sâmbătă, 27 martie 2010

De ce mintim?

De ce mintim? De la ce varsta incepem sa mintim? Ce mecanisme sunt in spatele minciuni?

Aceste intrebari revin in mintea mea cu putere atunci cand in jurul meu si in mine apar semne de minciuna. Urasc minciuna!!! Judec oamenii care mint si pe mine cand recurg la acest mecanism de aparare.
De ce apelez la minciuna? In spatele ei stau diferite temeri a caror unic scop este sa ne limiteze, sa ne arunce intr-o lume a fricii. Am experimentat minciuna si la o analiza profunda asupra motivelor pentru care am mintit am descoperit ca-mi era frica de respingere. Ceea ce ascundeam era diferit de tiparele cu care eram obisnuita. Doream sa fiu acceptata si de aceea am ascuns anumite aspecte. M-am judecat aspru pentru ceea ce facusem si mult mai tarziu am inteles ca nevoia mea de sinceritate se naste din fuga de minciuna. Uneori echilibrul isi cere drepturile si intervin diferite situatii in care am de ales. De mine depinde pe ce drum merg, al sinceritatii sau al minciunii.
Copil fiind, am mintit adeseori ca sa nu fiu pedepsita. Frica de pedeapsa si-a pus amprenta asupra adultului de mai tarziu care s-a luptat in permanenta cu minciunile care zaceau latente in el. Am ingropat sub un morman de convingeri aceasta nevoie de a minti, de a ascunde anumite aspecte ale vietii mele. Astazi am ajuns sa realizez ca frica este cea care imi sopteste in ce directie sa o iau. Fie ca este minciuna sau sinceritate, frica tine un echilibru fragil intre cele doua. Mint de frica, sunt sincera tot de frica. Ce este bine? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi o generalizare limitativa pentru ca fiecare situatie este atat de unica si suntem singurii care putem sa alegem ce este bine sau rau.
La ce varsta incepem sa mintim? Despre mine nu-mi amintesc cand anume am inceput sa folosesc acest sistem de aparare. Am descoperit frica din spatele minciunii la doi copii, frati. Temeri diferite: de respingere si de pedeapsa duc la acelasi rezultat: minciuna. Daca unul dintre ei alege sa minta pentru a nu fi respins de persoanele iubite, celalalt minte pentru a nu fi pedepsit tot de aceleasi persoane.
Minciuna si sinceritatea fac parte din viata noastra si experienta generata de aceste sisteme de aparare ne determina sa alegem drumul pe care stam. Ceea ce este nevoie sa stim este ca la noi este capacitatea de a schimba imaginea pe care o avem despre noi. Fie ca minti sau esti sincer cu ceilalti de tine cel mai importat este cum te privesti.

duminică, 21 martie 2010

EU

Exista uneori in noi o usa pe care nu o deschidem. Ne este teama de ce anume vom descoperi in spatele ei. In istorie au fost oameni care si-au deschis propria usa si au spus ca dincolo este pacea, linistea si implinirea. Unii au spus ca dincolo este vidul, ca nu are o forma pe care sa o intelegem. Avem nevoie sa facem acest pas singuri.
Viata ne face sa uitam de aceasta usa. Suntem atat de ocupati cu ce se petrece in jurul nostru ca uitam de noi. Cand nu avem o preocupare, un scop, un tel pentru care sa traim ne temem pentru noi. Simtim cum lumea se indeparteaza si suntem singuri, fiecare in fata propriei usi.
De ce-ti spun de aceasta usa? Pentru ca astazi m-am aflat in fata ei. Lumea disparuse, era atata liniste si nu am avut curajul sa o deschid. Mi-a fost teama de reactia mea la ceea ce voi gasi acolo. Am fost in cel mai bun moment pentru a deschide usa si nu am facut-o.
Suntem invatati de mici sa cautam compania altora, sa traim in grup, sa formam o familie. Ne pierdem in multime, ne luptam sa pastram aparentele in fata celor cu care traim. Mama vrea sa realizezi ceva, tata vrea altceva, prietenii vor diferite manifestari, familia altele. Si fiecare pretentie ne face sa ne indepartam cat mai mult de noi. Fiecare cerere exterioara mai adauga o masca si simti cum te indepartezi de tine.
Astazi am realizat ca eu sunt altfel decat credeam. Ca pot fi altfel decat doresc ceilalti. Ca pot fi EU. Ca pot sa traiesc asa cum vreau si ca asta imi aduce liniste si pace in suflet si in minte. Sunt aproape de mine. Cred ca atunci cand voi deschide aceea usa ma voi descoperi cu adevarat. Atunci voi fi eu in fata mea si ma voi privi asa cum nu am facut-o niciodata.
Am realizat astazi ca sunt libera sa aleg pe cine vreau in jurul meu oferindu-le libertatea de care au nevoie. Am invatat ca linistea pe care ne-o dorim fiecare consta in detasare. Detasarea de lucruri, de obiecte, de fiinte. Dorintele noastre ne inlantuie si ne frang zborul catre noi. Astazi sunt libera si in echilibru cu mine.
Este inceputul unui drum catre mine. Catre aceea usa din mine. Lupta s-a incheiat. Sunt. Exist. Si ma bucur de fiecare clipa a vietii mele.

miercuri, 17 martie 2010

Spiridusul din mine

M-am gandit si... razgandit si prin multitudinea de ganduri zilnice am descoperit povestea spiridusului din mine.

Intr-o dimineata insorita de vara tarzie, mi-a aparut ca scanteia unei stele indepartate. Am vazut in el acele lucruri pe care le cautam de atata timp. Mi-a amintit de mine, de cine sunt si ce reprezint. Din acel moment viata mea a devenit calatoria spiridusului, am renuntat la mine pentru a trai cea mai minunata calatorie. Daca-l cauti stiu sigur ca te intrebi cine este.
Uneori apare ca un foc plin de viata, alteori este o frunza plutind in bataia vantului. Cel mai adesea ii vezi zambetul dimineata cand te saluta si stralucirea privirii seara cand se lupta cu oboseala. Experimenteaza tot ce-i ofera viata, de la bucurie la tristete, de la fericire la durere. Canta si danseaza, rade si vorbeste zgomotos bucurandu-se de compania oamenilor. Se intristeaza cand ceva nu merge cum isi doreste sau plange consumand aceea durere apasatoare. Viseaza si povesteste, se implica si ajuta. Iubeste asa cum doar el o poate face. Iubeste viata si oamenii, iubeste natura si animalele. Uraste raul din oameni si-l accepta pentru ca face parte din ei si din lumea lor. Lupta alaturi de oameni si pentru oameni. Este ranit adeseori de cei apropiati si isi pastreaza increderea in oameni. Viseaza, planifica, alege, renunta, reactioneaza, intr-un cuvant traieste si se bucura de fiecare moment. Si ceea ce-i mai important se iubeste pe sine si crede cu tarie in el si in capacitatea de a trai asa cum doreste.
Intalnirea cu el a adus in viata mea intelegere, autocunoastere, magie si bucurie. Privind viata prin ochii lui am ajuns sa inteleg cine sunt si de ce traiesc. Am descoperit impreuna cu el puterea. Puterea de a alege drumul pe care doresc sa merg, puterea de a fi eu dincolo de toate conditionarile sociale. Puterea de a vedea dincolo de aparente si de a descoperi in ceilalti minunea care sunt.
Atunci cand sunt trista spiridusul apare cu o vorba buna, cu o gluma sau cu un prieten care-mi ofera sprijin. Imi aduce o raza de soare, mangaierea unei ploi de vara, zambetul unui copil sau imbratisarea iubirii de mama. A adus in viata mea sansa de a iubi si de a fi iubita. A adus in drumul meu oameni care mi-au devenit dragi si care-mi ofera ceea ce au ei mai bun.
Daca te afli in cautarea lui nu te uita prea departe. Priveste in locurile in care te refugiezi cand viata ta este intunecata, striga-l in momentele cand te simti singur si trist. Il vei simti, daca nu ai facut-o pana acum, exact in clipele cele mai importante ale vietii tale. Cand esti fericit si multumit cauta-l. Cand il vei gasi, vei intelege...

luni, 15 martie 2010

Teama vs Curaj

Teama ne cuprinde de la nastere. Ne temem de singuratate si de lipsa de iubire. Plangem! Ne temem de intunericul ce se joaca cu noi. Strigam! Ne temem de gandaci si de paienjeni si viermii ne-nfioara. Tipam! Ne temem de cuvantul NU si de singuratate. Plangem! Ne temem pentru cel de langa noi si de neputinta noastra. Injuram! Ne temem de moarte si de lumea de dincolo. Plecam!

Traim in teama toata viata si nu ne dam seama ca ne-a fost data pentru a pretui curajul si eroismul. Curajul nou nascutului de a ramane noaptea singur in odaie. Curajul copilului de a nu striga si plange in intuneric. Curajul adolescentului de a se indragosti. Curajul parintilor de a permite copilului sa plece. Curajul celui care ramane cand celalalt se duce.
Suntem adevarati eroi si avem nevoie de dovezi ale curajului nostru. Ne temem de Dumnezeu care ne-a dat teama ca sa ne descoperim curajul. Multumim!

duminică, 14 martie 2010

Sperantele

Sperantele...de unde vin ele? Speram intr-o viata mai buna, speram ca visele noastre se vor implini, speram atat de multe si... speranta moare odata cu noi. Sperantele se nasc din dorinta. Speranta este energia care conduce dorinta. Iti doresti si speri ca visele tale vor deveni realitate. Poate dorinta ta se schimba, se transforma, dar speranta ramane constanta. Speranta tine in viata o dorinta care pare imposibil de realizat. Constient stii ca este dificil de atins si continui sa speri. Constient iti spui ca este imposibil si speri in continuare.

Dorintele apar si dispar. Speranta este cea care le uneste, le confera un scop si o utilitate. Gandeste-te...de ce ai aceste dorinte? Poate speri ca aceasta dorinta sa iti imbunatateste viata sau poate speri sa scapi de ceva negativ din viata ta. Oricum ai privi speranta este acolo.
Uneori credem ca sperantele noastre sunt desarte si credem ca renuntand la speranta este mai bine pentru noi. Oare chiar renuntam la speranta sau este doar o pacalire de moment? Cand viata noastra intra pe fagasul dorit revenim la sperantele facute si ne miram cum de am putut renunta la ele.
Este dificil sa-ti pastrezi sperantele cand viata te incearca. Este greu sa speri cand constati ca totul este altfel decat ai sperat. Ce poti sa faci in aceasta situatie? Experienta mi-a demonstrat ca renuntarea la speranta este doar o un joc pentru a ma simti mai bine. Am constat ca detasarea de rezultatul dorintei, pastrarea sperantei si rabdarea sunt elementele care aduc in calea mea oportunitati.

Lectia mea este sa sper in continuare si sa cred in visele mele.
Asculta mai multe audio Muzica

marți, 2 martie 2010

Si inger si demon

Nascuti in aceeasi clipa.
Unul zambeste cald, iubeste viata si oamenii, celalalt se ascunde in spatele unui zambet fals. Primul glasuieste cu calm si blandete. Te adaposteste sub aripa-i ocrotitoare, iar cuvintele sunt pline de incurajari si intelegere. Privirea-i te invaluie si cauta in intunericul din tine. Te accepta asa cum esti. Pentru el egalitatea exista dincolo de forme, dincolo de fapte si reactii. Stie ca toate fiintele sunt binecuvantate si le iubeste asa cum sunt.
Celalalt vine pentru a-l completa pe primul, pentru a demonstra ce nu este. Rautate, invidie, manie, neincredere toate se aduna intr-un simplu zambet. Uneori este atat de frumos, alteori intrezaresti in spatele lui ascutisul cutitului care te injunghie. Uneori iti apare ca un inger, alteori demonul isi arata prezenta. Poarta diferite nume, aceeasi masca. Este oprimat, aruncat, negat.
Inger si demon, uniti prin aceeasi misiune, au ales drumuri diferite. Traiesc in acelasi corp, facandu-si simtita pe rand prezenta in diferite contexte. Unul iubit, celalalt neinteles. Unul acceptat, celalalt respins. Primim lumina ingerului, respingand intunericul demonului. Judecam lumea prin prisma celor doua perspective, alegand una dintre ele. Experimentam viata si alegem de care parte suntem.
Si daca totul este un intreg? Si daca ingerul si demonul formeaza o singura fiinta si doar noi ii despartim? Si daca acceptand intunericul din noi pasim spre lumina? Si daca moartea unuia reprezinta uciderea celuilalat?
Esti intreg doar cand ii accepti si odata cu ei te accepti pe tine.

P.S O sa iau o pauza in a scrie...am nevoie de un refresh dat vietii. Pana atunci povestiti-mi despre voi.

Imi doresc...

Imi doresc sa ma arunc in oceanul gandurilor si sa-mi spal trupul lipicios in apa agitata a mintii mele. Imi doresc sa dispar printre valuri privind cum tarmurile raman in urma si zarile asculta in tacere. Imi doresc sa ma pierd in furtuna emotiilor mele si sa uit ca traiesc. Imi doresc sa fug prin ploaia lacrimilor de bucurie. Imi doresc sa ard in flacara dorintei mele si sa renasc din cenusa neputintei de a renunta. Imi doresc sa abandonez tarmul inimii mele si sa plec pe marea uitarii de mine.
Si totusi...
Inca sunt ancorata in mintea mea si privesc cu nesat spre norii ce lumineaza zarile. Inca simt si traiesc precum simt. Inca zambesc la mangaierea privirilor stralucitoare. Inca sunt uimita de jocurile vietii si de minunea de a fi. Inca plang sub lacrimile suferintei si sper. Da, sper ca intr-o zi voi reusi sa renunt la mine.

luni, 1 martie 2010

PRIMAVARA!!!



O PRIMAVARA SENINA TUTUROR!!