miercuri, 17 decembrie 2008

Prea sus...

Sosesc si pleaca… Vin mereu si pleaca neincetat… Venirea lor pe lume aduce atata bucurie, iar plecarea lor lasa un mare gol si multa durere in sufletele celor ramasi. Asa sunt oamenii…
Rand pe rand, dispar dintre noi fiinte deosebite, cu care ne-am obisnuit si care dadeau un sens universului din jurul nostru. Cata vreme traiau nici nu realizam ce rol imens aveau. Abia dupa ce pleaca simtim ca suntem tot mai singuri si ca-i tot mai pustiu in jurul nostru, desi ne inconjoara milioane de oameni. Ne inconjoara milioane de oameni care alearga mereu, din ce in ce mai tare, dupa himere…
Abia atunci incepem sa realizam cat de mult timp irosim. Cat pierdem, uneori pentru nimic. Pierdem clipe care nu se mai intorc niciodata…ne pierdem in detalii care nu conteaza, consumam energie pentru nimicuri, muncim mult sa avem, sa ne realizam dorintele, de multe ori desarte.
Si, atunci ce ramane? Ramane in urma durerea, lacrimile si……dorul. Atunci cand ne uitam în jur si simtim ca este greu, ni se face tare dor de ei…
“Nu moartea celor dragi ne zdrobeste, ci amintirea lor” spune Valeriu Butulescu.

0 comentarii: