E o enigma în haosul uitării
un biet suflet trudit geme
o sumbră agonie-l cuprinde-n ţărmul mării
când valurile zadarnic încearcă să îl cheme

Rănit de-a timpurilor neagră ură
singurătatea gândurilor îl poartă prin ruine
din umbra anilor câte-un regret mai fură
şi apoi oftează gândind la nemurire...