marți, 31 martie 2009

Miracol


Am cunoscut bunatatea fara sa stiu,
Cand incerca sa imi alunge
Frica ce se cuibarise in sufletul meu
Aducandu-mi inapoi dorinta de vis…
Am cunoscut speranta dorindu-mi-o,
Cand am aflat ca viata
O poti trai zambind in fiecare clipa
Fara sa asculti vocea durerii…
Si fiecare bob de viata care plange
Este trecut prin prisma sufletului
Ca o revarsare de drag, de bine
De frumos, de cantec, de lumina…

E in fiecare zi o incercare de a trai
Suspindand de-a lungul
Firelor de iarba care te saruta
Inlacrimate in zori de zi…
E in fiecare dintre noi un gand
De recunostinta
cand primeste prinosul
Miresmei florilor neinflorite inca
Si azuriul vazduhului necercetat…
Si nu poti sa nu arunci
In tulburatoarea fantina a linistii
Ulciorul secatuit al plansului,
Invins de candoarea fericirii.

Se cheama inima si suflet si spirit
Lumina si bezna si ghiata si flacara
Si toate laolalta te cuprind in virtejul
Neasemuit si tainic al miracolului…

duminică, 29 martie 2009

Curcubeul meu...


Mi-am dat seama de un lucru: atunci cand plang, stralucirea ochilor mei are o culoare..., sau non-culoare, depinde de motivul lacrimilor mele...
Atunci cand ma bucur, ochii-mi primesc alte culori...
Astfel, am inteles ca bucuria, clipa de fericire traita imi aduc curcubeul in suflet, in timp ce tristetea, dezamagirea, pierderea nu pot decat sa-mi rapeasca din culorile-pe care si asa cu greu le adun in fiecare zi, din mult, din putin, din nimc sau din tot...
Am mai inteles ca, pentru o culoare pierduta, am mai mult de lucru: de ceea ce am pierdut depinde o intreaga paleta de nuante...
....si, o data gasita una dintre ele, s-ar putea sa nu fie identica cu cea pe care am avut-o initial...
Si atunci incep sa-mi caut culoarea, intreb, ma framant, ma revolt, renunt...si o iau de la capat...,si ratacesc, in cautarea mea sau ,alteori,risipesc in nestire, vorbe, zambete,ganduri, flori...
Uneori, cer sfaturi pentru a-mi potrivi culoarea sau a-i da un loc culorii gasite... Lucru inutil, un paradox, pentru ca fiecare stie cel mai bine pentru el ce culori i se potrivesc si care este locul lor...
Si am mai aflat ca tot Timpul este cel care intregeste curcubeul, pentru ca el singur poate retusa nuante sterse, poate combina ,intr-un mod ideal, culorile, poate accentua sau diminua nuantele, intr-un perfect acord cu fiinta fiecaruia...
Cu toate astea, un lucru ramane de neinteles pentru mine: de ce tocmai cand caut cu mai multa ardoare sa-mi intregesc curcubeul, Timpul nu mai e de gasit pe niciunde?...
...Oare in ajutorul cator persoane a sarit el pentru a le aduce inapoi culorile?...

Alegerea de a trai...



Stiu, am trait si eu clipe in care nu ma puteam bucura de ziua care imi daruise caldura ei, privirile dragi alor mei, intalniri de neuitat...
Stiu, este greu sa te bucuri de primavara, mai ales cand lacrimile si singuratatea iti tot dau tarcoale, te fac sa le simti suflarea de gheata, care usor-usor te cuprinde...
Nu pot sa dau o anumita reteta de a depasi o astfel de stare, dar pot emite un sfat: traiti orice zi, alegand sa faceti cele mai la indemana lucruri, dar si cel mai greu de respectat: alegeti curajul de a spune ce doare, alegeti masura de a indura o suferinta, alegeti persoana care sa stie aceste lucruri si , cel mai important, alegeti ziua in care sa nu mai suferiti!
Faceti tot ce inseamna "a trai frumos": alegeti o floare, alegeti un zambet, alegeti un anotimp si alegeti viata!

Dragostea...


DRAGOSTEA ... o poezie a Vietii, o fila a ei..., inventie a lui Dumnezeu menita a fi sugubeata ; un lucru cat se poate de serios, dar care imbraca haina ludicului... Tocmai ca nu este un lucru usor de invatat si , asemenea unor copii, Dumnezeu a incercat sa ne ademeneasca a ne insusi iubirea intr-o forma cat mai usor de asimilat...
DRAGOSTEA ... o lectie invatata in clipe, in luni, in ani, in timp...sau poate niciodata , de catre noi toti... O fila peste care trecem cu scurte priviri, in graba, in delasare si cu un strop de curiozitate, cei mai multi... O poezie invata de altii cu multa sarguinta si drag, repede, in intregime si rostita zi de zi...
Altii au citit-o doar pana la jumatate, au presupus ca restul se stie...
Sunt si din aceia care nici macar n-au avut dorinta de a invata sa citeasca, prin urmare, nici nu si-au mai batut capul cu un lucru in plus...
Poate -de aceea -putini au ramas cei care stiu , intr-adevar, cum se conjuga corect verbele in manualul iubirii, care stiu cate persoane au verbele si care sunt acestea:
eu tac
tu taci
sufletele noastre vorbesc

eu traiesc
tu traiesti
sufletele noastre se inalta

eu zambesc
tu zambesti
sufletele noastre se completeaza...

Cutremurul fiintei

E ciudat cum , uneori ,cand un gand devine prea greu de suportat, cand o vorba doare mult mai rau daca este nerostita, gasim forta interioara si- fara a mai ezita- lasam ca lumea sa vada, sa simta motivele ce ne-au cutremurat fiinta...
Si astfel, "lava" din noi iese la suprafata, parjoleste totul, dar ne purifica... Cutremurul se produce si apoi...doar liniste...
O clipa de impacare cu noi insine pare sa nu vina asa curand, remuscarile incep sa ne dea tarcoale si parca tot ne suna in urechi cuvinte dure, tipete, reprosuri..., iar umbra singuratatii incepe sa se faca simtita...
Nu ne mai gandim la ce va fi maine, ziua de azi este ea insasi si "maine", si "poimaine"...
Privim cu disperare in jur si, intr-un tarziu, ne dam seama de ruinele pe care le-a creat cutremurul nostru: dezamagire, tristete, goliciune...

Mai sunt..?

Inca nu am imbatranit, inca ma mai bucur cu toata fiinta de tot ceea ce traiesc... De ce sunt momente cand descopar ca Viata inca imi mai pregateste "teste"... de rabdare, de iubire, de toleranta, de durere, de asteptare? Inca nu a ajuns sa ma cunoasca?... Chiar are impresia , falsa-de altfel- ca nu mi-au ajuns pana acum?... Oare, cum i-as putea da de inteles ca e timpul sa se opreasca?... Oare, de ce se face ca nu observa cat de bine mi-am insusit toate lectiile astea?...
Parca sta la panda si nu rateaza nici cea mai mica ocazie sa-mi demonstreze ca vrea mai mult, mai bine, mai ...de tot!!!... Nu ii este mila, nu se gandeste ca am obosit sau ca nu mai suport sau ca - pur si simplu-refuz sa mai trec vreun test!...Uneori, strig -cu toata puterea ce mi-a mai ramas-"OPRITI LUMEA, CA VREAU SA COBOR!!!"... Ce-i drept, strigatul se pierde in singuratatea de la marginea fiintei mele si nu primeste, in schimb, decat tacerea sublima a Indiferentei ...
Cu resemnare,ba inca simtindu-ma vinovata, ca un copil care tocmai a mai facut o boacana dintr-o necuviincioasa indrazneala, ma mai trezesc inca o zi, o iau de la capat, incerc sa fac totul asa cum ar trebui sa fie, imi dau "testele" si, in timp ce intreb asa, aiurea, retoric: "Mai sunt...?", imi vin in minte versurile poetului, pe cat de pesimiste, pe atat de obiective si, de ce nu?, incurajatoare:
"Personne n-aime personne,
Personne n-aide personne;
Chaq'un est seul,
Seul dans la vie!..."

Lectia de a fi copil


Zi fara culoare..., doar cu un vant rece... si frig,...parca prea mult...
Cum sa schimb starea asta de lucruri....???...poate doar daca "mi-as face rost de un soare ...desenat...
As vrea sa fiu din nou copil..., sa ma joc cu culorile, sa traiesc magia clipelor de a face din orice lucru marunt, - ratacit sub pasii celor prea grabiti si adusi pe stada mea de destin, - o minunatie de joc si sa redescopar ca in orice joc se afla miezul adevarului serios, iar bucuria este cu atat mai mare, cu cat in hora jocului tau se prind si cei mari, care au uitat de mult zambetul fara griji si pacea sufleteasca, purtate pe aripile jocului...
Mi-ar placea sa fiu ajutata sa desenez...o stea sau ...o albina si sa mi se spuna, doar pornind de la aceste desene, ca viata raspandeste o stralucire aparte si poate da glas unor sunete numai de ea plasmuite... Si eu sa nu inteleg mare lucru si sa rad, doar bucurandu-ma de desenele facute si fiind cuprinsa de mirajul formelor si al culorilor...
Iar daca vad ca liniile se pierd, se curbeaza si desenul nu-mi iese cum as vrea, sa mi se spuna, cu aceeasi voce calda si plina de ingaduinta, ca intotdeauna, ca pot sterge, ca nu sunt lasata singura tocmai acum ,cand dispare o intreaga lume..., sa mi se explice de ce , cateodata, chiar e bine sa o iei de la capat, sa lasi in urma ce a fost si sa crezi din tot sufletul in ceea ce va urma... Si, din mai multa atentie, cu migala unui bijutier, pot aparea, ca prin minune, alte linii, alte rotocoale, alte colturi. .
Si tot din curiozitatea unui copil, sa cer sa mi se arate cum pot desena iubirea, doar asa , din joaca...
Cu creionul pe hartia neintinata, precum iubirea, cu mana (ocrotitoare si atotpriceputa a mamei) peste mana mea (nesigura si tremuranda), in timp ce linii line prind fiinta sub privirea mea mirata, aceeasi voce iubita sa-mi explice ca este un sentiment sublim, singurul in mainile caruia orice lucru de pe pamant, fie floare, fie buburuza sau un om dobandeste viata, culoare si da bucuria de atrai mai departe...
Si, fiindca desenul nu ne reuseste, chiar daca la el lucreaza doua persoane, asa cum si trebuie, este pentru ca multora dintre noi ne lipseste talentul, un dar de la Dumnezeu lasat doar pentru cativa, astfel incat toti sa invatam sa ne apreciem unii pe altii, sa ne iubim si sa-i pastram pe cei dragi pana dincolo de hotarele vietii. Iar noua, celorlalti, Doamne-Doamne ne-a lasat un dar la fel de pretois ca talentul : un inger care sa ne sopteasca, cand cei dragi nu sunt prin preajma, ca in noi exista puterea de a reface desenul inca o data si inca o data, doar alaturi de persoana care vrea sa desenam impreuna.
Sunt insa si persoane pe care nu le intereseaza astfel de desene , care nu stiu cand sa deseneze, carora nu le pasa de cum va fi desenul sau de persoana care abia asteapta sa-l primeasca... Si, cand incep sa deseneze, il fac destul de colturos ;tot din nepasare, nu-i adauga niciun strop colorat sau, ceea ce este mai rau, abandoneaza si lasa totul vraiste: sevalet, culori, persoane...
Si daca un gand poznas ma pune sa intreb cum pot desena rautatea, sigur mi s-ar raspunde ca nu-i nimic complicat, dar nici acest desen nu iese oricui, si as fi lasata sa-l conturez singura, pana cand m-ar bate gandul sa renunt
Obosita, plictisita, mi-as gasi altceva de facut...sau ...nu...

joi, 26 martie 2009

Simtiri...



De ce oamenii in care crezi te tradeaza cel mai usor, iar cei care par ca nu te vor baga nicicind in seama te ajuta cel mai mult? Cum se poate sa fii tradat fara drept de apel? Si sa crezi in nimic? Sa nu mai crezi nici macar in tine, sa te simti un om ratat, cind nu ai sansa sa-ti valorifici calitatile?

Oamenii in care credeam nu sint asa cum ii vedeam eu... De fapt, de ce sa nu recunosc ca ma simt singura, mai singura ca niciodata? Desi n-ar trebui sa ma simt asa? Desi ar trebui sa acord importanta mai mare altor detalii, tocmai cele care sint departe de mine ma afecteaza cel mai mult? Aripa de inger e iarasi trista....De ce nu pricepe nimeni ca vreau si eu sa am un loc al meu? M-am saturat sa lupt singura, sa ma strofoc sa sar treptele unei scari care nu se mai termina? Care nu se va mai termina niciodata?

Incerc sa ma regasesc, dar totul in jur imi pare strain. Nici macar acasa, intre cei patru pereti ai mei, in noptile care par ca nu se vor mai termina vreodata, nopti de singuratate crunta, in care-mi vine sa urlu pina la Dumnezeu ca nu m-a lasat sa mor atunci cind trebuia, de ce nici macar aici nu pot sa fiu singura? Sa fiu doar eu, cu singuratatea mea, care ma lasa sa respir? Care nu imi face viata mizerabila? De ce nici macar aici nu mai sint eu? De ce nu mai sint eu? Unde e vechea EU? Cine a ramas in locul ei?

Privesc uneori in oglinda si nu stiu la cine ma uit. Cine ma priveste? Ma uit la mine, daca asta sint eu, ca la o straina. Ma intreb ce ginduri mai ascunde azi, ce idei or sa-i mai rasara din capsorul ala mic?
Si nici macar inteligenta si miile de carti citite nu ma ajuta la nimic. Poate doar sa ma faca sa simt ca n-am facut nimic pina acum. Am suferit, am plins si n-a iesit nimic. Nici n-o sa iasa, pentru ca nu mai are de unde. Probabil ca micul elastic s-a intins atit de mult, incit acum s-a rigidizat si nu mai poate fi utilizat. Probabil ca sint buna de primul cos de gunoi iesit in cale. Mica aripa de inger, cea vesnic depresiva si neinteleasa... Mica naiva... Asa-mi doresc sa nu mai fiu naiva, sa renunt sa mai cred in oameni, si sa renunt sa cred sau, mai bine zis, sa sper ca va fi odata bine si pentru mine. Sint si eu mica si slaba. Sint asa de slaba, incit am ajuns sa ma confesez, desi confesiunile fac parte din lumea celor slabi. Iar pina acum, eu nu eram slaba. Nu eram deloc slaba. Ma agat de lume si de cei din jurul meu ca inecatul de firul de pai, in loc sa realizez ca trebuie sa renunt si sa imi dau drumul. Sint asa de naiva, incit mai cred ca o sa fie bine. Incit sper pina in ultima clipa ca se va schimba ceva, desi, in adincul sufletului, stiu ca o sa fie doar mai rau, in loc de mai bine.
Cind se va termina? Cind o sa dau drumul paiului?

luni, 23 martie 2009

Revenire?...

Stau în faţa monitorului şi mă uit în gol. Degetele mi se înmoaie în tastatură, iar sângele-mi îngheaţă, încet, în vene.
IAR mă copleşesc amintirile.Nimic nu are sens în labirintul ăsta gol. Nu mai găsesc ieşirea. Nu reuşesc să scap…Revenirea se lasă aşteptată; vălul greu o învăluie şi o prăbuşeşte greoi, la pământ şi tot pământul capătă nuanţa înfricoşătoare, ce aduce a lupte crâncene. Toată lumea se sperie şi fuge care încotro, le e frică de confruntarea cu adevărul. După toată fuga ceaţa se instalează.Şi chiar dacă nu mai am nicio armă, braţele-mi sunt puternice.Nu-mi pasă că m-am schimbat, vreau doar să ies din ceaţă… Urc incet, treapta cu treapta, pas cu pas. Las in urma un haos, privind in fata. Nu-mi mai pasa de nimic. Candva eram fericita si puternica, dar vroiam doar binele tuturor…Totul devine sec. Nici cuvintele mele nu au valoare. S-au golit de sens.. am devenit de piatra..am fost prea naiva si am crezut in cei de langa mine orbeste. Acum nu mai vad sclipirea de la capatul tunelului. Ma afund in intuneric tot mai mult pana ce ma sufoc...Zambetul din coltul gurii imi piere. Era ultima mea speranta. Plec capul si simt o picatura rece pe picior. Imi pare rau!!! Vreau sa fug. Departe de tot haosul asta..

Daca plec...

voi lipsi?voi fi un minus pt cineva?voi lasa urme?va durea?
daca plec pentru totdeuna.. sa stiti ca m-am straduit.

Cearta cu tristetea...

Nu m-a ocolit nici astazi tristetzea...

A venit si m-a cuprins in bratzele-i reci pentru cateva ore cand ma asteptam mai putzin…

Am certat-o ca vine asa inopinant,ca nici macar nu bate la usa sufletului meu inainte.

Mi-a zambit si nu a spus nimic,ma strangea doar in bratze, fara sa scoata o vorba...

I-am spus sa plece pentru ca sufletul meu nu e acasa si nu cred ca va mai fi vreodata,acum e fericit si sper sa ramana asa mult timp de acum incolo…

A vrut sa puna stapanire pe inima mea,dar i-am explicat ca nu e la mine... S-a uitat ciudat la mine si m-a intrebat cine mi-a luat'o...

Nu i-am raspuns...A plecat, suparata…Oare tristetzea nu isi ia niciodata concediu?

Acopera-mi!!


Acopera-mi ochii cu mainile tale sa nu vad apusul de astazi singura ci pe cel de maine cu tine…

Acopera-mi ochii cu cerul sa nu-tzi vad nicicand pasii ratacind spre adancurile unor mari straine…

Acopera-mi ochii cu ploaia ca sa nu merg pe alta cale decat cea a noastra…

Acopera-mi ochii cu privirea ta ca sa pot pleca departe de lacrimi, tristetzi si neimpliniri…

Acopera-mi ochii cu vorbe soptite ca sa nu mai sangereze si ca sa pot uita de FAPTE…

Ia-mi mana


Ia-mi mana si atingetzi chipul cu ea,vei vedea ca ma va recunoaste…

Ia-mi mana si atingetzi privirea,vei vedea ca aceasta va straluci…

Ia-mi mana si atingetzi buzele cu ea,vei vedea ca va rasari un zambet…

Ia-mi mana si atinge mana ta,vei vedea ca se cunosc…

Ia-mi mana si atinge-tzi sufletul ,vei vedea ca nu te va durea…

Hai sa aruncam gandurile reci si sa fugim spre cea mai indepartata stea…

Hai sa asezam universul in inimile noastre….

Hai sa desenam cu degetul pe cerul senin si sa ne aruncam intr-o mare de cuvinte…

Hai sa ne scaldam in apa limpede in timp ce sentimentele vor aluneca din parul nostru…

Hai sa pasim spre realitate, sa o infruntam tzinandu-ne de mana si vom realiza ca eu nu exist, tu nu existi, suntem doar NOI,si inimile noastre inganand un cantec mult prea cunoscut:”Te iubesc!”

marți, 17 martie 2009

Clipe


Sunt uneori, in viata, clipe de maxima descurajare... Clipe in care simti ca ti-ai pierdut identitatea, ca ai obosit sa fii TU si cauti o alta identitate... Speri sa o gasesti, o cauti cu forta, cu disperare... intelegi ca ai gresit, ai vrea sa revii asupra greselii - dar stii ca nu mai poti... ca timpul nu iarta ci merge mai departe.
In astfel de clipe se instaleaza in propria-ti inima o imensa deznadejde - nu mai stii cine esti, ce vrei... simti cum o oboseala de plumb pune stapanire pe tine si te face sa lasi timpul sa treaca pe langa tine.
Fara sa mai ai rabdare, fara sa mai ai scop... regretand povesti din trecut si greseli din prezent cauti o solutie... o gasesti ascunsa in tubul cu somnifere ascuns in sertarul biroului... sau in seringa cu o doza mortala de otrava...Nu mai stii cine esti, ce vrei sau ce simti... pana si sentimentele tale incep sa devina difuze, ciudate... ale altcuiva parca...
Vine o zi in care simti o durere ciudata in zona inimii... nu iti mai pasa si o lasi in pace, nu ii dai atentie... vine o alta zi in care durerea e mai puternica... o lasi in pace... cauti tubul cu somnifere si te intrebi daca e momentul lor... nu stii... nu mai stii nici cine esti, ce speri, ce visezi... totul devine uniform... mai simti doar ca inima si sufletul tau vibreaza pentru cei dragi... iti pare imens de rau pentru ei... sufletul tau nu stie cum sa faca sa nu sufere fiintele dragi....dar vrea totusi linistea ascunsa in tubul cu somnifere...
Din tot ramane o intrebare:"Linistea din tubul cu somnifere si suferinta LOR sau compromisul dintre tine si viata pentru fericirea LOR?".

luni, 16 martie 2009

DEDIC...


Dedic fiecare raza de soare ce strabate universul...

Dedic apusul rosiatic absorbit de zari…

Dedic roua ce saruta florile plapande…

Dedic lacrimile norilor ce mangaie pamantul…

Dedic sufletul meu,CELOR PE CARE-I IUBESC!!!!

duminică, 15 martie 2009

Ce inseamna PRIETENIA pentru voi?


"Prieten este acela in fata caruia poti gandi cu voce tare"

PRIETENIA...

...O PERLA RARA, pe care cu totii ne-o dorim in cutia noastra de BIJUTERII.
...este o relatie care se situeaza undeva intre DRAGOSTE, INTELEGERE,COMUNICARE.
...are ca ingrediente:simpatia, disponibilitatea, reciprocitatea, preocupari comune, gusturi comune, sinceritatea, respectul.
...ingredientele ei principale sunt GENEROZITATEA si FIDELITATEA, caci, un prieten adevarat ar trebui sa fie prezent si atunci, cand toti ceilalti iti intorc spatele.
...presupune sa imparti cu prietenul tau atat clipele placute cat si cele mai putin placute ale vietii, sa gasesti in el un confident si o fiinta toleranta, care sa nu te judece, sa te iubeasca si sa te accepte asa cum esti.
...adevarata este cea verificata de TIMP, cand dupa ani si ani simti aceeasi atractie si placere pentru o discutie cu ea/el.

...CA SI PERLA, ARE NEVOIE DE TIMP PENTRU A SE FORMA SI DE SLEFUIRE PENTRU A STRALUCII.
... ADEVARATA - ATUNCI, CAND O DETINEM- NE SITUEAZA IN RANDUL MILIARDARIOR, DE FAPT NU O PUTEM ASOCIA CU NIMIC, EA ESTE UN DAR CERESC.

VIATA CA UN FLUTURE ALBASTRU


A fost odata un barbat caruia i-a murit sotia, astfel incat el locuia impreuna cu cele doua fete ale sale, care erau din fire foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari… la unele stia sa le raspunda, la altele nu…

Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca o perioada de timp in casa unui intelept. Acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.

-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!

Cele doua fete au mers intr-o clipa la intelept si l-au gasit meditand.

-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine… fiindca e in mainile tale!

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

Simtirea prin cuvinte

Aprecierea noastra cea mai profunda,la oameni este .... sensibilitatea si.... delicatetea sufletului....acea sensibilitate imbinata cu frumosul,cu o daruire de copil.Ce te determina sa daruiesti cu toata fiinta.Aceste fiinte au un zambet de copil....ce pot dezarma.Imi doresc sa intalnesc astfel de Oameni....ce mi’ar putea oferi linistea interioara si aprecierea lor...pentru ceea ce sunt cu adevarat.Intrebarea primordiala este:De ce nu ne intelegem unii pe altii?....Rspunsul:Pentru ca nu comunicam...pentru ca nu avem timpul 'alocat’comunicari...pentru ca nu folosim frumusetea cuvintelor,asa cum merita ele...pentru ca uneori comunicam alegand un minim de cuvinte,ce nu ne ofera posibiliatea exprimari ,a ce simtim...pentru ca adevarul sta in adancul sufletului(ce e temator...in ideea de a nu fi ranit).Cuvintele folosite in a ne exprima sunt mereu ...seci....’uzuale’...stricte....Adevarul are nevoie de un buchet de cuvinte prin care poate fi exprimat...are nevoie de o melodie prin care te poate determina sa alegi.....exprimarea si dorinta de a spune ceea ce simti.....Cuvintele au nevoie de o gandire sanatoasa.....de Omul ce le poate folosi in a putea intelege pe cel de langa el...care uneori e’reprezentat'printr’o atfel de gadire...ca om.....Se spune ca: Fericirea ta depinde doar de tine! Tu ai creat sentimente pozitive prin gadurile pozitive, tu ai evaluat situatiile si persoanele intr’un mod pozitiv...ce are ca efect direct emotii pozitive,sentimente pozitive.Tot asa te faci nefericit,nu altii iti creeaza starea de nemultumire.....Nu depinde nefericirea celor din jurul nostru de noi...daca gandim pozitiv,chiar de ei se simt nefericiti,nu le urmati exempul...fiti optimisti si incercati sa dauiti frumusetea sufletului.......e imposibil ca un suflet precum un ghiocel ce iese timid de sub mantia de nea...in fiecare primavara....sa nu fie perceput,sa nu redea frumusetea .

Octavian Paler...

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.
Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.
Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.
Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi ruŹgăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făŹcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.
Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.
Cum să explic, oare, de ce cred că nu poţi să iubeşti viaţa şi să rămâi nepedepsit? Sigur, aş putea spune că zeii care ne-au creat au fost sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, ştiind că, astfel, vom descoperi singuri suferinţa. Dar mă îndoiesc că zeii sunt de vină.
Toate întrebările pe care le pun, vântul mi le aduce înapoi intacte. Va trebui să răspund, probabil, eu singur la ele, dar prin însuşi faptul că-mi pun întrebări nu mai sunt singur. E un prilej să-mi micşorez lista, să-mi declar sentimentele fără să mă ruşinez de ele.
Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

vineri, 13 martie 2009

e mult? e putin?

fara masuri si fara portativ
oricand, si fara de motiv

joi, 12 martie 2009

Primavara


...transparenta...culoare...armonie...primavara se revarsa, rasfatandu-se, infiltrandu-se pana in cele mai ascunse colturi fermecand... aerul pare incarcat de note muzicale ce nu au nevoie de portativ si sopteste, plasmuind o lume ce nu crede in varsta...


miercuri, 11 martie 2009

Anotimpul renasterii


Am sa schimb toate saluturile omenirii in unele mult mai simple . Cred ca, omenirea are nevoie de "bun rasarit" in loc de buna dimineata sau "buna dragoste" sau "buna viata". Eu spun "bun rasarit" intr-un larg ecou al lumii zburand catre infinit. Imi intind mainile pana in galaxii pentru o ruga totala si la cata dorinta de zbor am si daca as avea aripi, m-as inalta. Sufletul meu e un cantec picurat de stele si rasucit in curcubee de arome colorate. Imi vine sa strig "e-un curcubeu deasupra sufletului meu". Simt cum imi cresc radacini aeriene. Degetele mele ating zambetul soarelui. Se aude o pasare ciripind un joc vesel de sunete. Ma apropii incet de fereastra, ca atunci cand jucam de-a v-ati ascunselea, si o zaresc pe pervaz. E atat de gingasa! Si, zambesc, are o rochita multicolora. Nu stiu ce specie este. Zambesc si tac tinand-mi rasuflarea... Mi-e teama ca daca voi face zgomot se va transforma intr-un norisor de lacrima. Stiti ca a venit primavara?

Take this waltz

Increderea...


Cuvant banalizat de multi, folosit fara noima, pe care il intalnim mai des decat intalnim vestitul “deci". Lumea actuala se caracterizeaza printr-o lipsa de incredere cronica. De ce? Poate pentru ca suntem bombardati din toate partile de informatii, nu stim ce sa mai credem si ce sa nu, si atunci preferam atitudinea rezervata. Intr-o oarecare masura e bine sa facem asta.
Dar sa ajungem sa nu mai avem incredere nici in cei de langa noi, poate chiar nici in noi... asta e realitatea trista in care ne zbatem. Si atunci ajungem sa ne bazam doar pe realitatea pe care o vedem cu ochii nostrii, care de multe ori nu e decat aparenta. Nu ne mai bazam pe nimeni, decat pe noi. Ne e frica ca s-ar putea sa ne lovim. Si daca tot e sa ne lovim, macar sa ne lovim din cauza propriilor greseli. In principiu e corect, dar totusi oamenii de langa noi din cauza asta exista. Sa fie langa noi.sa ne iubeasca.Si sa le dam posibilitatea ca atunci cand ni se pare ca au gresit sa poata explica de ce si cum de au facut acea greseala...sau poate ca nici nu e greseala...poate ca lipsa noastra de incredere ne face sa vedem monstrii acolo unde nici macar nu exista... Din moment ce ne e frica sa interactionam cu ei mai mult decat superficial, atunci oamenii de langa noi nu sunt cu nimic mai presus decat vecina de la 4, de care ne lovim mereu la lift sau la intrarea in bloc. Are cateva informatii superficiale despre noi, si crede ca stie tot.
Parerea mea ca a caracteriza pe cineva dupa stratul aparent, superficial, dupa stratul social, este irelevant si de cele mai multe ori fara legatura cu realitatea. Si probabil pentru ca pentru ca ne place sa ne cream o imagine si doar pe aceea sa o promovam in mediul in care ne balacim ajungem sa ne ascundem propriul eu. Si uite asa ajungem sa nu mai avem incredere in noi,in ceea ce simtim. Daramite in cei din jur…
Si cica mai suntem fiinte sociale.. pentru ce? Doar pentru a discuta banalitati si a face misto pana la orizont si inapoi?

marți, 10 martie 2009

EU si MINE


TOTUL incepea intr-o zi absolut perfecta. Cerul era senin ca lacrima, nici un nor nu se oglindea la orizont, vantul nici nu se simtea, existenta lui parca nici nu a fost cunoscuta de trecatorii care reprezentau niste factori importanti la crearea acestui cadru incantator si parca imaginar.
Doi prieteni buni si de nedespartit, pe nume Eu si Mine, se plimbau linistiti in aceasta ambiata creata de starile sufletesti ale oamenilor, cand, intr-un moment de totala liniste, se auzi un rasunator "De ce?" de undeva din launtrul celor doi prieteni... In acea clipa ecoul acestei intrebari nemaiauzita pana atunci se raspandi peste tot ca o molima ce arde totul in urma ei. Ambianta si cadrul perfect au disparut, perfectul in sine a disparut. In urma acestei intrebari, au aparut altele si altele, parca se catarau una peste alta, iar acest fapt anunta un nou inceput. Caci de multe ori nerozia e cauza bunatatii, iar frica da nastere devotamentului si disperarea curajului.
Eu si Mine s-au obisnuit uimitor de repede in aceasta lume abstracta pentru ei. Au inceput sa mediteze si sa inteleaga tainele lumii. Au reusit sa ajunga la un nivel la care nu isi imaginau vreodata ca vor ajunge. Au ajuns la concluzia ca viata e un teanc de surprize adunate laolalta intr-un mod haotic, pe masa de lucru a fiecarui individ si exista un moment cand te atrage o surpriza de la mijlocul teancului, si-n acel moment toate cad si nu poti face altceva decat sa-ncepi sa le aranjezi in ordine alfabetica, cu toate ca ai fi vrut sa faci acest lucru de mult timp dar asteptai un motiv, o cauza pentru care sa incepi.
Simtind nevoia de a sti mai mult, caci aveau in ei o sete nebuna de a afla, de a analiza si concluziona, au decis sa porneasca in cautarea 'adevarului'. Voiau sa cunoasca si sa evolueze. Pornind cu pasi repezi intr-o lume lenta, au intalnit oameni care priveau numai in jos, oameni care treceau in fiecare zi pe langa niste lucruri cu totul minunate, neacordandu-le nici o atentie. Tot intalninde-se cu acest fenomen bizar, s-au hotarat sa faca un experiment. Au decis ca timp de trei zile sa mearga pe un camd intins cat vezi cu ochii legati la ochi cu o esarfa. In urma experimentului s-au intrebat: "De ce?" De ce trebuie sa traiesti in intuneric cand, ce trebuie sa faci este sa iti dai jos esarfa de la ochi? De ce trebuie sa ma folosesc de un bat ca sa ocolesc bolovanii, buruienile si alte capcane cand pot deschide ochii si-mi va fi mai usor? De ce trebuie sa ma doara ochii dupa atata intuneric cand dau de lumina? O perioada destul de lunga de timp s-au izbit de aceasta problema, au incercat sa gasesca o solutie si sa-i ajute pe oamenii aflati in cauza, dar fara nici un rezultat. Oamenii nu colaborau, nu doreau sa fie ajutati, le placea bezna fara sclipire si voiau sa ramana in ea. Eu si Mine si-au dat seama ca degeaba incerci sa pui pe cineva pe drumul cel bun, el spre drumul cel rau o sa aiba inclinatie. Ce e recomandat de facut este sa-ncerci sa-i deschizi mintea. Dar totul era inutil. Asa ca s-au decis sa-si continue drumul, parca cu un elan mai puternic ca inainte si mai hotarat ca niciodata. Un esec i-a facut sa realizeze ca erau doar la inceput, ca stiau prea putin, i-a facut sa-si dea seama cat de mici sunt in fata acestui Univers urias, care este plin de intrebari si solutii.
Cand vrei sa arati tot ce este mai rau in tine ce simplu e, gandeau ei, toata furia, supararea, rautatea, ti le poti exterioriza spargand, trantind, sau chiar lovind pe cineva. In cele din urma iti pare rau dar faptul e consumat iar eu este descarcat. Dar cand vrei sa arati tot ce-i mai bun in tine, mai pur, mai nevinovat, cum faci? Poti zambi, dar poti zambi si cand esti mahnit, si atunci ce am rezolvat? In concluzie nu poti ramana pur si nevinovat ca un copil plin de energie si entuziasm. Toata partile negative din tine se aduna si-ti 'innegresc' sufletul. In momentul in care te uiti la un copil de cinci ani, il vezi cat de preocupat e, de exmplu, sa se joace cu mingea sau sa goneasca porumbeii, el e adevaratul filosof. E pacat ca atunci cand creste se transforma in asa numitul adult. In adultul plin de griji si incoltit de probleme care par sa-l acapareze cu totul si sa-i fure ce are mai de pret si anume liberatea pentru care lupta intr-o cusca, cand cheia atarna de gatul lui. Ce ciudat... intr-adevar acest paradox des intalnit pare a fi in libertatea ca un virus. Dar copii ramanem cu totii, nu la fel de profunzi, dar ramanem, si asta conteaza mult. O sclipire iti trebuie ca sa creezi o capodopera, o scanteie iti trebuie ca sa izbucnesti un incendiu.
Cei doi prieteni privind soarele intr-o zi, li s-a parut de-a dreptul perfect si in acel moment tot acest episod din viata lor s-a inchis ca un paragraf etichetat fara rost, si au ajuns in mirajul lor perfect adica de unde au plecat, fiindca ei de fapt au fugit de tot ce considerau ca era perfect, datorita unei scantei si, 'nealimentand' scanteia ca sa produca incediul, ea s-a stins si au ramas intr-o bezna sclipitoare.
In lumea lor perfecta au incercat sa fie asa cum s-au descoperit ca sunt in realitatea, ei spuneau totul pe fata si erau plini de intrebari si acest lucru nu a fost pe placul oamenilor care se ascundeau in spatele unei masti tot timpul. Si au inceput sa fie ignorati si dati la o parte de toti. Si asta din cauza unei simple afirmatii
"Ce perfect este azi soarele!!"
Ce urmeaza sa se intample cu ei? Numai ei stiu. Ce le rezerva viata in continuare? Numai ea stie...

Si totusi exista iubire...

luni, 9 martie 2009

Delicatetia unui trandafir...

Ruga cu suflet de copil...


Intr-o zi, un preot aude o voce in biserica, dar cuvintele erau neinteligibile.
Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el gaseste un copil care spunea ceva, si isi da seama ca nu-i intelegea cuvintele fiindca, de fapt, copilul repeta alfabetul.
Atunci preotul l-a intrebat:
- De ce tot repeti literele?
- Pai, asa imi fac eu rugaciunea, raspunde copilul.
- Cum asa? Eu aud doar ca spui alfabetul, se mira preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugaciunii si atunci ii dau lui Dumnezeu literele, ca stie El sa le puna in ordinea care trebuie...

Sa aveti o primavara plina de curatenie sufleteasca!
DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA!

Pentru cei ce cred in iubire

Poezie si dragoste

Dezamagire...

Merg desculta prin gandurile mele si-mi ud talpile in roua tristetilor stranse de-a lungul anilor. Uitate-s cântecele copilariei. La fel si râsul noptilor de vara, cand priveam cerul spuzit de stele.
Am renuntat la intrebari. Raspunsurile la ele nu se afla aici. Nu in inima oamenilor de langa mine. Acolo, in mocirla dezgustatoare pe care o gazduiesc unii dintre ei, se zbat doar lipitorile egoismului, ale minciunilor si lacomiei.
Poate ca in viata asta am pierdut totul dar m-am câstigat pe mine. E mult, e putin? Greu de raspuns! Insa nu-mi voi pierde nicicând verticalitatea. Imi voi pastra mereu dreptul de a fi eu insami, impotriva tuturor abjectiilor celorlalti. Nu vreau sa schimb lumea, nici nu as putea, presupun. Dar nimeni nu va reusi sa-mi ia valorile. Credinta in bine, in adevar, in lumina, in iubirea care cladeste, nu cea care lasa rani adânci in sufletele oamenilor. Si chiar daca mi-as pierde viata, imi voi pastra aceasta credinta. Nu sunt centrata pe mine, nu fac asta dintr-un orgoliu absurd ce frizeaza fanatismul! Simt doar ca oamenii ar trebui sa nazuiasca spre sensuri mai profunde decat obsesiile lor legate de actiunea verbelor a avea, a detine, a poseda. Cred ca mai important e “sa fii”, decat “sa ai”. Ceea ce “ai” la un moment dat este pana la urma o simpla iluzie. Ceea ce esti…dainuie dincolo de fiinta.
As vrea sa pot abdica de la atata tristete, sa evadez din profunda amaraciune care se salasuieste in mine, invocand drepturi depline. Dar privesc in jurul meu si mi-e imposibil sa mai fac abstractie, sa ma prefac ca traiesc intr-o alta poveste. O lume a non-valorilor promovata cu entuziasm, o sclavie generalizata a ceea ce ar trebui sa insemne conceptul de OM. Am uitat sa fim, am ramas doar sa apartinem, sa reprezentam - de buna voie si fara noima - proprietatea unora. Si ne lasam la bunul lor plac, ne abandonam saraciei, imoralitatii, prostiei, neputintei... Cine ar mai putea trezi lumina din noi, cand s-a pierdut credinta, speranta, dorinta de a lupta pentru mai mult decat bani, putere si orgoliu?



marți, 3 martie 2009

Dor...

Ocean de dor răsare,
petalele îmi pătează
cu picături de rouă
şi valul creşte mare,
mă mângâie cu liane
cu peştişori de floare
şi stele curgătoare.

În adâncimea apei
mă scurg printre culori,
pe scoicile albastre,
adorm visând la flori.

Şi cred că soarele apune,
perdelele de flori
sărută patul dulce,
mă îndeamnă să adorm.

În jur e veselie tristă,
strălucitoare perle
în milioane de culori
cu legănat de apă
mă spulberă şi mor.

P.S. Mai crede cineva in cuvinte "scrise" de suflet??

O minune...


Dă Doamne o minune
să fie lună in ziua plină
să cânte păsări, flori şi iarba
prin viscol şi in lumea crudă.

Troiene lungi dă Doamne,
zăpadă in nestire
cuprindă lume, cuprindă noapte
şi-n albul intunecat să plângă.

Dă Doamne lume nouă,
natura sa vorbească,
lumina sa domnească
îngerii să plutească.

Dă Doamne rouă dulce,
păduri cu şoapte
să cânte în noapte
Dă Doamne o minune.....

Iata-ma...


Iata-ma Doamne
iata-ma disperatsa si nebuna
cum urlu in pustiuri de scrum,
iata cum oamenii reci
prefac mierea in roci,iata cum lumea asta a ta
orbeste si ard pamanturi de flori
pentru o stea pe care o vor.

Iata,o Doamne,
cum raul din noi
preface ingerii in demoni si rai
de ieri,de azi si de apoi.
Urzeste Doamne lumea,visuri reci
dar inimi putrezite si trupuri invechite
adanc ele au sapat si radacini au aflat.

In flori,Doamne lumea s-o prefaci
cu leganat de vant ,cu stele curgand,
cu ploaie si dor ,cu roua de vis
o lume de vis.
Iata-ma Doamne
te strig disperata in gol
si alerg,dar nu stiu nici eu.....

Cuvinte....



Cuvinte senine,dar fara inteles
cuvinte ce ard,cuvinte ce dor
intr-un intuneric ametitor
cuvinte ce pier,cuvinte ce mor
atinse doar de noi.

Cresc din iarba si din flori
cresc nimicuri de viori,
si din zarile fugare
cresc atate-a clipe amare.

Lumea parca e un gol,
spulberata in amor
si cantand in seri cu luna
totul pare o lume cruda.

o intinsa vraja ascunsa
cauta intrebari in suflet
si din inimi si din pietre
cresc imagini de poveste.

e intuneric,e lumina,
flori si iarba se impletesc,
inimi,pietre se unesc
iar din luna si din soare
cresc sperante de culoare.

De unde...?


De unde vine oare vântul?
Ce îmi bate-n faţă cu iubire,
De unde vine oare gândul?
Care mă poartă-n fericire.

Nu e nimic care să treacă,
Mai repede ca Fericirea,
Nu e nimic care să doară
Mai tare ca Iubirea.

Zâmbesc fără să stiu de ce,
Iubesc fără să ştiu de unde.
Gândesc fară să ştiu de ce,
Trăiesc fără să ştiu pe unde.

luni, 2 martie 2009

O saptamana buna



Sa fiti buni...si nu uitati ca viata e frumoasa...doar daca noi n'o facem!!!
Sa nu ajungeti 'spargatori'de suflete...
Stiu ca..mereu copii fac lucruri trasnite,ma gandesc ca maturitatea de care dam dovada,ne poate ajuta sa fim buni,intelegatori si indulgenti.Nu uitati sa iubiti...si sa daruiti pentru a putea fii apreciati la adevarata valoare.


Va doresc sa aveti o saptamana plina de iubire...si impliniri pe toate planurile!!

Toti suntem speciali...


Omul nu este o masina fabricata in serie.. cu anumiti parametri standard pentru 'seria data'.
Fiecare om este un unicat, deci si posibilitatile sale de manifestare sant unice.
Frica duce la limitare in actiuni si gandire, creeaza o stare de tensiune interioara vecina cu paralizia, un blocaj fizic si mai ales unul emotional. Un indiciu al starii de tensiune sunt gandurile care se deruleaza prin minte incontinuu, care se repeta obsesiv. Dorim cu disperare sa rezolvam rapid o situatie si nu mai vedem solutiile. Frica vine exact din neancrederea noastra in viitor, din neancrederea in noi, din neancrederea in ceilalti…
Ne-am obisnuit atat de mult cu aceasta stare, incat o consideram obisnuita. O vedem mereu la cei care ne inconjoara si asta ne da senzatia de normalitate. Am uitat cum e sa fii relaxat, nu mai stim sa ne relaxam. Ne miram ca nimic nu merge bime, ca totul iese pe dos si chiar incepem sa credem ca ne urmareste ghinionul din nu stiu ce cauza externa. Credem orice mai putin faptul ca noi suntem cauza acestui sir de necazuri.
Comunicarea noastra cu mediul, este o comunicare strict emotionala, rezonanta. Totul in universul nostru se rezuma la rezonanta. Suntem un fel de aparat de radio care receptioneaza numai frecventa pe care ne acordam. Rezonam cu stari pozitive si emotia noastra se va multiplica prin captarea de experiente pozitive si invers. Daca vom avea in majoritatea timpului o stare de spirit negativa, depresiva, vom atrage spre noi evenimente de acelasi fel, care vor adanci si mai mult aceasta stare.
In concluzie noi suntem ca niste magneti care atragem in existenta noastra exact manifestarile la care ne gandim mai mult si mai puternic. Nu degeaba se spune ca „De ceea ce iti este frica, de aia nu scapi”. Cu cat o sa te temi mai tare de ceva, cu atat mai mult te vei gandi la acel ceva, cu atat mai mult il vei atrage spre tine. Legea atractiei - nu scapam de ea nici in plan emotional.
In tot raul e si un bine. Daca dorim ceva bun in viata noastra trebuie sa procedam oarecum similar, dar pe dos, pentru a atrage inspre noi acel ceva dorit.
Daca starea noastra dominanta este de satisfactie, de bucurie vom atrage experiente care o vor amplifica. Secretul reusitei in viata este atingerea starii de spirit necesare. In continuare este un mic ghid in 10 pasi .

1. Doresti, dar nu ai nevoie de el. Exprima-ti gratitudinea, bucura-te pentru tot ceea ce ai realizat pana acum . In acest fel vei permite curgerea in viata ta, cultivand o stare de multumire si acceptare. Sentimentul de nemultumire actioneaza ca un baraj in calea vietii.
2. Doresti detasat – cu relaxare si calm. Gandeste-te la diferenta dintre Putere si Forta. Inlocuieste graba cu rabdarea. Asteptarea creaza stres si stresul ca si nemultumirea creaza blocaje
3. Deschide-te spre ceva mai bun. Vizualizeaza rezultatul final, dar permite universului sa gaseasca el calea in care se va implini. Increderea ta trebuie sa fie asa de mare incat sa simti ca ai deja ceea ce iti doresti.
4. Fii fericit si fara acel ceva. Fericirea e o stare de spirit nu depinde de ceva anume, ci doar de tine. Poti fi fericit in timp ce doresti unele lucruri mai bune in viata ta. Fii fericit chiar acum.
5. Ai incredere totala in viitorul tau si vei sta relaxat. Ai incredere in univers ca stie ceea ce este mai bine pentru tine. Abandoneaza-te, lasa actiunea sa curga, nu te opune in nici un fel. Cuvantul de ordine e “Increderea”.
6. Stii de ce doresti acel ceva? Pune-ti o intrebare scurta. Cu ce motiv? Ce stare emotionala doresti si anticipezi?
7. Exploreaza-ti motivele. Cu cat mai multe beneficii si motive poti figura in imaginatia ta, cu atat mai mult creste posibilitatea ca sa dorinta ta se manifeste.
8. Fa totul cu pasi mici. Orice pas inainte te aduce mai aproape de ceea ce doresti. Actiunile cumulative duc la rezultate monumentale.
9. Exerseaza rabdarea si actiunea consecventa. Succesul este rezultatul realizarii progresive a unei idei meritorii. Elibereaza-te de capcana timpului linear si traieste-ti viata acum, traieste clipa, bucura-te de fiecare moment. Trecutul s-a dus, iar viitorul il creezi chiar in clipa de fata prin atitudinea ta.
10.Trebuie sa crezi din tot sufletul ca meriti acel ceva. Meriti ceea ce doresti. Nu uita niciodata ca e in puterea ta sa creezi ceea ce doresti. Identifica si apoi elimina orice gand limitativ.

Elibereaza-te acum de orice griji! Ele aduc numai necazuri.

Viata e un dar si ca orice dar trebuie primita cu bucurie si entuziasm.
Incearca daca poti sa spui in fiecare zi un lucru bun altei persoane si zambeste.

duminică, 1 martie 2009

1 MARTIE


Parfumul florilor de primavara, roua diminetilor calde, adierea vantului bland al celui mai frumos anotimp, toate acestea sa-si gaseasca locul in sufletele voastre.