joi, 18 decembrie 2008

Intr-o zi de iarna


Intr-o zi de iarna
m-am abandonat vietii....
Stateam singura intr-un castel de poveste.
Imi inchisesem bine
usile si geamurile
cu lacate ferecate si blesteme...
Eram printesa speriata sa iubeasca
de frica sa nu piarda...
Priveam pe geam la lumea de afara.
Zambeam...trist
Parea frumos ce vad...
Dar mi-era teama sa-ncerc
sa traiesc,sa ies din mica lume pe care mi-o creasem.
Intr-o zi de iarna
cu mana tremuranda am deschis poarta.
Si atunci....
Dragostea mi-a inundat viata!
Am pasit timida
dincolo de zidurile castelului
nesatula de-a vedea,de-a invata,de-a cunoaste.
Cu fiecare minut,
cu fiecare secunda
draostea mea sporea si ma transforma.
Am uitat de zmeii de care ma ascunsesem pana atunci.
Ei se transformau in broaste,
iar eu invatam sa sarut broastele pentru a se transforma in printi.
Invatam sa accept acele momente magice
care-ncercau sa-mi spele sufletul de temeri si frici...
Am daramat zidurile care ma tineau prizoniera.
Am permis sa se aprinda flacara.
Inima, acum eliberata de blesteme,iubeste cu putere.
In sfarsit,
am invatat sa fac parte din propria viata...
Intr-o zi de iarna...

O aripa de inger(Nicol)

1 comentarii:

Vilhelm man spunea...

Da, iarna este insasi poveste, noi doar ne contopim in ea.

Acum visam mai mult
Si noaptea e mai lunga,
Iar visul ce-l visam
Ramane-n noi ca o umbra.

Numai bine!