miercuri, 27 ianuarie 2010

Memories

memories smiles Pictures, Images and Photos

“In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului. Dar eu fac parte dintre cei ce simt nevoi sa revina asupra unori lucruri din viata lor, chiar daca nimic nu poate fi schimbat. ” - Apararea lui Galilei

Timpul isi asterne nemilos cenusa peste momentele de extaz ale vietii, peste suferintele acesteia … peste vietile noastre, peste actiunile noastre. Iar, fiecare clipa o data apusa va ramane mereu aceasi, doar o privire blanda asupara trecutului o poate indulci, asa cum tristetile prezente pot sa amplifice durerea ei.
Ne place sa ne amintim clipele de glorie, ne doare amintirea clipelor triste , ne surprinde amintirea unor momente aparent banale … ne gandim ca toate astea ne-au facut o data sa radem, sa plangem, sa ne bucuram, sa deznadajduim sau sa speram. Unele si-au lasat amprenta constient asupra sufeltului si mintii noastre, altele ne-au modelat fara sa ne dam seama, dar oricat am reveni asupara lor, ele vor ramne mereu doar “un trecut”, iar in fata lor vom fi fara raspuns, fara aparare
Amintirea unui zambet, amintirea unei lacrimi, amintirea stropilor de ploai… sa fie asta tot ce ramne ? Octavian Paler spunea : “ Se pare ca acesta e singurul destin : ceea ce tinem minte. “ - Apararea lui Galilei


duminică, 24 ianuarie 2010

Pierduta in visare


Ma arunc purtata de moment printre pernele moi ale camerei mele si ma las dusa de ganduri efemere.Mainile cad usor pe langa corp, iar picioarele le simt cum atarna grele.Imi ridic fruntea, zaresc soarele care trece prin fereastra si-mi atinge cu razele dincolo de piele, de organe, de materie...imi atinge sufletul! Primul respiro ma duce departe.Aerul imi strapunge creierul, iar mintea mea e incarcata de iubire.
Relaxare!
Pe ritmurile vibrante conversez cu instrumentele si-mi plimb sufletul printr-o intreaga gama de sentimente si emotii.Toate gandurile ratacesc aiurea, iar sufletul colinda si el prin lumea larga.Am gasit clipa de liniste in care pot sa opresc timpul in loc, in care uratul se transforma in frumos, in care pot sa ma bucur in tihna de tot ceea ce-mi mangaie si alina sufletul.
Inchid ochii si traiesc intens TOT. Am in fata ecranului meu mental o cutie imensa de metal in care imi inchid toate grijile, problemele, imposibilitatile. O fac sa dispara!
E liniste si gol.
Acum pot sa-mi construiesc o piramida de simtaminte.Imi simt ochii cum se contopesc cu starea mea, imi simt gatul cum se lasa usor pe perna iar picioarele imi amortesc usor.Bataile inimii se incetinesc de parca s-au pierdut si ele in senzatie.
Intreg corpul este traversat de o energie calda care ma face sa vibrez.Vreau sa pastrez momentul cat mai mult. Ma simt o pasare libera, neincatusata de propriile ganduri.Pot sa ma inalt, sa zbor!Acum sentimentele le las sa ma loveasca violent. E violenta care ma face sa lacrimez de fericire. E un mers pe sarma in care eu detin echilibrul. E o fericire deplina pe care vrei sa o impartasesti, care te poarta intr-o lume euforica si care te face sa razi in launtrul tau ca un nebun care se joaca in inocena lui cu un copil.
E momentul culminant pe care nu-l vrei sa-l analizezi..ci doar vrei sa il tii strans in tine fara sa-i dai drumul, e clipa in care ai umple de iubire orice persoana pe care o intalnesti, e clipa in care ai raspandi in lume senzatia asta.Si e doar una in tine!
Si iese din tine prin fiecare por pe care il detii si te face sa te inalti si mai mult si mai mult.Iti traiesti paroxismul!
Si strangi din ochi, si inspiri adanc fiecare senzatie, si desenezi pe fata ta un zambet plin de fericire si corpul iti e cuprins din nou de energia calda si de fiorii de iubire care iti invadeaza mainile, picioarele, trunchiul, fata, capul, cea mai mica parte a corpului...
Acum se aseaza pe ploapa mea un gand frumos ca un vis, un tarm, o apa.
Si repeti si repeti si plangi de fericire si nu vrei sa te trezesti!


DA!!Asta sunt eu...asta traiesc eu!


DAR TU?!...TU ai simtit?

Femei remarcabile din istoria Romaniei


Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptatite de istorici, cateodata neintelese si neapreciate pe deplin de contemporanii lor si nici de posteritate, personalitatile feminine de marca din istoria noastra alcatuiesc o galerie de personaje etroclita: sportive si artiste, oameni de stiinta si femei de lume, regine si literate. Inainte vreme, ceea ce retinea indeosebi atentia era caracterul insolit al purtarilor si felului de a gandi al acestor femei. Asa se face ca istoria le-a pastrat in memorie mai degraba pe cele care s-au implicat in domenii considerate multa vreme, prin traditie, “treburi de-ale barbatilor”: politica, batalii, guvernarea tarii…


Dintre toate femeile care alcatuiesc aceasta galerie, iata sapte, unele foarte cunoscute, altele mai putin, multe dintre ele foarte influente la vremea lor si care ilustreaza cateva tipuri reprezentative.



1. Doamna Chiajna

Doamna Chiajna isi datoreaza reputatia de duritate mai degraba scriitorului Alexandru Odobescu care, dupa cum scrie Nicolae Iorga, a facut din ea "un tip de rautate indrazneata". Ca avea o fire apriga si dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie "energica, de mare vointa, apriga fata de dusmani, culta, dar fara scrupule si lipsita complet de moralitate si de pudoare." Vai de mine! Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rares si sotia lui Mircea Ciobanul, de doua ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 si 1558-1559. Era pe vremea cand domnia se cumpara cu sume uriase date ca mita Inaltei Porti otomane, iar pastrarea ei era conditionata de plata tributului anual si de alte si alte daruri oferite turcilor, pentru a le obtine sprijinul impotriva "concurentei."

2.Doamna Elina

Nu multi stiu cine a fost aceasta doamna, putin cunoscuta noua, dar care, dupa opinia unor cercetatori reputati, a fost o prezenta de mare insemnatate in istoria noastra. Cum sa nu ne intereseze o femeie, odata ce aflam de la un istoric precum Constantin C. Giurascu - autorul amplei Istorii a romanilor - ca ea a fost "una dintre femeile cele mai de seama ale neamului nostru"? Doamna Elena - ramasa mai cunoscuta sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab, domn muntean sub a carui carmuire, lunga de peste doua decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, imbogatindu-se cultural, intarindu-se politic, ridicandu-se economic.


3.Ana Ipatescu

Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic. Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

4.Regina Elisabeta

Ii datoram acestei prime regine a Romaniei - ca si regelui Carol I, sotul ei - trecerea tarii de la statutul unui mic stat, aflat undeva, spre marginea Europei si mai aproape de portile Orientului, la cel al unui stat european, acceptat si respectat ca atare de catre puterile continentale ale vremii. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa - mai apoi regina - Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh. Lasand aspectele oficiale ale politicii - diplomatia, guvernarea, razboiul - pe seama regalului ei sot, ea si-a dus, fara ostentatie, dar cu staruinta, propriile ei campanii. Asumandu-si fara nici o ezitare latura feminina a misiunii politice cu care s-a considerat investita, a inceput o staruitoare munca de a-si face cunoscuta si admirata in Europa tara peste care domnea. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.

Si totusi, asa idealista cum parea, demersul ei a fost remarcabil de eficient. A stiut sa-si urmareasca scopul, sa-si aleaga mijloacele - era regina, si a stiut sa profite in mod inteligent de avantajele locului in care o asezase soarta - si a obtinut succese! Sustinand artele frumoase, literatura romaneasca si mestesugurile, organizand participarea artizanilor romani la expozitii internationale, sprijinind turismul - prea putin dezvoltat la acea vreme - a reusit sa prezinte si sa puna in lumina ceea ce avea unic, interesant si demn de admiratie civilizatia romaneasca. Cu ajutorul acestui sprijin venit din inaltul tronului, Romania a intrat, incet-incet - politic si cultural - in Europa.

5.Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (sau Catalina Toderoiu) e o prezenta insolita in istoria noastra, una dintre putinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroina, printre atatea alte eroine anonime care vor fi pierit in batalii fara ca posteritatea sa le mai stie numele si faptele. Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari - moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat - sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi - sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina - pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.

6.Regina Maria

Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria - sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati. Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile - de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea - poate in masura mai mare decat credem - interventiei oportune si salutare a reginei Maria.

7.Elena Lupescu

Elena Lupescu e una dintre acele amante regale a caror influenta a fost atat de mare incat te intrebi cum ar fi aratat istoria daca ele n-ar fi aparut, intr-o buna zi, in calea monarhului pe care l-au sedus. Viata ei insa are multe puncte intunecate, informatiile sunt neclare si contradictorii. Data la care ar fi inceput legatura ei cu regele Carol al II-lea si chiar anul nasterii sunt sursa de controverse, alimentate de informatiile contradictorii ce reies din presa contemporana lor si din cartile scrise despre ei. Multa vreme privita doar ca o pacoste, denigrata si urata atat de politicienii vremii, cat si de popor, ea a fost un soi de inamic public nr. 1, personajul negativ, malefic, din umbra tronului. Recent, insa, au inceput sa fie publicate si dezvaluiri ce descopera o alta fata a ei, prezentand-o, neasteptat, intr-o lumina mai buna. Ca si timpul vietii ei, e greu sa cerni adevarul de scorneli. Oricum ar fi, pare sa fi avut o fire complexa, masura a unei inteligente ascutite, care a ajutat-o sa-si croiasca drumul in viata, sa se adapteze si sa reziste in viata agitata si presarata cu intamplari dramatice a curtii regale din timpul perioadei interbelice.

marți, 19 ianuarie 2010

Evolutia angajatului la locul de munca :)

Despre evoluția angajatului din prima zi de muncă, până când ajunge la … nebuni:

Nou angajat
Asculți Stevie Wonder
(E prima ta zi la noul loc de muncă şi totul este minunat)
www.totalleh.com - click to visit

Dupa 3 luni…


Asculți muzică HOUSE
(pentru că esti atât de aglomerat că nu ştii sigur dacă vii sau pleci)
www.totalleh.com - click to visit

După 6 luni….


Asculți Heavy Metal
(ziua ta de lucru începe la 08.00 şi se încheie la 20.00)
www.totalleh.com - click to visit

După 9 luni…


Asculti Hip Hop
(Te-ai ingrășat din cauza stresului, iar acum suferi de constipație)
www.totalleh.com - click to visit

După 1 an…


Asculți GANGSTA RAP
(Ochii încep să ți se zbată în cap și să se rotească aiurea, ai uitat ce este un “o zi bună” te simți de parcă ai cadea din pat şi trăiești doar prin cofeină!!)
www.totalleh.com - click to visit

În fine, după al doilea an…


Asculți Tehno
şi ai devenit un pic … chiar bine… bine de tot … nebuuuun!
www.totalleh.com - click to visit

duminică, 17 ianuarie 2010

Eul si linistea mea


Intr-un colt al lumii...
...departe de tot , departe de mine , ma simteam goala uitand ideile necesare unui alt inceput.
Mi-era frica , mi-era rece , mi-era liniste , o liniste ce nu-mi daruia
insa puritatea noptii , lumina ei , luna.
Priveam in jos , caci asa mi-era data privirea , cu capul plecat
mergeam inainte.
In ganduri uitate-mi tresare ceva , era dorinta nebuna , era
speranta...c-o sa zaresc ceva.
Dar nu , caci nu stiam ca iarba e verde iar mirosul primaverii mi-era
strain.
Candva cladisem iubirea , cu timpul ea a cladit un zid , un zid ce avea
sa ma desparta de lume , de conceptii , de principii .. dorinta iubirii , dorinta conta caci din ea ma nascusem si in ea credeam.
Uitasem insa ca sunt trista , nu ma orbise nimeni ci singura am orbit .
Claritatea imaginii prin care-mi priveam viitorul era umeda de lacrima celui ce ma intreba intruna , cat de mult ma cunosc.
Nici acum , niciodata nu voi raspunde caci nu mi-e provocare , ma voi
descoperi atat cat voi dori iar atunci cand dorinta va disparea voi sti ca in cele din urma pe langa viata , alaturandu-se speranta ,
linistea serii , bucuria , iubirea ...si altele , am uitat si de mine.
Nu e nimic preconceput , totul vine de la sine si se sterge atunci cand
acel ceva va deveni nimic.
Asa cum eu , asa cum toti credem ca daca prezentul se intampla acum , daca trecutul e nesemnificativ iar daca viitorul aducandu-l
mai aproape de prezent , uitam prezentul...
Totul are o logica , insa cu toate astea logica nu inseamna totul.
Din pacate nu pot merge mai departe... oricat de mult m-as intoarce in
trecut , oricat de mult mi-as dori ca el sa nu conteze , conteaza...asa e logic.
Daca m-as gandi ca afara e cald , desi e frig as fi considerata mai
degraba paranoica decat optimista , daca as prefera ca soarele
sa fie steaua serii iar luna sa rasara dimineata as fi nebuna
negandindu-ma , nesperand , ce sunt?
Daca normalul are limite , daca nebunia e dureroasa , daca timpul se
masoara-n lacrimi de cele mai multe ori , de ce as fi alfel decat sunt?
De ce sa par fericita cand de fapt nu sunt? De ce sa-mi pese de lume
cand lumii nu ii pasa de mine?
...si totusi in lume traim , in lume se incadreaza normalul.
Imi doresc sa fug de tot , insa stiu ca sunt cativa care vor suferi ,
de aceea inca odata imi doresc ca totul sa devina nimic.
Par egoista insa stiu ca sacrificand prezentul , normalul si bucuria
vietii , ascunzandu-ma de ele si preferand nimicul ma sacrific pe mine.
Contez prea putin si sunt prea slaba sa pot schimba ceva ce-ar afecta pe
altcineva in afara de mine , iar daca tot sufar , daca tot nu contez
...prefer sa stau departe de tot ce e logic , prefer sa fiu ilogica , nu ma
intereseaza nimic altceva decat linistea EU-lui.
...o voi gasi...
intr-un colt al lumii.


10 Motive sa Iubesti !

joi, 14 ianuarie 2010

Forever Young


Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?" "Am patru ani si jumatate!" Nu vei spune niciodata ca ai 33 ani ...si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta!
Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?" "O sa am 16!" Poate ca ai 13, dar vei avea 16! Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 18. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 18 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat?
Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat.
Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60.
Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta": astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92"
Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ...jumatate!"

Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate!



 CUM SA RAMAI TANAR

1. Ignorati numerele ne-esentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.


2. Inconjurati-va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.


3. Invatati. Studiati computerul, mestesugurile, gradinaritul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.


4. Savurati lucrurile simple.


5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.


6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe. Singura persoana care va insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata.


7. Inconjurati-va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.


8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.


9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara, dar NU unde este vina.


10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.

SI NU UITATI NICIODATA:

Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea.


miercuri, 13 ianuarie 2010

Despre singuratatea in doi


Sunt pareri si pareri...poate de-aia e si frumoasa si urata viata...
Se cauta un singur raspuns pt. un milion de intrebari si situatii...
Raspunsurile sunt multe...unele se pot generaliza dar mai exista si acea exceptie care intareste regula...
Comunicarea, dupa parerea mea, este una dintre cea mai importanta unealta in "cultivarea" unei relatii de durata.
Alta ar fi increderea in cel de langa tine...trateaza-l fara suspiciuni si ai incredere in el si in tine, in primul rand...
Libertatea de exprimare si punere in valoare a calitatilor fiecaruia...
Multe persoane, inainte de a se uni intr-un cuplu, erau active in diferite directii si simteau libertatea de manifestare, de afirmare a Eu-lui...dupa reunire, apar schimbari in dorinta de a petrece cat mai mult timp impreuna cu persoana iubita...
Totul e OK pana la un punct...daca activitatile coincid, relatia nu prea are multe de suferit...dar daca difera, se ajunge la unele compromisuri, care sunt intr-adevar necesare, dar care lasa un sentiment de neimplinire in sufletul celor care le fac.
Acest sentiment se accentueaza si se ajunge la o stare de neimplinire generala si aparitia senzatiei de a te simti inutil sau in plus, ca ai un strain langa tine care nu reuseste sa te inteleaga...
Ce poate fi facut?...grea intrebare...depinde foarte mult de puterile fiecaruia de adaptare si de acceptare a realitatii...poate e bine sa se lase fiecarui individ libertatea de exprimare si afirmare si in afara "cuibului"... si nu ma refer decat la actiuni decente si de bun simt...
Trebuie cultivata nevoia de comunicare intre parteneri inca de la inceputul relatiei si, in cadrul ei, trebuie sa existe intelegere pentru doleantele tuturor...si lasa-l liber sa faca ceea ce vrea, daca tu nu esti in masura sa-l intelegi sau sa-l acompaniezi...da-i ceva timp liber de a fi in singuratate...isi va da seama ca nu se simte bine si va cauta compania ta...
In schimb, daca cu tot dinadinsul il "legi" de tine, singuratatea i se va parea o refulare, o implinire...chiar o va cauta cu ardoare.
S-ar putea sa ma insel, in ochii unora...posibil...fiecare are parerile lui proprii...dar o parte s-ar putea sa aiba ceva de castigat...pentru acesti din urma am scris cele de mai sus...

luni, 11 ianuarie 2010

Stare sufleteasca


Secretul unei bunei stari sufletesti este sa accepti lucrurile , faptele si momentele care vin in viata ta si cum vin , acceptand ceea ce vine in viata ta inseamna ca tu esti un om echilibrat , profita de ficare clipa fara sa iti pui intrebari , caci zile vin si trec, fiecare zi are farmecul si tristetile ei, profitand de momentul prezent iti aduce multumire sufleteasca si bucurie in viata .


Daca vrei sa faci un bine, atunci fa-l cand este nevoie.
Daca poti sa faci pe cineva fericit, nu sta pe ganduri.
Daca dai ceva, nu astepta ca fapta sa se intoarca.
Daca un prieten se supara pe tine fara sa-ti spuna motivele ,accepta caci viata este un lant de suprize .
Daca primesti ceva, da mai departe.
Daca nu poti sa ajuti pe cineva, spune-i-o in asa fel incat sa nu o recepteze ca pe un refuz.
Daca poti sa construiesti ceva, nu distruge. Daca poti, fii hotarat in ceea ce spui si ceea ce faci.
Daca devii celebru, ramai modest.
Daca esti nervos, nu-ti descarca nervii pe altii.
Daca faci o observatie, nu jigni .


Intai incearca, apoi ai incredere!
In viata regreti numai riscurile pe care nu ti le-ai asumat.
Sa nu te certi cu oamenii mai mult decat cu tine insuti.

“Fereste-te sa ai dreptate
cand esti indragostit!
Mai bine sa ai umbra,
mai bine sa ai raza,
mai bine sa ai lacrima,
mai bine sa ai orice altceva.
Un om indragostit cand are dreptate
e un om singur.
Numai tristetea are dreptate.
Tu, mai bine sa ai bolovani,
mai bine sa ai vulturi,
mai bine sa ai albul zapezii.”


versuri:NICHITA STANESCU

duminică, 10 ianuarie 2010

Cantec pentru prieteni

Azi, am simtit pentru a 3 oara ca prietenia care m-a legat de ani de unele fiinte s-a sfarsit. Poate era sfarsita dar nu am vrut sa accept. Acum sunt convinsa. Da...nu ne mai leaga decat amintirile unor clipe. Nimic altceva. Nu mai avem interse, activitati comune...si nu e vina nimanui. Era inevitabil oarecum. Si pentru toate momentele si anii petrecuti alaturi mai pot spune doar atat :

Vă las toate ce-au fost bune,
dar şi cele ce n-au fost,
Vă las tot ce nu pot spune,

Nu mai are niciun rost.
Vă las dragostea pierdută
Şi tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai sărută,
Vă las dorul meu de voi.

R: Dar vă las şi bucuria
si tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.
Vă las drumul către lună
Şi copacii mei stingheri,
Vă las lupta mea nebună

pentru viaţă până ieri.
Vă las lacrima cu care
Am dormit la căpătâi,
Vă las nopţile amare
Şi lumina mea dintâi.

R: Dar vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.

Vă las gândul de pe urmă,
să vă apere mereu,
Vă las iarba, cerul, marea,
Vă las tot ce am fost eu.

Vă las sufletul în palme,
Azvârliţi-l printre fragi
Şi iertaţi-mi voi povara,
Toţi cei care mi-aţi fost dragi.

R: Căci vă las şi bucuria
Şi tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.

vineri, 8 ianuarie 2010

Deciziile bune vin din experienta



1. Deciziile bune vin din experienţă. Iar experienţa vine din deciziile greşite


2. Oamenii mari vorbesc despre idei. Oamenii mici vorbesc despre alţi oameni


3. Daca eşti închis şi nu ai uşă pe unde să ieşi, sparge zidul. Asta daca vrei să ieşi


4. Există două reguli pentru a obţine succesul:


a) niciodată să nu spui tot ce şţii


b)…..


5. Gîndeşte pozitiv! Dacă ţi-a luat casa foc, profită de ocazie şi încălzeşte-te un pic.


6. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ziua de azi să fie perfectă, nu ar fi inventat şi ziua de mine


7. Ceea ce faci vorbeşte atît de tare încît nu se aude ceea ce spui că faci


8. Daca Dumnezeu ti-a dat o lămîe, fă din ea o limonadă


9. Oportunităţile adoră să se deghizeze în necazuri


10. Cînd o uşă spre success se închide, alta se deschide; dar mulţi oameni rămîn şi privesc descurajaţi timp îndelungat, uşa închisă şi n-o văd pe cea care tocmai s-a deschis


11. Muşchiul nu creşte pe o stîncă ce se rostogoleşte


12. Chiar şi cel mai idiot lucru merită să fie oferit spre vînzare, atîta timp cît există cumpărători


13. E groaznic să trăieşti fără responsabilităţi


14. Laurii de învingător se aşează numai pe o frunte transpirată


15. O călătorie de 1000Km începe cu un simplu pas.


16. Fii optimist! Se pare că orice altă atitudine nu aduce cine ştie ce foloase.


17. Succesul are o sută de părinţi, pe cînd insuccesul este întotdeauna orfan.


18. Lucrurile se mişcă atît de repede în ziua de azi, încît cineva care spune că un anumit lucru nu poate fi făcut este, în general, întrerupt de altcineva care face lucrul respectiv


19. Opusul lui „a vorbi” nu este „ a asculta” ci „a aştepta”.


20. Succesul din prima încercare este o adevărată ciudăţenie.


21. Prin exersare se atinge perfecţiunea. Aşa că fiţi atenţi ce exersaţi.


22. În loc să stai şi să înjuri întunericul, mai bine aprinde un chibrit.


23. O eroare se transformă în greşeală doar atunci cînd refuzi să o corectezi.


24. Foloseşte-te de ceea ce au descoperit alţii înaintea ta. Ca să afli ce ora e, nu te apuca să construieşti un ceas.


25. Consumatorii sunt statistici. Clienţii sunt oameni.


26. Nu e onoare mai mare pe acre o poti acorda cuiva decit aceea de a asculta ceea ce are de spus.


27. Cea mai mare satisfacţie este să faci ceea ce oamenii iti spun că nu poţi să faci.


28. O armată de oi condusă de un leu poate învinge o armată de lei condusă de o oaie.


29. Cei care sunt foarte hotărîţi să reuşească găsesc un drum. Cei care nu sunt foarte hotărîţi găsesc o scuză


30. Nu te feri de muncă! Nimeni pînă acum, nu s-a înecat în propria transpiraţie!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Invata



Pacea şi liniştea în viaţă ne-o creem noi.Fără cele două în viaţă nu putem avea nimic


Învaţă să trăieşti ca şi cum ai avea viaţa într-o singură zi.

Şi fă asta nu pentru că îţi propui,

ci pentru că aşa ştii tu să trăieşti;

fără extreme sau limite.



Iubeşte liber, chiar dacă eşti un soare galben pe un fond închis;

unica sursă de lumină.

Nu-ţi fie frică să mergi încotro te duce vântul –

el ştie de ce bate.

Lasă timpul să vindece răni,

să aranjeze florile printre pietre,

aşa cum trebuie, atunci când trebuie.

Nu vărsa lacrimi pe foi cu rânduri vechi;

dacă vrei ceva din trecut, fă-l prezent.

Preţuieşte o flacără cât arde – ea oricum se va stinge cândva,

n-are sens s-o îneci precoce în lacrimi.

Acceptă ajutorul celor din jur ca pe o binecuvântare,

nu ca pe o datorie pe care trebuie să o dai înapoi.

Zâmbeşte cu căldura din principiu,

nu ca să ţi se zâmbească înapoi.



Învaţă astea,

şi mai învaţă că doar după ce ai avut sufletul gol cândva

realizezi că îl umpli cu cei din jur.

Si oriunde ajungi, niciodată să nu uiţi de unde ai plecat;

să-ţi aminteşti cu drag de ceea ce ai iubit cu adevărat,

chiar dacă totul se termină cu o uşă închisă.

Trezeşte-te de dimineaţă, odata cu soarele,

ca să simţi roua rece de pe iarbă şi aminteşte-ţi

că doar tu îţi poţi descoperi fericirea –

nu aştepta să ţi-o aducă altcineva.

În cădere te loveşti, dar după ce te ridici lumea pare

mai mare şi mai frumoasă.



Aşadar fiţi cât mai atenţi la comportamentul vostru şi vedeţi unde greşiţi pentru a repara cât mai repede posibil.



marți, 5 ianuarie 2010

Clepsidra...gandurilor



Aşa cum se scurge nisipul din clepsidră, aşa se scurg şi gîndurile noastre.
Dar, totuşi, cu trecerea timpului, gîndurile noastre sunt altele, deşi în clepsidră nisipul rămîne acelaşi dar se scurge în timp diferit. Gîndurile mele, şi cred că a tuturor oamenilor, sunt în permanenţă variate, zboară cît mai departe spre viitor precum păsările cerului zboară în înalţimi. Dar nu numai atît, ele sunt pline de speranţe,de speranţe frumoase.
Gîndurile noastre sunt de multe ori vise, vise cu care poate trăim toată viaţa, în speranţa concretizării, a realizărilor.
De foarte multe ori gîndurile noastre sunt ca dus-întors,precum clepsidra, care după un timp o răsturnăm. Uneori simt că timpul se scurge printre degete precum nisipul din clepsidră.
Un firicel de nisip este un gînd al meu; într-o clepsidră sunt mii şi mii de gînduri. Aş vrea ca orificiul clepsidrei să fie cît mai îngust astfel incît timpul să se scurgă cît mai lent şi pe parcursul vieţii să poţi să faci mult mai multe lucruri frumoase şi deosebite şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele şi visele.
Gîndurile noastre sunt uneori, greu de inţeles, greu de pătruns şi poate cel mai greu de transmis. Numai marile talente, care sunt poeţii şi scriitorii reuşesc de cele mai multe ori să-şi transmită în scris gîndurile pe care poate toţi le avem dar nu le putem comunica aşa de frumos.

luni, 4 ianuarie 2010

Cuvinte pentru mine insami

Uneori urasc toate cuvintele. Imi par caraghiose si inutile. Oamenii imi vorbesc de te miri ce, eu ma prefac ca-i ascult si-mi soptesc cascand mie insami « Doamne, ce plictiseala ! »

Am atunci senzatia ca orice mi-ar spune stiu deja, ca vorbele aluneca pe
langa noi fara sa ne atinga, si oricat m-as stradui nu pot afla nimic nou, pana si ceea ce-mi pare inca necunoscut se afla deja in mine, de mult.
Si-n timp ce-i ascult povestindu-mi preocupati o carte, o traire , o intamplare, un fapt divers, ma trezesc gandind « Ce bine ar fi sa tacem deodata si sa ne strangem in brate fara cuvinte ! Doar asa ne-am putea spune ceva».Dar ei nu-nteleg si continua sa vorbeasca. Sau poate eu nu-nteleg ca si prin cuvinte ne imbratisam oarecum.



duminică, 3 ianuarie 2010

De relaxare

Pentru ca e duminica si timpul mohorat, va recomand un film placut, romantic si funny. Grease. Il puteti descarca de la adresa de mai jos:
http://www.torrentz.com/9c77c3f29ba91980f7e2fa69f8f8040d2545c209

Duminica placuta!

Dilema de azi



Nesimtit sau cu bun simt?

Cu care dintre cele doua ai oare de castigat mai mult in viata?
Inca nu am reusit sa imi dau seama cum este mai bine sa fii. De cand ma stiu am dat dovada de bun-simt, insa oamenii s-au obisnuit sa fiu asa si, chiar daca initial a fost bine, cu timpul am fost catalogata drept o persoana slaba, proasta intr-un cuvant. In general, consider ca este bine sa dai dovada de bun-simt, insa nu prea mult si nu fata de oricine. Este o arta sa stii sa te porti si sa stii sa fii diplomat atunci cand este cazul. Din pacate, trebuie sa recunosc ca nu stapenesc aceasta arta, desi inca mai sper sa o invat.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Lucruri simple...care-mi aduc fericirea

E primavara in sufletul meu si asta desi luna in care suntem nu corespunde. Insa in gradina mea mica ghioceii au indraznit sa isi faca aparitia. La fel de timizi ca si mine. Nu doar pentru asta simt primavara in suflet. O simt fara cuvinte. Pur si simplu. Printre multe conversatii avute azi, una m-a facut sa inteleg si mai mult ca  timpul acordat tie insuti, te face sa gandesti mai frumos sau sa simti cu adevarat viata. Sa-i vezi aspectele pozitive. DA...avea dreptate prietena care m-a ajutat sa ajung la concluzia asta si anume ca :"daca nu mai pierzi atat de mult timp cu oamenii si stai mai mult cu tine reusesti sa simti tot mai mult din ceea ce se intampla in jurul tau....simti pulsul vietii altfel.......oamenii polueaza....asta este adevarul...asta am observat de mult timp....la inceput observam punga de cipsuri, cutia de la tigari, guma de mestecat, doza de bere sau suc......lucruri pe care oamenii le consumau cu placere apoi se debarasau de ambalaj.......si atunci cand sunt mai multi oameni la un loc deja apare poluarea fonica.......apare contrazicerea....apare manifestarea personalitatii fiecaruia........si derivatele". Am citat-o si stiu ca nu se supara pentru ca gandim la fel. Nu am facut-o prea des sau poate niciodata dar vreau sa-i multumesc ca face parte din viata mea. Multumesc esti cu adevarat un curcubeu.
Si pentru tine(stiu k iti place)  si pentru mine si pentru voi :

vineri, 1 ianuarie 2010

New year, new soul


AZI...ma simt implinita, linistita cu sufletul luminos. AZI...eman fericire. Anul 2009 a fost anul care m-a ajutat  sa ajung la performanta asta. Sa ma cunosc, sa ma accept, sa ma iubesc. Totul e posibil atunci cand nu-ti pierzi credinta. E atat de minunat sa te descoperi pe tine. Va doresc sa va gasiti echilibrul, sa credeti in voi si in visele voastre, sa va bucurati de cel mai minunat dar...VIATA. New soul...da...pentru ca acum pot spune sunt EU si altceva nu mai conteaza.


Welcome 2010 !


                                          
                                              LA MULTI ANI TUTUROR!

La Sibiu ploua, ploua...sa speram ca va fi un an bogat atat spiritual cat si financiar.
AN NOU MAI BUN!