Un copil cu infatisare de adult, si un adult cu suflet de copil...

Cred ca in sufletul oricarui adult exista un copil care plange ca nu isi poate exprima fata de cei din jur comportamentul dinauntrul lui,iar felul cum se poarta si cum arata ii face sa fie adulti, dar asta nu inseamna ca este o mare diferenta intre un adult si un copil, decat ca un adult a trecut prin mai multe si din cauza asta stie mai multe.
Cuvantul adult ii face pe unii sa se simta prost pentru ca ei cred ca notiunea acestui cuvant inseamna imbatranire, nestiind ca de fapt intelesul este de intelepciune, dar toti suntem oameni indiferent de varsta si de cele mai multe ori un adult doreste sa fie un copil din nou, iar un copil sa devina un adult si asta pentru ca un copil nu este luat in serios de adulti, iar adultii au prea multe griji si probleme.
Pe mine toti ma considera un adult si ma trateaza in acest fel, arat ca un adult in devenire, ma comport ca un adult, dar in sufletul meu sunt totusi un copil.Si copilul din noi nu moare indiferent de varsta, dar ceea ce nu inteleg eu este de ce un copil nu poate fi luat in serios si de ce un adult nu-si poate exterioriza sentimentele care il fac un copil??
In ziua de azi copii se maturizeaza mult mai repede, iar parintii stiu cum erau ei cand erau copii tratati si nu vor sa se obisnuiasca cu ideea ca copii lor nu vor avea aceeasi copilarie, dar sunt obligati sa se adapteze noii generatii asa cum si noi probabil ne vom adapta generatiei urmatoare.