vineri, 19 decembrie 2008

POVESTE ADEVARATA

aud prăbuşirea teribilă
în abisul unei lumi
în care nu mai există
zâmbet.
Am iluzia că, încă,
lumea ascultă,
încearcă să repare ceva,
să schimbe ceva.
În zadar!
Toţi suntem singuri.
Atât de singuri
că nu mai putem privi
spre cel de lângă noi.
Nu privim,
nu auzim,
nu răspundem,
nu ajutăm...
Egoismul urlă din toate
colţurile.
suntem mulţi,
dar atât de puţini
cei dispuşi să sară în ajutor.
Nu dau nimic
şi totuşi cer... respect.
Ce glumă!!!
Vreţi respect?
Împărţiţi şi
veţi vedea ce vi se oferă
la schimb.
Respect vreţi,
respect să oferiţi.
Ajutor vreţi,
ajutor să daţi.
Prietenie vreţi?
NU SE CUMPĂRĂ!
Trebuie să fii OM
să ţi se ofere.

0 comentarii: