Autoconstientizare

Viata ma face sa constientizez lucruri pe care le stiam. Zilele acestea am realizat ca ne schimbam cu fiecare clipa care trece pe langa noi. De aceea atunci cand spunem ca il stim pe omul de langa noi ne inselam amarnic. Nu ai cum sa te cunosti decat pe tine. De multe ori chiar si tu ramai un mister pentru tine insuti. Ce sa mai spun de ceilalti pe care ii vezi din cand in cand si care dintr-o data iti par altfel decat erau. M-am schimbat eu? S-au schimbat ei? Raspunsul este afirmativ la ambele intrebari.


Interactionam cu oamenii din jurul nostru, cunoscuti sau necunoscuti si credem ca-i cunoastem si cel mai important credem ca ne cunoastem. Oare este adevarat? De unde stim daca ne cunoastem sau nu? Exista situatii in care stii deja cum vei reactiona si apar unele noi in care raspunsurile tale sunt neasteptate si pentru tine si pentru ceilalti.


Vorbim de valori, de credinte, de Sine, de autocunoastere. Noi ne schimbam cu fiecare clipa traita si toate acestea se schimba odata cu noi. Valorile de astazi nu corespund cu cele de ieri, credintele de maine sunt diferite de cele de acum un an. Maine intampini o situatie care-ti rastoarna intregul sistem de valori si altele apar in loc. Exista ceva stabil intr-adevar in noi si in jurul nostru? Nici macar stanca nu ramane la fel. Noi oamenii cum am putea?


Emitem judecati de valoare despre noi si ceilalti in functie de diferite contexte. Contextul se modifica, noi nu mai suntem aceeiasi si judecata facuta in conditiile anterioare revine cu putere. Daca o persoana s-a dovedit inferior tie intr-un anumit context sigur data viitoare cat o vei intalni iti vei aminti de aceea judecata. Omul acela s-a schimbat in timp, sigur a invatat ceva nou, sigur stie ceva care-l poate face superior tie (poate era si inainte). Punem etichete fara sa incercam sa vedem si sa simtim dincolo de aparente.


Este bine sau nu? Eu stiu raspunsul meu. Tu il cunosti pe al tau?

De ce mintim?

De ce mintim? De la ce varsta incepem sa mintim? Ce mecanisme sunt in spatele minciuni?

Aceste intrebari revin in mintea mea cu putere atunci cand in jurul meu si in mine apar semne de minciuna. Urasc minciuna!!! Judec oamenii care mint si pe mine cand recurg la acest mecanism de aparare.
De ce apelez la minciuna? In spatele ei stau diferite temeri a caror unic scop este sa ne limiteze, sa ne arunce intr-o lume a fricii. Am experimentat minciuna si la o analiza profunda asupra motivelor pentru care am mintit am descoperit ca-mi era frica de respingere. Ceea ce ascundeam era diferit de tiparele cu care eram obisnuita. Doream sa fiu acceptata si de aceea am ascuns anumite aspecte. M-am judecat aspru pentru ceea ce facusem si mult mai tarziu am inteles ca nevoia mea de sinceritate se naste din fuga de minciuna. Uneori echilibrul isi cere drepturile si intervin diferite situatii in care am de ales. De mine depinde pe ce drum merg, al sinceritatii sau al minciunii.
Copil fiind, am mintit adeseori ca sa nu fiu pedepsita. Frica de pedeapsa si-a pus amprenta asupra adultului de mai tarziu care s-a luptat in permanenta cu minciunile care zaceau latente in el. Am ingropat sub un morman de convingeri aceasta nevoie de a minti, de a ascunde anumite aspecte ale vietii mele. Astazi am ajuns sa realizez ca frica este cea care imi sopteste in ce directie sa o iau. Fie ca este minciuna sau sinceritate, frica tine un echilibru fragil intre cele doua. Mint de frica, sunt sincera tot de frica. Ce este bine? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi o generalizare limitativa pentru ca fiecare situatie este atat de unica si suntem singurii care putem sa alegem ce este bine sau rau.
La ce varsta incepem sa mintim? Despre mine nu-mi amintesc cand anume am inceput sa folosesc acest sistem de aparare. Am descoperit frica din spatele minciunii la doi copii, frati. Temeri diferite: de respingere si de pedeapsa duc la acelasi rezultat: minciuna. Daca unul dintre ei alege sa minta pentru a nu fi respins de persoanele iubite, celalalt minte pentru a nu fi pedepsit tot de aceleasi persoane.
Minciuna si sinceritatea fac parte din viata noastra si experienta generata de aceste sisteme de aparare ne determina sa alegem drumul pe care stam. Ceea ce este nevoie sa stim este ca la noi este capacitatea de a schimba imaginea pe care o avem despre noi. Fie ca minti sau esti sincer cu ceilalti de tine cel mai importat este cum te privesti.

EU

Exista uneori in noi o usa pe care nu o deschidem. Ne este teama de ce anume vom descoperi in spatele ei. In istorie au fost oameni care si-au deschis propria usa si au spus ca dincolo este pacea, linistea si implinirea. Unii au spus ca dincolo este vidul, ca nu are o forma pe care sa o intelegem. Avem nevoie sa facem acest pas singuri.
Viata ne face sa uitam de aceasta usa. Suntem atat de ocupati cu ce se petrece in jurul nostru ca uitam de noi. Cand nu avem o preocupare, un scop, un tel pentru care sa traim ne temem pentru noi. Simtim cum lumea se indeparteaza si suntem singuri, fiecare in fata propriei usi.
De ce-ti spun de aceasta usa? Pentru ca astazi m-am aflat in fata ei. Lumea disparuse, era atata liniste si nu am avut curajul sa o deschid. Mi-a fost teama de reactia mea la ceea ce voi gasi acolo. Am fost in cel mai bun moment pentru a deschide usa si nu am facut-o.
Suntem invatati de mici sa cautam compania altora, sa traim in grup, sa formam o familie. Ne pierdem in multime, ne luptam sa pastram aparentele in fata celor cu care traim. Mama vrea sa realizezi ceva, tata vrea altceva, prietenii vor diferite manifestari, familia altele. Si fiecare pretentie ne face sa ne indepartam cat mai mult de noi. Fiecare cerere exterioara mai adauga o masca si simti cum te indepartezi de tine.
Astazi am realizat ca eu sunt altfel decat credeam. Ca pot fi altfel decat doresc ceilalti. Ca pot fi EU. Ca pot sa traiesc asa cum vreau si ca asta imi aduce liniste si pace in suflet si in minte. Sunt aproape de mine. Cred ca atunci cand voi deschide aceea usa ma voi descoperi cu adevarat. Atunci voi fi eu in fata mea si ma voi privi asa cum nu am facut-o niciodata.
Am realizat astazi ca sunt libera sa aleg pe cine vreau in jurul meu oferindu-le libertatea de care au nevoie. Am invatat ca linistea pe care ne-o dorim fiecare consta in detasare. Detasarea de lucruri, de obiecte, de fiinte. Dorintele noastre ne inlantuie si ne frang zborul catre noi. Astazi sunt libera si in echilibru cu mine.
Este inceputul unui drum catre mine. Catre aceea usa din mine. Lupta s-a incheiat. Sunt. Exist. Si ma bucur de fiecare clipa a vietii mele.

Spiridusul din mine

M-am gandit si... razgandit si prin multitudinea de ganduri zilnice am descoperit povestea spiridusului din mine.

Intr-o dimineata insorita de vara tarzie, mi-a aparut ca scanteia unei stele indepartate. Am vazut in el acele lucruri pe care le cautam de atata timp. Mi-a amintit de mine, de cine sunt si ce reprezint. Din acel moment viata mea a devenit calatoria spiridusului, am renuntat la mine pentru a trai cea mai minunata calatorie. Daca-l cauti stiu sigur ca te intrebi cine este.
Uneori apare ca un foc plin de viata, alteori este o frunza plutind in bataia vantului. Cel mai adesea ii vezi zambetul dimineata cand te saluta si stralucirea privirii seara cand se lupta cu oboseala. Experimenteaza tot ce-i ofera viata, de la bucurie la tristete, de la fericire la durere. Canta si danseaza, rade si vorbeste zgomotos bucurandu-se de compania oamenilor. Se intristeaza cand ceva nu merge cum isi doreste sau plange consumand aceea durere apasatoare. Viseaza si povesteste, se implica si ajuta. Iubeste asa cum doar el o poate face. Iubeste viata si oamenii, iubeste natura si animalele. Uraste raul din oameni si-l accepta pentru ca face parte din ei si din lumea lor. Lupta alaturi de oameni si pentru oameni. Este ranit adeseori de cei apropiati si isi pastreaza increderea in oameni. Viseaza, planifica, alege, renunta, reactioneaza, intr-un cuvant traieste si se bucura de fiecare moment. Si ceea ce-i mai important se iubeste pe sine si crede cu tarie in el si in capacitatea de a trai asa cum doreste.
Intalnirea cu el a adus in viata mea intelegere, autocunoastere, magie si bucurie. Privind viata prin ochii lui am ajuns sa inteleg cine sunt si de ce traiesc. Am descoperit impreuna cu el puterea. Puterea de a alege drumul pe care doresc sa merg, puterea de a fi eu dincolo de toate conditionarile sociale. Puterea de a vedea dincolo de aparente si de a descoperi in ceilalti minunea care sunt.
Atunci cand sunt trista spiridusul apare cu o vorba buna, cu o gluma sau cu un prieten care-mi ofera sprijin. Imi aduce o raza de soare, mangaierea unei ploi de vara, zambetul unui copil sau imbratisarea iubirii de mama. A adus in viata mea sansa de a iubi si de a fi iubita. A adus in drumul meu oameni care mi-au devenit dragi si care-mi ofera ceea ce au ei mai bun.
Daca te afli in cautarea lui nu te uita prea departe. Priveste in locurile in care te refugiezi cand viata ta este intunecata, striga-l in momentele cand te simti singur si trist. Il vei simti, daca nu ai facut-o pana acum, exact in clipele cele mai importante ale vietii tale. Cand esti fericit si multumit cauta-l. Cand il vei gasi, vei intelege...

Teama vs Curaj

Teama ne cuprinde de la nastere. Ne temem de singuratate si de lipsa de iubire. Plangem! Ne temem de intunericul ce se joaca cu noi. Strigam! Ne temem de gandaci si de paienjeni si viermii ne-nfioara. Tipam! Ne temem de cuvantul NU si de singuratate. Plangem! Ne temem pentru cel de langa noi si de neputinta noastra. Injuram! Ne temem de moarte si de lumea de dincolo. Plecam!

Traim in teama toata viata si nu ne dam seama ca ne-a fost data pentru a pretui curajul si eroismul. Curajul nou nascutului de a ramane noaptea singur in odaie. Curajul copilului de a nu striga si plange in intuneric. Curajul adolescentului de a se indragosti. Curajul parintilor de a permite copilului sa plece. Curajul celui care ramane cand celalalt se duce.
Suntem adevarati eroi si avem nevoie de dovezi ale curajului nostru. Ne temem de Dumnezeu care ne-a dat teama ca sa ne descoperim curajul. Multumim!

Sperantele

Sperantele...de unde vin ele? Speram intr-o viata mai buna, speram ca visele noastre se vor implini, speram atat de multe si... speranta moare odata cu noi. Sperantele se nasc din dorinta. Speranta este energia care conduce dorinta. Iti doresti si speri ca visele tale vor deveni realitate. Poate dorinta ta se schimba, se transforma, dar speranta ramane constanta. Speranta tine in viata o dorinta care pare imposibil de realizat. Constient stii ca este dificil de atins si continui sa speri. Constient iti spui ca este imposibil si speri in continuare.

Dorintele apar si dispar. Speranta este cea care le uneste, le confera un scop si o utilitate. Gandeste-te...de ce ai aceste dorinte? Poate speri ca aceasta dorinta sa iti imbunatateste viata sau poate speri sa scapi de ceva negativ din viata ta. Oricum ai privi speranta este acolo.
Uneori credem ca sperantele noastre sunt desarte si credem ca renuntand la speranta este mai bine pentru noi. Oare chiar renuntam la speranta sau este doar o pacalire de moment? Cand viata noastra intra pe fagasul dorit revenim la sperantele facute si ne miram cum de am putut renunta la ele.
Este dificil sa-ti pastrezi sperantele cand viata te incearca. Este greu sa speri cand constati ca totul este altfel decat ai sperat. Ce poti sa faci in aceasta situatie? Experienta mi-a demonstrat ca renuntarea la speranta este doar o un joc pentru a ma simti mai bine. Am constat ca detasarea de rezultatul dorintei, pastrarea sperantei si rabdarea sunt elementele care aduc in calea mea oportunitati.

Lectia mea este sa sper in continuare si sa cred in visele mele.

Asculta mai multe audio Muzica

Si inger si demon

Nascuti in aceeasi clipa.

Unul zambeste cald, iubeste viata si oamenii, celalalt se ascunde in spatele unui zambet fals. Primul glasuieste cu calm si blandete. Te adaposteste sub aripa-i ocrotitoare, iar cuvintele sunt pline de incurajari si intelegere. Privirea-i te invaluie si cauta in intunericul din tine. Te accepta asa cum esti. Pentru el egalitatea exista dincolo de forme, dincolo de fapte si reactii. Stie ca toate fiintele sunt binecuvantate si le iubeste asa cum sunt.

Celalalt vine pentru a-l completa pe primul, pentru a demonstra ce nu este. Rautate, invidie, manie, neincredere toate se aduna intr-un simplu zambet. Uneori este atat de frumos, alteori intrezaresti in spatele lui ascutisul cutitului care te injunghie. Uneori iti apare ca un inger, alteori demonul isi arata prezenta. Poarta diferite nume, aceeasi masca. Este oprimat, aruncat, negat.

Inger si demon, uniti prin aceeasi misiune, au ales drumuri diferite. Traiesc in acelasi corp, facandu-si simtita pe rand prezenta in diferite contexte. Unul iubit, celalalt neinteles. Unul acceptat, celalalt respins. Primim lumina ingerului, respingand intunericul demonului. Judecam lumea prin prisma celor doua perspective, alegand una dintre ele. Experimentam viata si alegem de care parte suntem.

Si daca totul este un intreg? Si daca ingerul si demonul formeaza o singura fiinta si doar noi ii despartim? Si daca acceptand intunericul din noi pasim spre lumina? Si daca moartea unuia reprezinta uciderea celuilalat?

Esti intreg doar cand ii accepti si odata cu ei te accepti pe tine.

P.S O sa iau o pauza in a scrie...am nevoie de un refresh dat vietii. Pana atunci povestiti-mi despre voi.

Imi doresc...

Imi doresc sa ma arunc in oceanul gandurilor si sa-mi spal trupul lipicios in apa agitata a mintii mele. Imi doresc sa dispar printre valuri privind cum tarmurile raman in urma si zarile asculta in tacere. Imi doresc sa ma pierd in furtuna emotiilor mele si sa uit ca traiesc. Imi doresc sa fug prin ploaia lacrimilor de bucurie. Imi doresc sa ard in flacara dorintei mele si sa renasc din cenusa neputintei de a renunta. Imi doresc sa abandonez tarmul inimii mele si sa plec pe marea uitarii de mine.
Si totusi...
Inca sunt ancorata in mintea mea si privesc cu nesat spre norii ce lumineaza zarile. Inca simt si traiesc precum simt. Inca zambesc la mangaierea privirilor stralucitoare. Inca sunt uimita de jocurile vietii si de minunea de a fi. Inca plang sub lacrimile suferintei si sper. Da, sper ca intr-o zi voi reusi sa renunt la mine.

PRIMAVARA!!!

O PRIMAVARA SENINA TUTUROR!!

Razbunarea...

Am citit de curand o povestioara care m-a impresionat foarte mult. Totul s-a intamplat pe vremea zidului din Berlin. Intr-o zi locuitorii din Berlinul de Est au hotarat sa le trimita adversarilor lor din Berlinul Occidental un mic "cadou". Au incarcat intr-un camion gunoi, caramizi sparte, pietre, materiale de constructii si alte reziduri. Au obtinut permis de trecere a granitei si au aruncat tot gunoiul pe partea Berlinului Occidental.

Primul impuls al locuitorilor din Berlinul Occidental a fost "sa le plateasca cu aceeasi moneda". Din fericire, cineva a venit cu o alta idee. Asadar, au incarcat un camion de gunoi cu alimente (greu de gasit in Berlinul de Est), haine, medimecamente (cel mai greu de gasit) si alte lucruri utile. Au dus camionul la granita, au descarcat totul cu grija si au lasat o pancarda pe care scria: "Fiecare da ceea ce poate."
Intr-o lume in care fiecare doreste sa se razbune si sa fie chit, astfel de intamplari ne aduc aminte ca o fapta buna omoara raul si te ajuta sa-ti transformi dusmanii in prieteni. O sa spui ca oamenii sunt rai si nu vor aprecia felul in care reactionezi la razbunarea lor. O sa-ti amintesc ca oamenii sunt oameni si cel care pare dusmanul tau, este prietenul altcuiva. Nu inseamna ca vei reusi intotdeauna sau ca toti vor aprecia ceea ce faci. Vor exista si oameni care te vor huidui sau care vor lovi a doua oara. Este alegerea lor, asa cum este si alegerea ta de a raspunde sau de reactiona. Razbunarea este la indemana oricui.

"Nu voi permite nimanui sa-mi micsoreze si sa-mi degradeze sufletul, facandu-ma sa-l urasc."

Booker T. Washington

Gradina cu flori

Am fost intrebata de curand cum imi vad propria viata.

Dupa cateva clipe de gandire am raspuns: ca pe o gradina plina de flori.

Noi suntem florile din aceasta gradina. Uneori ploua sau vine furtuna, alteori iese soarele. Suntem flori frumoase, pline de viata si singura noastra menire este sa vedem si sa descoperim aceasta frumusete. Daca nu ne vedem asa este pentru ca incepem sa ne comparam si sa ne gasim imperfectiuni in raport cu ceilalti. Daca ploaia ne supara este pentru ca simtim doar bataia stropilor fara sa vedem multumirea pamantului in care stam. Daca soarele se ascunde dupa nori este pentru ca gandurile noastre negre acopera cerul vietii. Timpul trece peste gradina vietii noastre si noi ne luptam cu el, ne luptam sa devenim asemeni celorlalte flori, ne luptam sa adunam, sa fim altfel decat niste flori frumoase.

Suferintele pe care le-am avut sunt tot in gradina.

Sunt ingrasamantul care m-a ajutat sa cresc, sunt vantul care mi-a suflat petalele, sunt picaturile care m-au udat pana la piele, sunt lectiile care m-au ajutat sa vad gradina din jurul meu.

Cand uit ca sunt o floare privesc in gradina, cand furtuna este puternica privesc in gradina, cand soarele straluceste privesc in gradina.

Poate te intrebi unde-i aceasta gradina pentru ca nu o poti gasi.

Cauta adanc in sufletul tau si vei simti minunatia care esti.

Cauta in privirea celui de langa tine, dincolo de aparente, si vei observa frumusetea care exista.

Viata...ca o plimbare...

In ultima perioada imi vad viata ca o plimbare cu bicicleta. Pedalez in viteza, energic, dornica sa alerg repede, tot mai repede de-a lungul strazilor. Obosesc cand dealul este prea inclinat sau prea mult de urcat. Obosesc cand depasesc perioada cu care ma obisnuisem pana atunci. Obosesc cand mai am putin si ajung acasa.

Aceste perioade de oboseala alterneaza cu momentele cand relaxarea isi face simtita prezenta. Momente cand dupa fiecare urcare urmeaza o coborare. Momente cand energia mea pare inepuizabila. Momente cand ma opresc la un stop sau doar pentru a privi peisajul.
Urcare - coborare, oboseala - odihna, stres - relaxare, deal - vale...calatorie, aventura, viata. Cu fiecare urcare ajungi intr-un alt varf pentru a zari urmatoarea destinatie. La fiecare coborare dealul din fata ta pare mai mare si mai greu de urcat. Ai nevoie de rabdare, putere si vointa.
Uneori renuntarea este o dulce alinare in drumul anevoios. Uneori ceea ce pare a fi un stop este de fapt o inaintare. Uneori schimbarea vitezei este benefica. Uneori o intoarcere este o noua cale. Uneori o alegere intr-o intersectie aduce surprize placute. Uneori un zambet iti creste energia si dorinta de a merge mai departe. Uneori o raza de soare sau o picatura de ploaie schimba ceva in drumul tau. Uneori urcarea este buna si coborarea se transforma intr-o lectie grea. Uneori varful este diferit de ceea ce ai presupus. Uneori valea iti aduce linistea de care ai nevoie si crezi ca este mai bine sa ramai. Doar putin...de fapt nici nu realizezi cand incepi sa urci.
Conteaza unde esti? Conteaza daca este urcare sau coborare? Conteaza daca stai sau mergi?
Conteaza cum te simti. Si daca nu te simti bine incerca sa gasesti in tine capacitatea de a privi partea pozitiva a calatoriei. Intotdeauna va exista ceva pentru care sa fii recunoscator. Intodeauna va exista ceva care sa te faca sa zambesti. Intotdeauna va exista ceva care sa te faca sa mergi mai departe. Totul e sa ai incredere in tine. Nu sunt teori sunt simtiri. AI INCREDERE IN TINE!

Drumul spre mine

S-a instalat in viata mea un vartej care ma poarta dincolo de limitele suportabilitatii. Adaptarea este un cuvant la ordinea zilei pentru mine. Adaptarea la schimbarile din interiorul meu. Adaptarea la ceea ce se intampla in realitatea mea. I-am spus cuiva acum cateva luni ca sunt ca o frunza care pluteste in bataia vantului. Cand voi ateriza si unde este greu de precizat. Deocamdata sunt implicata in aceasta furtuna produsa de propriile mele alegeri, de propriile mele cautari.
Am invatat in aceasta perioada foarte multe lucruri noi despre mine. Am invatat ca increderea de sine este foarte importanta. Am invatat ce inseamna responsabilitatea propriei vieti. Am invatat ca poti sa fii tu insuti si atunci cand totul pare impotriva ta si, mai ales in acele clipe este nevoie de puterea de a fi tu. Am invatat ca implicarea si detasarea pot deveni prietene daca stii sa pastrezi un echilibru. Am invatat ca dincolo de toate normele si regulile societatii exista doar viata ta pe care o traiesti asa cum crezi ca este cel mai bine pastrand in acelasi timp ecologia alegerilor tale. Am invatat ca renuntarea este de fapt doar alegerea unei noi directii si vinovatia renuntarii exista doar daca ai ales impotriva vointei tale. Am invatat ca imi pot pastra independenta prin comunicare si intelegere.
Atat de multe lucruri pe care credeam ca le cunosc au venit in drumul meu pentru a-mi deschide o noua poarta spre mine. Credeam ca ma cunosc indeajuns de bine si ca surprizele vor fi mai putin surprinzatoare. Mi-am demonstrat ca propria transformare depaseste uneori propria putere de intelegere.

Atasament...

Atasamentul...il intalnim sub multe forme, sub multe masti. Ranile trecutului sunt chipul cel mai cunoscut sub care atasamentul isi face simtita prezenta. Devenim prizonierii ranilor, inchisi in povestea noastra retraim intern acelasi pasaj de nenumarate ori.

Durerea curge prin venele mintii nostre si simtim ca existam.

Cicatricile facute de altii sangereaza la o simpla aducere aminte. Dorim sa scapam din capcana atasamentului. Putem ierta? Putem uita? Putem trece mai departe? Simtim nevoia sa aruncam totul in coltul cel mai indepartat al mintii. Preferam sa indepartam persoana care a provocat rana. Uneori solutia aleasa este lovirea celuilalt. Credem ca rana lui vindeca rana noastra. Reusim sa creem noi povesti victorioase de aceasta data despre superioritatea noastra in fata dusmanului.

Povestea ranilor noastre, a obstacolelor pe care le-am depasit este cea cu care ne identificam. Definitia noastra ca fiinte este data de durerea regasita in ranile trecutului. Orgoliul este satisfacut de suferintele indurate si ne este atat de greu sa renuntam la ele. Oare ce am deveni fara trecut? Ce poveste am prezenta celorlalti? Ce poveste ne-am repeta mereu, in special in momentele dificile?

Atasamentul...de oameni, de obiecte, de povesti, de sentimente, de "eu". Traim iluzia calatoriei noastre tinand cu dintii de ranile trecutului. Iertarea devine marfa pe taraba vietii.

Iubirea este jucata la bursa relatiilor. Compasiunea doarme prafuita sub tejghea.

Este aproape imposibil sa lepezi haina resentimentelor. Este dificil sa treci prin durerea provocata de celalalt. Este umilitor sa faci primul pas spre impacare. Unde ai ajunge?

Uneori reusim. Important este sa o facem in adancul nostru, cu sinceritate, fara a transforma totul intr-o noua poveste. Minunea iertarii si a iubirii este ascunsa spectacolului cotidian.

Tacerea coboara peste povestea ranilor noastre eliberandu-ne de atasament.

Frica

Pandeste in fiecare clipa traita, respira in fiecare noua experienta, murmura in fiecare vorba rostita. Umbra i-o zaresc in lumina. Curiozitatea este puternica. Curajul exista acolo unde pasesti in intuneric cu credinta ca esti in siguranta.

O simt cum isi roteste aripile-i in jurul meu. O simt cum imi urmareste atenta fiecare gand. O simt cum isi invaluie faptura in jurul inimii. O simt in oamenii de langa mine si din ce in ce mai des in mine.
O vad in pasii plini de prudenta. O vad in dansul luminii si al vietii. O vad scrisa in cuvintele rostite de mine si de tine. O vad in ochii celorlalti, in gesturile lor. O vad printre randurile scrise in miez de noapte. O vad printre ramuri.
Uneori glasul ei se aude puternic in inima mea. Imi coordonez pasii cu dansul ei nebunatic si patrund din ce in ce mai adanc in realitate ei. Noutatea este cea care atrage ca un magnet si necunoscutul imi pune sangele in miscare. Jocul ei imi aminteste de alte clipe asemanatoare si de faptul ca totul devine cunoscut. Imi aminteste de clipele cand m-am lasat coondusa si am descoperit lucruri minunate in spatele ei. Imi aminteste ca este normal sa existe.
Are mai multe nume si ai intalnit-o in diferite contexte. Este prezenta in viata ta asa cum este si in a mea. Este in toti si poate sa dispara doar dupa ce ii constientizezi prezenta. Am descoperit ca a venit momentul sa-i fac jocul si sa o las sa conduca pentru a putea trece mai departe. A sosit momentul sa-i zic pe nume si sa o privesc in ochi pentru a trece mai departe.

FRICA, te provoc sa dansam in lumina!

Iubirea

In timp...

In timp ai invatat:

• sa-ti acoperi ranile din ce in ce mai bine;
• sa inlocuiesti durerea cu preocuparea continua pentru altceva;
• ca in toate exista limite;
• sa ignori frica crezand ca acesta este un act de curaj;
•  ca indiferenta ucide;
• ca oamenii vin si pleaca din viata ta;
• sa-ti uiti trecutul;
•  sa fugi atunci cand totul este prea mult decat poti suporta.

In timp iti vei aminti:

• ca ranile sunt experiente de care ai ramas atasat;
•  ca durerea se dizolva odata ce este traita;
• ca limitele sunt doar acolo unde le vezi tu;
• ca frica este umbra iubirii si curajul inseamna sa-ti deschizi inima;
• ca indiferenta este doar un joc;
• ca suntem legati unii de altii prin fire invizibile mintii;
• ca prezentul este mereu aici;
• ca fuga este buna pentru o perioada scurta.

In timp echilibrul revine. Il regasesti acolo unde a fost mereu, in tine. Il redescoperi in inima. Il respiri cu fiecare noua experienta.

In timp linistea revine. A stat tacuta si a privit zbuciumul din tine. O regasesti ascunsa sub stratul de frica in care ti-ai invelit sufletul.

Traieste-ti viata, depaseste-ti frica, uita-ti mintea, treci prin durere, aminteste-ti de tine, redescopera-ti inima si simte iubirea.

In timp...

Dreams

Pe parcurs am fost invatati sa ne limitam visele. Ni s-a spus mereu sa fim cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri, sa fim realisti. Am crescut crezand ca ceea ce visam sunt doar vise si posibilitatea de a le indeplini este departe de noi. Am ajuns sa credem ca trebuie sa fim la fel ca ceilalti pentru a fi acceptati si iubiti. Ne-am limitat actiunile, atitudinea, visele si sperantele. Asteptam aprobarea si confirmarea celorlalti.

Vine un moment in viata fiecaruia in care drumul se intersecteaza cu cineva sau ceva care ne trezeste. Poate fi o carte, un film, o persoana, o intamplare, un gand. Si aflam ca...

Visele nostre pot deveni realitate.

Uneori ne place sa credem ca totul este o pacaleala. Uneori cautam si gasim cele mai plauzibile scuze pentru a ramane unde suntem. Alteori ne lovim de obstacole si ne miscoram visele. Alteori credem mai mult in altii decat in noi. De cele mai multe ori frica apasa pe frana.

Exista oameni care stiu ca au nevoie sa viseze mare, sa creada in visele lor si sa actioneze invatand din fiecare obstacol, din fiecare greseala, descoperind pas cu pas drumul spre visul. I-ai intalnit de multe ori, i-ai vazut traindu-si visul, le-ai simtit bucuria de a trai si ai fost inspirat de vietile lor. Aminteste-ti visul si traieste-l.

Increderea

Increderea pe care o acord celorlalti reprezinta pentru mine un test de rabdare si de autocunoastere. Cata incredere poti sa ai in cel de langa tine? Cat de mult lasi sa afle despre tine si despre viata ta? Si ce faci daca aceasta incredere iti este inselata?
Spunem ca avem incredere in celalalt si exista momente cand suspiciunea intervine in viata noastra si primim semnale ca asteptarile noastre ne-au fost inselate. Oare exista increderea totala? Daca uneori supraveghezi discret si verifici pe celalalt aceasta este o dovada de mai putina incredere sau de iubire? Unde este granita intre incredere si indiferenta?
Exista o vorba care spune ca oameni actioneaza asa cum te astepti tu sa o faca. Realitatea si experienta mi-au demonstrat ca increderea acordata se castiga in timp si prin consecventa. La fel de bine ceea ce ai castigat intr-un timp indelungat poti sa pierzi definitiv intr-o clipa. La fel de mult depinde si contextul in care acorzi aceasta incredere. Am intalnit oameni care in mediul profesional folosesc increderea in ceilalti ca un instrument de motivare. Este adevarat ca acestia sunt putini si rari pentru ca frica domina in cele mai multe cazuri. Frica de a pierde locul de munca, frica de tradare, frica de a pierde controlul. In mediul personal am intalnit astfel de persoane si mai rar. Cu cat ne apropiem mai mult de intimitate cu atat increderea este acordata cu mai mare precautie. Aici teama este mai mare si invers proportionala cu gradul de incredere acordat. Timpul petrecut impreuna si intamplari care intervin in viata fiecaruia determina cresterea sau scaderea increderii in celalalt.
M-am intrebat adeseori ce faci cand asteptarile sunt inselate de nenumarate ori, acorzi in continuare incredere sau devii mai precaut?

Sadness

Apare uneori ca o muzica surda in inima mea. Valsez prinsa in bratele-i puternice si o las sa se joace cu mine. O chem si o arunc in vazduh. O iubesc si o urasc. Infasurata in jurul inimii toarce blanda ca o pisica. O mangai usor, ridica ochii stralucitori spre mine si zambesc impacata. Adoarme la loc. Ascult cantecul ei si stiu ca sunt singura capabila sa o fac sa taca. Oare vreau asta?

Se invarte spirala timpului in durerea din mine. Calca peste lacrimi, peste regrete, peste ganduri si ajunge in acel loc ascuns, secret. Se aseaza confortabil si asteapta. Tacerea ma ajuta sa inteleg ca totul trece, ca totul vine, ca singura stabilitate sunt chiar eu. Asezata in fotoliu privesc spectacolul vietii mele. Tristetea face parte din mine.

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si noua toate;

Ce e rau si ce e bine

Tu te-ntreaba si socoate;

Nu spera si nu ai teama,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramâi la toate rece.

Viata este o joaca...

Te trezesti uneori in fata unor sentimente covarsitoare. Le vizualizezi atat de clar si daca intinzi mana le poti atinge. Oare sunt realitate sau doar vis? Ceata deasa te cuprinde din toate partile si odata ajuns in interiorul ei nu-ti mai pare atat de periculoasa. Da, arunca-te si traieste-te ceea ce simti. Si daca odata traite aceste sentimente dispar si intrebare de mai sus persista: vis sau realitate? Intri in joc obosit de atatea jocuri. Ai dori ca macar odata in viata sa renunti la joaca. Iti este teama ca ai ales cel mai nepotrivit moment si cea mai nepotrivita persoana. Astfel pentru scurt, foarte scurt timp arunci mastile si apoi le cauti disperat sperand ca nimeni sa nu fi observat. Nu recunosti nimic si continui jocurile cu regret ca nu-ti permiti sa fii tu insuti.

Increderea si sinceritatea au devenit periculoase intr-o realitate in care minciunile si jocurile sunt la ordinea zilei. Chiar daca ti-ar da un pumn in fata nu le-ai recunoaste. Ai crede ca este un alt joc al vietii. Inchis intre zidurile neincrederii traiesti cu speranta ca undeva, candva cineva va auzi glasul inimii tale.
Unde ai pierdut cheia? Intre atatea jucarii este greu sa descoperi care-i adevaratul drum spre tine. Daca astepti de la altii sa-l descopere vei rataci cararea spre casa. Am renuntat la jocuri stiind ca insasi viata este o joaca. Am reusit sa gasesc adevarata cheie. Greu de crezut pentru cel care inca se joaca. Sunt doar eu. Si cine sunt eu, vei intreba. Eu stiu cine sunt. Tu stii cine esti?

Multumesc

In ultima perioada am vorbit foarte mult despre mine, despre viata mea. Astazi vreau sa-ti amintesc de acei oameni care stau alaturi de mine si de tine in momentele grele ale vietii. O vorba spune ca iti recunosti prietenii in clipele dificile. Am avut parte in viata mea de astfel de oameni pretiosi care mi-au acordat suportul neconditionat, fie printr-o vorba, fie doar prin simpla prezenta, fie prin diferite gesturi.


Cuvantul Multumesc este prea limitat pentru ceea ce simt cand imi amintesc de prietenii mei dragi. Mi-as dori mult sa-i pot numi aici si singurul lucru care ma impiedica este faptul ca nu le-am cerut permisiunea.

MULTUMESC pentru faptul ca sunteti alaturi de mine, pentru ca ma ascultati, pentru ca stiu ca ma pot sprijini pe voi,pentru ca m-ati primit in viata voastra si m-ati acceptat asa cum sunt si cu bune si cu rele. MULTUMESC pentru tot ce mi-ati oferit si pentru ca prezenta voastra imi implineste existenta si imi confera in momentele dificile stabilitate si speranta.

MULTUMESC PRIETENI DRAGI!

Silence

Judecam sau ii apreciem pe cei din jurul nostru dupa nivelul si diversitatea cunostintelor acumulate. Si in functie de modalitatea in care-si expun aceste cunostinte, precum si domeniile din care provin.

Avem nevoie sa stim si sa cunoastem. Avem nevoie pentru a reusi sa functionam intr-o societate bombardata de informatii. Avem nevoie pentru a conversa cu usurinta si la nivelul interlocutorului. Avem nevoie pentru a creste performanta profesionala. Avem nevoie pentru a fi apreciati cand furnizam ceea ce cunoastem. Avem nevoie... si pentru fiecare dintre noi informatia satisface anumite nevoi.

Am intrat in situatii in care am tacut, in care cunostintele mele nu se ridicau la nivelul conversatiei sau le stiam deja. Am tacut si am ascultat invatand. Am tacut si am stiut ca sunt judecata sau apreciata pentru aceasta tacere. Am tacut si am privit dincolo de cuvinte. Am dat la o parte perdeaua verbala pentru a descoperi...tacere.

Am intrebat acesta tacere si mi-a raspuns prin tacere. Am simtit vijelia cuvintelor care-si cereau dreptul si am lasat perdeaua sa cada. M-am retras infiorata de propria-mi furtuna si am asteptat... tacere. Descopar cu uimire ca uit atat de multe si-mi amintesc si mai putine. Sunt intr-o realitate in care dorim sa cunoastem din ce in ce mai multe si adesea ma intreb la ce imi folosesc aceste cunostinte. Au fost vremuri cand adunam informatia, o stocam cu multa grija si o foloseam la momentul potrivit. Descoperind tacerea am realizat ca tot ceea ce credeam ca stiu era atat de putin important pentru mine.

Am cunoscut oameni pentru care tacerea reprezinta principala modalitate de comunicare. Aceasta este completata de inteligenta si educatie. Initial, in copilaria mea ii etichetam pentru ca mai tarziu sa descopar secretul tacerii. Am ajuns sa-i apreciez si sa le accept tacerea cand am calmat furtuna din mine. Am realizat ca echilibrul este sustinut de flexibilitate si de capacitatea de a evalua momentul potrivit cand sa taci sau cand sa vorbesti. Un echilibru atat de usor de pierdut si la fel de usor de recapatat. Si contrar a ceea ce a-i crede, nu-i o lupta, ci doar o curgere lina in directia curentului.

Tacere...

Despre oameni

Oamenii nu mai sunt sinceri pentru ca e normal si frumos ci pentru ca urmaresc un scop ,nu mai sunt buni pentru ca asa vrea Dumnezeu ci pentru ca si bunatatea are acum un pret.Crezi ca ai gasit omul exceptie si timpul iti dovedeste ca exceptia tocmai a intarit regula .Oamenii au devenit adeptii scuzelor pentru ca justificarea nu e decat o pierdere de timp .Si de ce sa iti pierzi timpul cu explicatii cand altii nu si l-au pierdut cu tine.Plangem ca moare unu si radem cand se naste altul. Credem cand suntem mintiti si mintim pentru ca suntem crezuti .Am ajuns sa luam minciuna pe ca un adevar si adevarul ca pe cea mai mare minciuna si astfel a te schimba in rau e de fapt a te schimba in bine.


Ma gandeam la raul ce mi-l poate face un om…nu mi-am putut raspunde ,in fond oamenii nu prea stiu sa faca altceva si de la un timp nu mai simti si nu mai poti sa compari..!!

E atat de simplu sa spui ca te-ai saturat ,sa intorci spatele si sa inchizi ochii , e atat de usor sa spui “nu” cand nu iti convine ceva , sa te revolti si sa iti construiesti viata pe i nterese propri. Nu exista om care sa nu stie sa le faca pentru ca de fapt e atat de simplu sa nu iti pese de ceilalti si sa faci numai ce e bine pentru tine.Toti te condamna desi toti fac acelasi lucru.

E dificil cand vine vorba de oameni ,nu sti niciodata cum sa ii abordezi ,nu e ca un model de rochie pe care il scoti in sute de exemplare ,un om nu are al exemplar decat pe sine insusi. Cel mai greu e sa vorbesti cu un om si sa ii explici ca in sufletul lui (pe care nu-l vede si nu e sigur ca exista) se ascunde ceva mai mult decat o existenta pe care nu o poate defini si un viitor de care nu se poate agata.E greu in primul rand sa ii scoti sufletul si sa-l pui pe masa spunand: – Iata la asta ma refeream cand vorbeam de tine!!

Confesiuni

S-a zis de multe ori ca nu ai nevoie de mai mult cat timp te ai pe tine insuti. Am experimentat aceasta idee si nu e adevarata. Avem nevoie de mai mult, avem nevoie sa ne marturisim cuiva, avem nevoie de cineva care sa ne iubesca si pe care sa il iubim in mod special.



Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in sopata. Nu putem tine discursuri despre ea…nu voi recunoaste decat in fata mea ca ma simt singura si uneori prefer sa mi-o ascund si mie!!


Exista momente cand confruntarea cu propria constiinta duce la rezolvarea unor probleme…dintr-o data descopar ca imporatante sunt doar viata, iubirea si moartea ! restul e spectacol, alergatura, amagiri! Si nu ar avea rost sa protestez…nimeni nu mi-a promis nimic cand m-am nascut!


Din pacate nu stiu sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, cat de mult ii iubesc! Imi ascund, din proasta pudoare ori din timidiatate ori din mandrie prost inteleasa nevoia mea dureroasa de ei, recunostinta pentru tot ce mi-au dat, regretele pentru tot ce nu le-am dat eu! fiecare valoreaza exact atat cat a iubit…probabil ce-a mai mare nefericire e, nu sa nu fi iubit, ci sa nu te poti exterioriza! oamenii din jurul meu m-au facut sa inteleg ca nu sunt destul de puternica pentru a nu iubii pe nimeni! iar dragostea, ne ridica in proprii nostrii ochi…si cat de mult as vrea sa fiu asa cum ma vede celalalt! am avut norocul sa descopar ca dragostea este unicul adevar important si absolut intr-o viata care nu ne da numai daruri relative! si n-am fost ipocrita! Am iubit si iubesc si eu!


Uneori ma simt o fiinta cu frigiditate emotionala incapabila sa invete din propriile greseli…prietenii m-au invatat ca nu trebuie sa ma bazez pe ei!


M-am convins ca sinceritatea absoluta nu e cu putinta! Exista in noi pudori, bariere si ipocrizii pe care nu le putem depasii! Si nu jucam doar pentru altii comedia de a vrea sa parem mai buni, o jucam si pentru noi!


Adevarul este ca nici macar astazi nu poti sa crezi ca viata e doar o stare de tranzit,ca am aparut undeva intr-o gara, pe urma am trecut din gara in gara, din tren in tren,mergand spre nicaieri,pana ce undeva,pe un peron sau intr-un vagon ,murim!Privesc viata ca pe o calatorie,viata in care am gustat si bune si rele,in care am simtit si frigul si caldura,viata in care am simtit iubirea!!!

Exista un timp...

Există un timp pentru fiece lucru. Şi când acel timp vine, lumea se concentrează într-un punct fix, de abandon total în trăirile care par să capete dimensiuni nenaturale, unice parcă şi fără de sfârşit.


Există un timp pentru dragoste. Indiferent că este pasională sau raţională, iubirea nu ocoleşte. Pentru că totul măsurăm în timp, la final contabilizăm, spunem că a durat un an, două luni sau un deceniu. Cred că dragostea ar trebui măsurată în săruturi, îmbrăţisări şi priviri pline de dor. Sau între două momente în care nu-l ai alături pe cel drag.

Există un timp pentru despărţire. Atunci când doi oameni pleacă pe drumuri diferite şi încep să mănânce la mese separate, să doarmă în paturi separate sau să viseze la idealuri separate. Atunci viaţa se schimbă, totul devine mai simplu, gândeşti pentru unul, poate doar amintirile sau revederea unui obiect te fac să zâmbeşti, sau să te încrunţi la un anumit moment. Dar apoi trece. Timpul trece.

Există un timp pentru prieteni. Vine o vreme în care realizezi că ai prieteni, sau că nu ai, ceea ce e rău. Oamenii se ceartă, se împacă, beau împreună o cafea, fac planuri, petrec timp alături. Oamenii vin şi pleacă, însă prietenii rămân. Prietenii te sună şi te întreabă dacă eşti bine. Prietenii te ajută.

Există un timp pentru fericire. Momente pline de bucurie care îţi ridică moralul şi te fac să te simţi stăpân peste lume. Suntem atât de subiectivi în ceea ce priveşte această noţiune încât eu una mă mir de câtă bucurie pot naşte lucrurile mici, ce îmi ating împrejurarea.

Există un timp pentru tristeţe. Tristeţea ne face umani. Nici un alt sentiment nu este mai aproape de natura noastră, nu ne arată sensibilitatea şi vulnerabilitatea mai bine. Din tristeţe se nasc marile creaţii. Căci în astfel de momente creierul e mai productiv decât oricând, inima este disponibilă iar spiritul tânjeşte. Tristeţea e bună. te face să cugeţi. Iubirea te face neînfricat, gelozia nebun, mândria inconştient, mila caritabil. În tristeţe însă se nasc şi mor cuvintele, singurele care rămân. Cine nu a fost trist vreodată, nu a trăit. Şi nu mă refer la tristeţea din iubire, sau tristeţea de pierdere. Mă refer la cea fără motiv ştiut. Tristeţea ne face mai frumoşi.

Există un timp pentru singurătate. Singurătatea este o rupere de sine. Un refuz de a-ţi fi prieten, sau aproape, în momentul în care apare. Ea este asociată cu o frică instalată fără motiv aparent. Eu cred că este doar un refugiu în care ne ascundem când nu ştim cum să reacţionăm, când ne pierdem încrederea. Singurătatea este totuşi bună, dacă treci de această frică, singurătatea este lucrul care te face să îţi redevii prieten. Te face să te gândeşti la tine. Doar la tine, fără a fi egoist.

Există un timp pentru resemnare. Resemnarea este perioada de după revolta care nu s-a materializat în nimic. Când îţi dai seama că nu mai ai ce face, pici în acceptarea fără împotrivire a lucrurilor pentru care, cândva, te revoltai. După trăirile din perioada în care erai indignat şi ai fi putut, după credinţa ta, să schimbi universul, oamenii dragi, situaţiile, după tot acest freamăt, apare suportarea fără împotrivire a ceea ce ţi se întâmplă în realitatea în care te trezeşti dimineaţa. Resemnarea este foarte rea. Este refuzul de luptă, refuzul de a mai încerca. Şi atunci, pentru că “oricum nu poti face nimic”, dai din umeri, mai citeşti un ziar, te mai plângi oricărui om care pare dispus să te asculte.

Există un timp pentru timp. E momentul în care timpul ţi-e prieten, se dilată şi îţi permite să te priveşti în oglindă. Fără grabă. Să te întrebi dacă tu treci prin timp sau el trece prin tine. Îmi place să cred că eu trec prin el, alegându-l, forţându-l, ţinându-l.

De...suflet

Ce a fost nu se pierde daca inima noastra si-a dus freamatul in timp si in suflet. Ce-am invatat, este o povata a vietii pentru viitoarele noastre amintiri. Cautam Iubirea, magica dorinta, spre implinirea noastra…anii trec si noi, oamenii acestui pamant, simtim prin dorintele noastre Ecourile propriilor aspiratii.

Ne privim in oglinda sufletului si dorim unul asemanator langa noi. Nu mai avem rabdare sa fim fericiti. Dar Fericirea este si ea relativa, precum Adevarul. Iar Adevarul absolut este Dumnezeu. Noi nu putem fi Dumnezei ci doar chipul si asemanarea Lui. Caci asa ne doreste: frumosi, iubitori si buni. Pentru noi dar si pentru ceilalti asemenea noua. Ni s-a daruit fiecaruia cate o INIMA. Ca sa bata. Ca sa fie cautata si ca sa caute la randu-i o alta…din ea razbat ca un noian al patimilor vise, dorinti, pasiuni, tot ce e mai frumos si mai sensibil pentru oamenii acestui pamant. Imagini peste imagini se suprapun in inimile tuturor. Este ceea ce ne-am dorit dintotdeauna si dorim si acum.Sunt Ecourile inimii!!!

Just For U

Memories

“In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului. Dar eu fac parte dintre cei ce simt nevoi sa revina asupra unori lucruri din viata lor, chiar daca nimic nu poate fi schimbat. ” - Apararea lui Galilei

Timpul isi asterne nemilos cenusa peste momentele de extaz ale vietii, peste suferintele acesteia … peste vietile noastre, peste actiunile noastre. Iar, fiecare clipa o data apusa va ramane mereu aceasi, doar o privire blanda asupara trecutului o poate indulci, asa cum tristetile prezente pot sa amplifice durerea ei.
Ne place sa ne amintim clipele de glorie, ne doare amintirea clipelor triste , ne surprinde amintirea unor momente aparent banale … ne gandim ca toate astea ne-au facut o data sa radem, sa plangem, sa ne bucuram, sa deznadajduim sau sa speram. Unele si-au lasat amprenta constient asupra sufeltului si mintii noastre, altele ne-au modelat fara sa ne dam seama, dar oricat am reveni asupara lor, ele vor ramne mereu doar “un trecut”, iar in fata lor vom fi fara raspuns, fara aparare
Amintirea unui zambet, amintirea unei lacrimi, amintirea stropilor de ploai… sa fie asta tot ce ramne ? Octavian Paler spunea : “ Se pare ca acesta e singurul destin : ceea ce tinem minte. “ - Apararea lui Galilei

Pierduta in visare

Ma arunc purtata de moment printre pernele moi ale camerei mele si ma las dusa de ganduri efemere.Mainile cad usor pe langa corp, iar picioarele le simt cum atarna grele.Imi ridic fruntea, zaresc soarele care trece prin fereastra si-mi atinge cu razele dincolo de piele, de organe, de materie...imi atinge sufletul! Primul respiro ma duce departe.Aerul imi strapunge creierul, iar mintea mea e incarcata de iubire.
Relaxare!
Pe ritmurile vibrante conversez cu instrumentele si-mi plimb sufletul printr-o intreaga gama de sentimente si emotii.Toate gandurile ratacesc aiurea, iar sufletul colinda si el prin lumea larga.Am gasit clipa de liniste in care pot sa opresc timpul in loc, in care uratul se transforma in frumos, in care pot sa ma bucur in tihna de tot ceea ce-mi mangaie si alina sufletul.
Inchid ochii si traiesc intens TOT. Am in fata ecranului meu mental o cutie imensa de metal in care imi inchid toate grijile, problemele, imposibilitatile. O fac sa dispara!
E liniste si gol.
Acum pot sa-mi construiesc o piramida de simtaminte.Imi simt ochii cum se contopesc cu starea mea, imi simt gatul cum se lasa usor pe perna iar picioarele imi amortesc usor.Bataile inimii se incetinesc de parca s-au pierdut si ele in senzatie.
Intreg corpul este traversat de o energie calda care ma face sa vibrez.Vreau sa pastrez momentul cat mai mult. Ma simt o pasare libera, neincatusata de propriile ganduri.Pot sa ma inalt, sa zbor!Acum sentimentele le las sa ma loveasca violent. E violenta care ma face sa lacrimez de fericire. E un mers pe sarma in care eu detin echilibrul. E o fericire deplina pe care vrei sa o impartasesti, care te poarta intr-o lume euforica si care te face sa razi in launtrul tau ca un nebun care se joaca in inocena lui cu un copil.
E momentul culminant pe care nu-l vrei sa-l analizezi..ci doar vrei sa il tii strans in tine fara sa-i dai drumul, e clipa in care ai umple de iubire orice persoana pe care o intalnesti, e clipa in care ai raspandi in lume senzatia asta.Si e doar una in tine!
Si iese din tine prin fiecare por pe care il detii si te face sa te inalti si mai mult si mai mult.Iti traiesti paroxismul!
Si strangi din ochi, si inspiri adanc fiecare senzatie, si desenezi pe fata ta un zambet plin de fericire si corpul iti e cuprins din nou de energia calda si de fiorii de iubire care iti invadeaza mainile, picioarele, trunchiul, fata, capul, cea mai mica parte a corpului...
Acum se aseaza pe ploapa mea un gand frumos ca un vis, un tarm, o apa.
Si repeti si repeti si plangi de fericire si nu vrei sa te trezesti!


DA!!Asta sunt eu...asta traiesc eu!


DAR TU?!...TU ai simtit?

Femei remarcabile din istoria Romaniei

Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptatite de istorici, cateodata neintelese si neapreciate pe deplin de contemporanii lor si nici de posteritate, personalitatile feminine de marca din istoria noastra alcatuiesc o galerie de personaje etroclita: sportive si artiste, oameni de stiinta si femei de lume, regine si literate. Inainte vreme, ceea ce retinea indeosebi atentia era caracterul insolit al purtarilor si felului de a gandi al acestor femei. Asa se face ca istoria le-a pastrat in memorie mai degraba pe cele care s-au implicat in domenii considerate multa vreme, prin traditie, “treburi de-ale barbatilor”: politica, batalii, guvernarea tarii…


Dintre toate femeile care alcatuiesc aceasta galerie, iata sapte, unele foarte cunoscute, altele mai putin, multe dintre ele foarte influente la vremea lor si care ilustreaza cateva tipuri reprezentative.



1. Doamna Chiajna

Doamna Chiajna isi datoreaza reputatia de duritate mai degraba scriitorului Alexandru Odobescu care, dupa cum scrie Nicolae Iorga, a facut din ea "un tip de rautate indrazneata". Ca avea o fire apriga si dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie "energica, de mare vointa, apriga fata de dusmani, culta, dar fara scrupule si lipsita complet de moralitate si de pudoare." Vai de mine! Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rares si sotia lui Mircea Ciobanul, de doua ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 si 1558-1559. Era pe vremea cand domnia se cumpara cu sume uriase date ca mita Inaltei Porti otomane, iar pastrarea ei era conditionata de plata tributului anual si de alte si alte daruri oferite turcilor, pentru a le obtine sprijinul impotriva "concurentei."

2.Doamna Elina

Nu multi stiu cine a fost aceasta doamna, putin cunoscuta noua, dar care, dupa opinia unor cercetatori reputati, a fost o prezenta de mare insemnatate in istoria noastra. Cum sa nu ne intereseze o femeie, odata ce aflam de la un istoric precum Constantin C. Giurascu - autorul amplei Istorii a romanilor - ca ea a fost "una dintre femeile cele mai de seama ale neamului nostru"? Doamna Elena - ramasa mai cunoscuta sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab, domn muntean sub a carui carmuire, lunga de peste doua decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, imbogatindu-se cultural, intarindu-se politic, ridicandu-se economic.


3.Ana Ipatescu

Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic. Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

4.Regina Elisabeta

Ii datoram acestei prime regine a Romaniei - ca si regelui Carol I, sotul ei - trecerea tarii de la statutul unui mic stat, aflat undeva, spre marginea Europei si mai aproape de portile Orientului, la cel al unui stat european, acceptat si respectat ca atare de catre puterile continentale ale vremii. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa - mai apoi regina - Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh. Lasand aspectele oficiale ale politicii - diplomatia, guvernarea, razboiul - pe seama regalului ei sot, ea si-a dus, fara ostentatie, dar cu staruinta, propriile ei campanii. Asumandu-si fara nici o ezitare latura feminina a misiunii politice cu care s-a considerat investita, a inceput o staruitoare munca de a-si face cunoscuta si admirata in Europa tara peste care domnea. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.

Si totusi, asa idealista cum parea, demersul ei a fost remarcabil de eficient. A stiut sa-si urmareasca scopul, sa-si aleaga mijloacele - era regina, si a stiut sa profite in mod inteligent de avantajele locului in care o asezase soarta - si a obtinut succese! Sustinand artele frumoase, literatura romaneasca si mestesugurile, organizand participarea artizanilor romani la expozitii internationale, sprijinind turismul - prea putin dezvoltat la acea vreme - a reusit sa prezinte si sa puna in lumina ceea ce avea unic, interesant si demn de admiratie civilizatia romaneasca. Cu ajutorul acestui sprijin venit din inaltul tronului, Romania a intrat, incet-incet - politic si cultural - in Europa.

5.Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (sau Catalina Toderoiu) e o prezenta insolita in istoria noastra, una dintre putinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroina, printre atatea alte eroine anonime care vor fi pierit in batalii fara ca posteritatea sa le mai stie numele si faptele. Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari - moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat - sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi - sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina - pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.

6.Regina Maria

Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria - sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati. Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile - de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea - poate in masura mai mare decat credem - interventiei oportune si salutare a reginei Maria.

7.Elena Lupescu

Elena Lupescu e una dintre acele amante regale a caror influenta a fost atat de mare incat te intrebi cum ar fi aratat istoria daca ele n-ar fi aparut, intr-o buna zi, in calea monarhului pe care l-au sedus. Viata ei insa are multe puncte intunecate, informatiile sunt neclare si contradictorii. Data la care ar fi inceput legatura ei cu regele Carol al II-lea si chiar anul nasterii sunt sursa de controverse, alimentate de informatiile contradictorii ce reies din presa contemporana lor si din cartile scrise despre ei. Multa vreme privita doar ca o pacoste, denigrata si urata atat de politicienii vremii, cat si de popor, ea a fost un soi de inamic public nr. 1, personajul negativ, malefic, din umbra tronului. Recent, insa, au inceput sa fie publicate si dezvaluiri ce descopera o alta fata a ei, prezentand-o, neasteptat, intr-o lumina mai buna. Ca si timpul vietii ei, e greu sa cerni adevarul de scorneli. Oricum ar fi, pare sa fi avut o fire complexa, masura a unei inteligente ascutite, care a ajutat-o sa-si croiasca drumul in viata, sa se adapteze si sa reziste in viata agitata si presarata cu intamplari dramatice a curtii regale din timpul perioadei interbelice.

Evolutia angajatului la locul de munca :)

Despre evoluția angajatului din prima zi de muncă, până când ajunge la … nebuni:

Nou angajat

Asculți Stevie Wonder

(E prima ta zi la noul loc de muncă şi totul este minunat)

Dupa 3 luni…

Asculți muzică HOUSE

(pentru că esti atât de aglomerat că nu ştii sigur dacă vii sau pleci)

După 6 luni….

Asculți Heavy Metal

(ziua ta de lucru începe la 08.00 şi se încheie la 20.00)

După 9 luni…

Asculti Hip Hop

(Te-ai ingrășat din cauza stresului, iar acum suferi de constipație)

După 1 an…

Asculți GANGSTA RAP

(Ochii încep să ți se zbată în cap și să se rotească aiurea, ai uitat ce este un “o zi bună” te simți de parcă ai cadea din pat şi trăiești doar prin cofeină!!)

În fine, după al doilea an…

Asculți Tehno

şi ai devenit un pic … chiar bine… bine de tot … nebuuuun!

Eul si linistea mea

Intr-un colt al lumii...

...departe de tot , departe de mine , ma simteam goala uitand ideile necesare unui alt inceput.

Mi-era frica , mi-era rece , mi-era liniste , o liniste ce nu-mi daruia

insa puritatea noptii , lumina ei , luna.

Priveam in jos , caci asa mi-era data privirea , cu capul plecat

mergeam inainte.

In ganduri uitate-mi tresare ceva , era dorinta nebuna , era

speranta...c-o sa zaresc ceva.

Dar nu , caci nu stiam ca iarba e verde iar mirosul primaverii mi-era

strain.

Candva cladisem iubirea , cu timpul ea a cladit un zid , un zid ce avea

sa ma desparta de lume , de conceptii , de principii .. dorinta iubirii , dorinta conta caci din ea ma nascusem si in ea credeam.

Uitasem insa ca sunt trista , nu ma orbise nimeni ci singura am orbit .

Claritatea imaginii prin care-mi priveam viitorul era umeda de lacrima celui ce ma intreba intruna , cat de mult ma cunosc.

Nici acum , niciodata nu voi raspunde caci nu mi-e provocare , ma voi

descoperi atat cat voi dori iar atunci cand dorinta va disparea voi sti ca in cele din urma pe langa viata , alaturandu-se speranta ,

linistea serii , bucuria , iubirea ...si altele , am uitat si de mine.

Nu e nimic preconceput , totul vine de la sine si se sterge atunci cand

acel ceva va deveni nimic.

Asa cum eu , asa cum toti credem ca daca prezentul se intampla acum , daca trecutul e nesemnificativ iar daca viitorul aducandu-l

mai aproape de prezent , uitam prezentul...

Totul are o logica , insa cu toate astea logica nu inseamna totul.

Din pacate nu pot merge mai departe... oricat de mult m-as intoarce in

trecut , oricat de mult mi-as dori ca el sa nu conteze , conteaza...asa e logic.

Daca m-as gandi ca afara e cald , desi e frig as fi considerata mai

degraba paranoica decat optimista , daca as prefera ca soarele

sa fie steaua serii iar luna sa rasara dimineata as fi nebuna

negandindu-ma , nesperand , ce sunt?

Daca normalul are limite , daca nebunia e dureroasa , daca timpul se

masoara-n lacrimi de cele mai multe ori , de ce as fi alfel decat sunt?

De ce sa par fericita cand de fapt nu sunt? De ce sa-mi pese de lume

cand lumii nu ii pasa de mine?

...si totusi in lume traim , in lume se incadreaza normalul.

Imi doresc sa fug de tot , insa stiu ca sunt cativa care vor suferi ,

de aceea inca odata imi doresc ca totul sa devina nimic.

Par egoista insa stiu ca sacrificand prezentul , normalul si bucuria

vietii , ascunzandu-ma de ele si preferand nimicul ma sacrific pe mine.

Contez prea putin si sunt prea slaba sa pot schimba ceva ce-ar afecta pe

altcineva in afara de mine , iar daca tot sufar , daca tot nu contez

...prefer sa stau departe de tot ce e logic , prefer sa fiu ilogica , nu ma

intereseaza nimic altceva decat linistea EU-lui.

...o voi gasi...

intr-un colt al lumii.