luni, 24 noiembrie 2008

Multumiri

Multumesc tuturor celor care "m-au vizitat"...sper ca prin ceea ce am scris aici chiar si pentrucateva momente sa va incalzesc sufletul...multumesc ca existati si astept cu nerabdare comennturile...va pup

MOS CRACIUN

...când suntem copii ştim să desenăm cerul şi în altă culoare...iarba poate fi albă şi florile verzi...culorile nu sunt culori sunt simboluri de suflet şi magie..., iar fluturii ne zboară de pe pleoape dansând printre nori de vată de zahăr...
...când suntem copii visele ne sunt curcubee de culoare şi ştim să le împlinim pe fiecare glob de Crăciun când Moşul ştie să existe..., iar paşii ne sunt insule mişcătoare ce niciodată nu se scufundă...
...să desenăm viaţa în alb-negru şi să învăţăm insulele să se scufunde putem doar când "creştem oameni mari" şi...ucidem visele!

ce e mai frumos decat sarbatorile de iarna? ce e mai frumos decat mirosul ala de iarna de afara?Ce e mai frumos ca Noapte de Ajun? Sentimentul care ma cuprinde inaintea venirii Craciunului e de nedescris!!! Pt mine e un vis!!! Mirosul de brad amestecat cu portocala carora li se adauga aroma cozonacilor...fulgii de zapada care joaca in vazduh...Noi stam cuminti in casa si facem ultimile pregatiri...punem o muzica specifica- Have yourself a Merry little Christmas- impodobim bradul si stam alaturi de cei dragi...Asteptam colindatorii sa ne vesteasca Nasterea Lui Iisus...Ce e mai frumos? Dar dimineata de Craciun?cand ochii ne sunt inundati de bucuria deschiderii cadourilor de la Mos Craciun? sau cand ne aducem aminte de zilele copilariei cand deschideam aceste cadouri ? Ce e mai frumos ca ziua de Craciun? cand ne adunam la masa cu familia si prietenii? Iubesc aceste clipe...abia astept sa vina Craciunul :)

As vrea ca pentru o clipa sa redevenim copiii inocenti si sa-i redescoperim in noi...si sa-mi scrieti cu aceasi pasiune ca atunci cand erati mici..ce ati vrea sa va aduca Moshul?...mai credeti in el?

duminică, 23 noiembrie 2008

Motto-ul meu...

"Imi doresc sa fac cel mai mare pas din viata mea, desi nu are decat trezeci si sase de centimetri: sa ma mut de la cap la inima..."

NOROCOASA

...deschid fereastra sa iau o gura de aer iar prin acesta gura de aer imi umplu plamanii cu secundele celor din jur secunde pictate in zambete in dezamagiri binecuvantate de iubire inchise printre umbre...
intotdeauna mi-a placut sa ascult oamenii sa-mi intind mana spre a oferi protectie mangaiere
daca intr-o zi privirea , cuvantul meu a facut un suflet sa zambeasca pot sa spun ca sunt o norocoasa...
nu am fugit si nu voi fugi niciodata dupa laude mi-am promis sa fiu asa cum sunt simpla si sincera sa nu joc teatru de dragul altora si e de inteles mastile ma lasa rece nu-mi doresc decat o palma de oameni dar acea palma sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt si sa ma accepte asa cum sunt cu bune si cu rele...

Adevarul doare, dar ceea ce ne lasa rani adanci este totusi minciuna...

JUDECAM

Judecam, ne dam cu parerea, strambam din nas, dispretuim, aruncam priviri de sila si de mila….De ce? Pentru ca avem obiceiul handicapat sa credem ca-I usor sa tragi linie si sa deosebesti binele de rau, ce trebuie si ce nu trebuie facut, ce trebuie si ce nu trebuie apreciat….Poate ar trebui sa-si vada fiecare de viatza lui, sa ajutam atunci cand ni se cere ajutorul dar fara sa judecam….Daca n-ai fost niciodata un gunoi intr-o lume de orizonturi decazute invaluite-n nelumina, nu poti sa intelegi...si poate e bine ca nu vei intelege niciodata....dar nu te preface ca stii, ca e gunoiul cel care greseste ca nu vrea sa gaseasca calea spre reciclare....De ce sa ma reciclez, de ce sa fiu altceva decat ceea ce sunt?Poate am fost candva, dar atunci eram doar o minciuna....eram ceva inchis in colivia regulilor, cutumelor....o oglindire a ceea ce se vroia sa fiu si cat timp m-am conformat cu acest lucru am fost utila...apoi am devenit pur si simplu un gunoi....un gunoi care da...a atins limita cea mai de jos si a vrut sa arda, sa se transforme in nimik spre a fi etern pierdut in univers....ma sfasie durerea, ma sufoca si vreau sa o catalizez cu o durere si mai mare chiar daca ar insemna sfarsitul....insa nu vreau sa ma reciclez....prefer sa-mi reflect imaginea de gunoi in lumea voastra perfecta, dar sa-mi eliberez simturile pana in cea mai mica molecula....Lumea voastra plina de prejudecati si de limite imi descompune fiecare atom....Tineti la mine? Lasati-ma in universul meu unde lumina voastra nu patrunde dar unde eu stiu si pot sa traiesc, sa ma exprim liber, unde fiecare gand e o realitate, fiecare idee mi-o pot implini....Vreau sa alerg, sa descopar, sa zbor, sa sar, sa ma scufund, sa-mi potolesc setea asa cum stiu si sa-mi potolesc poftele asa cum vreau....Renegati-ma daca nu ma intelegeti....dar am un exces de egoism si aleg sa simt ca TRAIESC decat sa traiesc fara sa simt asemenea unui cadavru ambulant....

Pentru MINUnea MEA

Am rasfoit paginile sufletului tau minunat,
Ti-am citit gandurile prin ochii tai de multa lume adorati...
Am strabatut impreuna lungul drum al vietii,
Iar acum iti cer in amintire sa ma ai,
Un loc in inima ta sa-mi dai,
Iar cate zile vei avea, niciodata sa nu uiti
Ca cineva vegheaz-asupra ta
Si nu te va uita...

Poveste despre 2 ingeri

Prin zarile infinite isi pierduse ingerul aripile, printre miile de stele se prabusea usor. Demoni aruncau cu vorbe-n el...cazuse ingerul...Pe pamant era revolta. Cine omorase ingerul? Vai...era chiar ingerul luminii ce cu raze l-a strapuns. Drept pedeapsa, ingerul luminii cazu. Statea si plangea in sinea sa, dar nu recunostea ca era cazut. Oamenii plangeau micul inger omorat, se revoltau si tipau la ce era acum ingerul intunericului, iar ingerul plangea pe ascuns, stia si el ca si-a omorat fratele. Isi aducea aminte de zarile impartite cu micul inger, de oamenii ocrotiti, intelesese ca il iubea pe acest mic inger mort...Din miile de flacari ce-l mistuiau pentru pacate, aparu o lumina. Era chiar micul inger ce ii sterse lacrimile de pe obraz. Acum el era ingerul luminii.

"Nu plange, inger negru, eu inca te mai iubesc", si ii dadu mana sa-l mai salveze inca o data, caci ingerul intunecat era ca un copil, iar copiii trebuiesc iertati.

Tinandu-se de mana cei doi ingeri se transformara in doua raze, una foarte puternica, cea mai frumoasa dintre raze, si una intunecata. Cea radioasa era ingerul mic, iar cea intunecata ingerul cazut. In fiecare zi ingerul intunecat plangea si uda lumea cu lacrimile sale, iar ingerul mic ii incalzea. Intr-o zi ploioasa, ingerul mic il intreba de ce plange. El ii raspunse:

"Pentru ca nu pot sa te vad decat dupa ce plang si plang ca sa imi vorbesti asa cum o faceam inainte"

Induiosat de vorbele sale, ingerul mic ii spuse:

"Nu mai plange acum, sunt aici!"

El renunta la radierea sa mare si se facu o simpla raza. Asa si ingerul intunecat.
De atunci, in fiecare zi, doua raze mai aparte ies din soare pentru a ocroti lumea...

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

RABDAREA

Blandetea noptii ma mangaie, gandurile se reflecta in apa raului tacut si plin de viata. Privesc tacerea lui cu ochii mintii si caut raspunsuri la intrebarile vietii.
Universul ma fascineaza , caut steaua mea sa-i cer putere. Sclipeste, parca mi-ar face cu ochiul spunandu-mi: rabdare, vei avea tot ce iti doresti.
Incet si linistit raul spala drumul vietii soptind si el: rabdare, toate la timpul lor, dar timpul ne este dusman si lasa in urma lui amintiri.
Spuneti-mi cum pot avea rabdare cand timpul alearga ca un campion la atletism, nepasator, lasand urme adanci in suflete , pe chipuri?

OM

Cred ca cel mai dificil rol pe lumea asta este cel de om...sa ramai om pana la capat, chiar daca totul iti este impotriva, sa poti inca zambi cand nu esti decat durere, sa poti sa-ti ramai fidel tie si viselor tale cind strigatul tau suna-n pustie.... este rolul pe care mi l-am asumat...si deja ma doare....

LASA-MA....

...iubesc cântecul şi poezia din tine pentru că o simt şi ştiu că o trimiţi sincer către mine. Îti mulţumesc ca exişti…si că însemni atat de mult pentru mine…Priveşte-mă!… tu cheamă-mă în fiecare zi şi voi veni. Voi zbura mereu când vrei să-ţi fiu aproape...Tu spune doar atâta: Vino! Iubire nu găseşti nicicând decât în sufletele pure...lasă-mă cu sufletul să îţi ating privirea...

CUVINTE

Construim scari spre ceruri de cuvinte.
Punem etajere din carti, ca de acolo de sus din cer, sa culegem cuvinte. Sa intindem mina si sa culegem rodul mintii noastre.
Cuvinte care sa le oranduim unul langa altul, in file. Sa ne asezam incet capul apoi sa ia odihna din cuvinte, odihna din rodul mintii noastre. Sa ne inconjuram cu aceste cuvinte, in file si coperti. Sa nu uitam niciodata si sa ne gindim la cerul de cuvinte care ne-a dat daruri, daruri cu care sa invesmantam mintile noastre si a semenilor nostrii cu suflet si traire.

IARTA-MA

iarta-mi simturile ce te striga
iarta-mi gandurile ce te imbratiseaza
iarta-mi vorbele ce te vor
iarta-mi mirarea ca esti minunea vietii mele.

ZBOR...

Sterge-ti lacrima obosita si plina de tristete!
...uite...iti dau batistuta cea mai curata a sufletului meu...sterge-o...si zambeste...zambeste larg si straluceste!
Cineva...undeva s-a oprit si te-asteapta...
Cineva...undeva...a vazut cum stii sa stralucesti...
TE-AM GASIT!
M-AI GASIT si m-ai pastrat…
Da-mi mana , te rog..si haide,...
...lasa zborul sa ti se descopere...
...lasa cerul sa te cunoasca...
...lasa stelele sa iti mangaie fruntea atat de plina de ganduri...linistindu-le...
...lasa luna sa straluceasca peste \"noptile\" mistuite de doruri...
si astfel...zburand...sa ne inaltam pana la soare si intregul univers sa exclame :
\"...priviti....Pot zbura!! ...au descoperit secretul : IUBIREA ! \"

Iubind...invatam sa zburam...

A fost odata...

...aici, nu sunt decat cuvant... o frunza purtata de vant pe aleea vietii…in fata ta voi straluci sau nu, dupa cum am slefuit, mai mult sau mai putin, ale mele cuvinte... le vei citi in graba sau in soapta, descoperindu-ma incet, incet, caci dincolo de vorbe sunt doar eu... un simplu om...


A fst odata o fetita cu ochi mari si o gura ce trada neliniste.Se ura pe sine insasi, zicandu-si ca nu o plac zanele. Dar fetita iubea ultimul colt al ierbii si cea mai umila floare de camp si credea ca, daca dai de-o comoara nu trebuie sa spui nimanui. Se nascuse sub o stea nefericita, dar in stralucirea ei descoperise lumea cu muntii ce puteau fi escaladati si strazile pe care se putea fugi....cand era mica dupa ce incepusera s-o umple de miraculos povestile ascultate, era convinsa ca orice lucru are un adanc misterios, un fel de fantana cu zane si draci, pe care oamenii mari n-o banuiesc...
Fantanile de mister ale lucrurilor neinsufletite cum ar fi scaunele, mesele, dulapurile, ea stia ca se deschid noaptea. Cand incepea intunericul, bataile inimii ei, alta inima decat cea din timpul zilei, cu alte batai, o vesteau ca fantanile lucrurilor neinsufletite s-au deschis si ca noaptea, odata cu somnul si visele, incepe si viata fantanilor deschise , dand dimensiuni mai vaste, mai infricosatoare camerelor din timpul zilei, scaunelor, meselor, dulapurilor si covoarelor.

Si adormea.Pe la zece ani , fantanile misterioase secasera si se inchisesera pentru totdeauna lasand camerele sa fie camere, scaunele-scaune, mesele-mese, dulapurile-dulapuri , in evidenta cotidianului.
Ii era frica insa de rolul pe care urma sa i-l rezerve viata , frica sa mearga drept catre un tel indepartat, frica de propria-i slabiciune, frica sa iubeasca si sa fie iubita.Totusi s-a incapatanat si si-a invins teama. Se pare insa ca si-a invins-o prea tarziu. Dar rand pe rand visurile noastre mari se realizeaza,uneori mai greu dar povestea nu s-a incheiat.
...pe nesimtite s-au scurs una dupa alta nenumarate zile...luni... ani...A trecut prin ele la fel de visatoare...era aceeasi...ceva mai mare doar....cu aceiasi ochi mari si cu aceleasi intrebari in ei...cineva hotara din cand in cand pentru ea:" aici te opresti putin pentru ca exista o insula verde...o insula plutitoare care a incremenit o clipa in asteptarea ta...Te ai pe tine si o insula verde! O insula verde care este numai a ta!"
mai erau apoi visele noptii....minunatele vise cand plutea usoara deasupra caselor si copacilor....niciodata deasupra oamenilor...ei nu existau in visul ei...intamplarile ei se consumau departe de ceilalti...singure...nauce
Afost o vreme, si poate inca nu s-a sfarsit, cand lumea exista doar cata incapea inaluntrul ei. Minunile se petreceau undeva inlauntrul larvei, menita doar sa le ascunda. De la fetita din vremea aceea ii vin , uneori, prin galeriile capricioase ale subconstientului, curenti de neliniste, senzatii de mult date uitarii si vaga spaima ca e suspendata de limba unui urias clopot. Dangatul lui continua sa o asurzeasca....o impiedica sa-si adune gandurile...ii zadarniceste efortul de a se opri din pendularea la dreapta si la stanga... e constienta ca trebuie sa se opreasca...trebuie sa se opreasca exact la mijloc...dar mereu ramane de aflat unde se situeaza exact acest mijloc.....

Zile si nopti de nefiinta aproape...urmate de zile si nopti asemenea, pana cand, urias turn fermecat, a tasnit din ea uimirea....din clipa aceea a inceput nelinistea...

EU SUNT...

Eu sunt....si parca timpul se opreste ...
Sunt eu...sunt aici ....
Eu sunt cea ce scrie acum , eu sunt cea care se trezeste dimineata , eu sunt cea care plange cand sufletul o doare , eu sunt singura care rade de sine, eu sunt cea care se simte singura printre strainii pe care ii vede zilnic , eu sunt cea care simte tacere cand jumatatea de pat e goala , eu sunt cea care crede ca intr-o zi va fi mai bine...Eu sunt cea care doreste sa simta ce nu a simtit , sunt cea care crede ca adevarul este cea mai dureroasa arma , eu sunt cea care crede ca viata se va sfarsi intr-o zi , sunt cea care a plans cand mi-ai dat drumul la mana , eu sunt cea care penduleaza creionul si construieste cercuri , eu sunt cea care nu ar dori niciodata nemurirea , eu sunt cea care crede ca timpul se opreste atunci cand iti este frica , eu sunt cea care tremura de frig cand afara zambeste soarele, sunt cea careia ii place sa traiasca printre umbre si printre felinare noaptea....eu sunt cea care crede in speranta , eu sunt cea care ar dori sa invete mai mult de la viata , eu sunt cea care vrea sa viseze doar cu ochii deschisi, eu sunt cea care se gandeste la tine , eu sunt cea care iubeste totul si nimic ... eu sunt cea pe care o privesc in fiecare dimineata, eu sunt cea care crede ca merita sa fie fericita , eu sunt cea care impune legi si nu le respecta , eu sunt stapana amintirilor mele , eu sunt cea care priveste in prezent si vede trecutul haotic, eu sunt... cea care crede ca intr-o zi va putea "alerga" spre o alta lume ...mai buna...

Regasire

Azi am ieşit la plimbare
dincolo de mine şi de nori;
Am trecut hotarul infinit
al fiinţei mele...şi
te-am regăsit...
Firavă, tremurând în destin
agăţată de viaţă
doar cu un fir pribeag;
Lovită de vânt,pierdută
pe un străin meleag...
pe după unduiri eterne...
pe aripi de vis efemer...
Te-am strigat să revii,
fără tine, fiinţa mea
nu poate fi un întreg...
fără tine , sufletul meu
rămâne olog
pierdut în abis!

Un fir...

Un fir de vant,
Îmi împleteşte firele de păr.
Un fir de apă,
Îmi limpezeşte finele palme.
Un fir de iarbă,
Se plimbă-agale pe fina-mi piele.
Un fir de soare auriu,
Îmi luminează negrele gânduri.
Un fir de vânt,
Provoacă,
Un fir de lacrimă sărata
Ce pe obrazul dulce,
Uşor ea se prelinge.
Şi fir cu fir...
Precum, filă cu filă,
Poveste se-mpleteşte,
Într-un suflet trist.
Un fir de vânt,
Un fir de apă,
Un fir de iarbă,
Un fir de soare auriu,
Un fir de vânt,
Un fir de lacrimă sărata...

O ATINGERE...ETERNA

Mâna nu este un simbol, dar semnificaţia ei se regăseşte în toate culorile ce se pot raporta la sacru: puterea misterioasă a spiritului, ce posedă agăţate de gât pietre şi frunze..
Mâna ia forma lucrurilor care se muleaza pe ea. Ea este matricea...Plăcerea resimţită când umbli ţinându-te de mâna şi mâini ce se
înfundă în căutari de tihnă, şi mâini în amestecuri de siguranţă,din nevoia de regenerare a fiinţei duble...
Mâna este nodul ce se leagă de Principiul ei..
Ea este puterea ce leagă şi dezleagă.
Răbdarea cu care mâinile se ţin, înseamna vindecare şi cucerire durabilă..
(Dicţionarul de simboluri)
Din ziua în care ne-am cunoscut, noi am devenit fără să ştim,ostatecele mâinilor noastre, dintr-un simplu nod...mi-e dor de mana ta...

LUMEA MEA

Să fii. Să exişti. Şi să nu înţelegi. Pentru cine? Pentru ce? Şi mai ales, de ce? Să vrei să fii, undeva, doar pentru tine, undeva, doar cu tine. Să fii. Să exişti. Ca Parte din Întreg. Să completezi Universul, oriunde. Să limitezi Infinitul. Să pleci unde doreşti, să pleci când doreşti. Te-ai gândit. Ai sperat. Ai visat. Dar ţi-ai imaginat? Eu da. Eu pot. Chiar acum! Sunt departe. Sunt sus. În zare. În mare. Atât de departe…atât de sus…atât de-adânc…Tu nu mă vezi, tu nu m-auzi, tu doar mă simţi. Ştii că sunt acolo.
Sunt fascinata. Sunt fascinantă. Nu păţesc nimic. Sunt în spaţiul meu, nedelimitat. Si limitez Infinitul. Îl cuprind. E tot al meu. Sunt în globul meu cristalin, împodobit cu nestemate. Sunt peste tot şi niciunde. Mă împrăştii. Mă risipesc. Plutesc. Zbor. Ca puful de păpădie. Şi cânt. Ca o mierla de frumos. Şi în acest răstimp, vântul îmi răvăşeşte părul, soarele m-alintă, lacrimi de ploaie mă fac să râd, valuri dansează cu mine, iar fulgi de nea mă-ncărunţesc. Sunt peste tot si niciunde. Ce nebunie! Cată bucurie! Aici şi nicăieri. Acolo şi niciunde. În spaţiul meu.

Fluturele

Un fluture se zbate in fereastra...isi inchide si deschide aripile...nu stie nimic.Frumusetea lui e induiosatoare...isi va frange zborul in curand, dar el nu stie asta...aripile se inchid si deschid ca doi ochi...de copil inocent...Departe de lumea lui...spera sa ajunga acolo...este,de fapt,atat de aproape...numai ca nu stie...totul e o zbatere zadarnica...imi aduce aminte de zbuciumul unui suflet.Sa intind o mana, sa deschid geamul...imi este atat de usor...atat de usor imi este mie sa eliberez cele doua aripi care se zbat...Cui, oare, i-ar fi atat de usor sa ma elibereze pe mine?

SUFLETUL TAU

Am ales sufletul tau
pentru a-mi fi un cer de odihna pe Pamant
si inima ta
un tron de delicii in Rai.
Daca as putea sa ma topesc intr-o lacrima de-a ta
si-n ea sa-si opreasca soarele razele,
sa plang la capatul luminii...
te-as lua cu mine dupa calauza noastra
si sa-ti arat
ca nu ne-am intalnit intamplator...

vineri, 21 noiembrie 2008

O ZI BUNA

PT A AVEA IN FIECARE ZI UN ZAMBET , VIZITATI SITE-UL CARE MIE MI-A SCHIMBAT VIATA...www.ozibuna.ro.....si fiecare zi va fi altfel

DOR SI ...DOARE

Mi-e dor de ochii aceia care Profunzi si sinceri imi pareauMi-e dor de ochii aceia careOceane albastre innecau.Mi-e dor de vocea aceea careAtat de calda imi vorbeaMi-e dor de vocea aceea careIntelepciune imi vindea.Mi-e dor de mana aceea careCu eleganta m-atingeaMi-e dor de mana aceea carePrieteneste sprijinea.Mi-e dor de vorbele aceleaCe gandurile-mi ajutauMi-e dor de vorbele aceleaCe sufletul mi-l rasfatau.Mi-e dor de gura aceea careZambind, odaia luminaMi-e dor de chipu’-acela careNaivitate-mi inspiraMi-e dor de chipu’-acela careIncrederea nu o trada.Mi-e dor de fiinta aceea carePana mai ieri nu existaMi-e dor de fiinta aceea careTrecut sa fie nu as vrea.

PRIETENIA

Închis în propria-ţi singurătate, făra să ai aproape un prieten adevărat. Un prieten? O prietenie? Dar ce înseamnă acestea?Poate că prietenia este relaţia bazată pe încredere, sinceritate şi respect reciproc. Relaţia în care te poţi baza pe cel de lângă tine atunci când pierzi controlul unei situaţii. În prietenie, te refugiezi ca într-un paradis, atunci când toţi şi-au pierdut încrederea în tine, când te-ai dezamăgit chiar şi pe tine însuţi.Dar oare prietenul adevărat ce reprezintă? Există? Să fie cumva persoana căreia i te destăinui ca unui duhovnic? Persoana la care alergi întotdeauna disperat pentru sfaturile ei? Da, ar putea însemna asta. Dar numai atât? Însă, cum rămâne cu situaţiile limită? Oare si atunci prietenul s-ar grăbi să te ajute, sau ar sta deoparte uitându-se cum te zbaţi să scapi cu viaţă? De pildă, ce ar face dacă ai fi ca un păianjen prizonier în propria pânză? Te va ajuta să ieşi învingător din această situaţie şi din altele asemănătoare, ori aşteaptă doar ajutorul tău atunci când are nevoie de tine, fără ca el să-ţi fie alături în momentele tale dificile, când angoasele existenţiale sunt de nesuportat?Eşti sigur că te-ar ajuta chiar sa înoţi în larg, pentru a nu te mai zbate la mal, în nisipul fin al mării? Şi oare ar înota alături de tine? Sigur că un bun prieten ar face asta! Te-ar încuraja chiar să faci o scufundare, unde apa este mai adâncă, oferindu-ţi un spectacol subacvatic, apoi te-ar ajuta să ieşi la suprafaţă. Astfel, vei şti în ce direcţie să te îndrepţi. Iar dacă asta nu te-ar ajuta, te-ar putea invăţa lumea zborului şi lumea visului, unde să-ţi petreci timp şi în care să intri ca într-un cămin sigur şi confortabil. Căminul din inima ta.

joi, 20 noiembrie 2008

AZI

AZI voi sterge din agenda mea doua zile:ieri si maine.
IERI a fost invatatura si maine va fi consecinta a ceea ce eu pot face azi.
AZI voi intampina viata cu convingerea ca aceasta zi nu se va mai intoarce.
AZI e ultima sansa, eu trebuie sa o traiesc intens pentru ca nimeni nu ma poate asigura ca eu voi vedea rasaritul maine.
AZI te invit sa incepem un nou anotimp in care putem visa ca orice dorim sa realizam este posibil si vom indeplini asta cu bucurie si demnitate.
SA AVETI O ZI BUNA SI TOT CE-I MAI BUN MAINE!