luni, 13 aprilie 2009

Tu m-ai făcut nesfârşită

Tu m-ai făcut nesfârşită
aşa a fost plăcut înaintea Ta:
o gingaşă cupă ce-o deşerţi
şi o-ndestulezi mereu cu proaspătă viaţă,
un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi
melodii veşnic noi suflând peste ele.
La nemuritoarea-ţi atingere,
inima-mi îmbătată
inundă şi-n valuri de nespus se revarsă.
Pentru darurile-Ţi nesfârşite,
ca să le pot primi,
am doar mâinile acestea strâmte.
Şi timpurile trec
şi tu-mi dăruieşti
şi mereu rămâne loc pentru a umple.


RABINDRANATH TAGORE

duminică, 12 aprilie 2009

...Rabindranatah Tagore...

Fii gata, inima mea
si-avanta-te-nainte
lasa-i sa intarzie pe cei ce vor
Numele tau a fost strigat
in cerul diminetii.
Bobocului de noapte-i este dor de roua
dar floarea inflorita striga
dupa libertatea luminii.
Sparge-ti invelisul, inima mea
si-avanta-te-nainte !


Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.


Am primit invitaţie pentru festivalul acestei lumi,
şi astfel viaţa mea a fost binecuvântată.
Ochii mei au văzut şi urechile mele au auzit.

Partea mea la această sărbătoare a fost
să cânt din instrumentul meu,
şi am făcut-o cât am putut mai bine.

Acum, întreb, venit-a în sfârşit timpul
când pot să intru şi să-ţi dăruiesc
tăcuta mea salutare?

Viaţa vieţii mele,
mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat,
ştiind că pe fiecare mădular
odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.

Mereu mă voi sili
să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu,
ştiind că Tu eşti Adevărul
care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.

Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele
şi să ţin în floare iubirea mea,
ştiind că ai lăcaşul Tău
în cel mai ascuns altar al inimii mele.

Iar truda mea va fi
să Te descopăr prin faptele mele,
ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

luni, 6 aprilie 2009

Suferinta...


Exista o mare iubire si in spatele a ceea ce este intunecat. Asa cum recunoastem ca sunt vital si sfant necesare bucuriile, tot le fel, omul lucid si intelept intelege ca si suferinta are, pana la un anumit nivel al evolutiei, rolul ei. Chiar daca ea este traita uneori extrem de acut, aceasta nu inseamna ca de acolo, din cer, Dumnezeu si-a retras iubirea. Iubirea Sa are o existenta permanenta - in cel sfant si in cel pacatos, in lumina ca si in intuneric.
In strafundurile cele mai abrupte ale tenebrelor se intuieste fiorul neclintit al divinei iubiri care cheama spre fericire. Nimic nu este uitat sau parasit, asa cum nimic nu s-ar putea naste fara iubire.
Suferinta construieste o alta viata, arzandu-se pe ea insasi in focul purificator. De multe ori ea este primul invatator pe care oamenii incep sa il asculte.
Impulsul fundamental al durerii este acela de inaltare. Nu poti ramane pentru eternitate in suferinta, dar poti tari in eternitate fericirea.
Exista o scara a transformarii pentru tot ceea ce exista. Desi uneori se mai coboara trepte, scara ne duce catre in sus. Din momentul in care am inceput viata, ne-a fost data si aceasta scara a inaltarii. Suferinta, boala, prostia, ignoranta le intalnim doar pe primele trepte. Mai sus, soarele intelepciunii este atat de puternic, incat nu mai exista decat fericiri. Ramane doar sa vrem sa urcam. Gasim chemarea iubirii la toate nivelurile si totodata forta de a face inca un pas.