marți, 30 decembrie 2008

Omul invidios...

Viaţa este un amalgam de frumos şi urât, de iubire şi ură, care interacţionează în oameni, iar raportul dintre pozitivităţi şi negativităţi ne determină calităţile şi defectele.Femeia defineşte noţiunea de frumuseţe, dacă n-ar fi ea n-am înţelege frumosul.Iubirea unui bărbat este o sete de frumos şi o dorinţă de a poseda acest frumos.
Din experienţe acumulate în timp învăţăm ce-nseamnă să fii om : un înger întinat de păcate şi ispite, cu aripile rupte de dezamăgiri şi eşecuri, un pelegrin în căutarea fericirii şi iubirii.
Toţi purtăm ascuns adânc în noi un spital cu fiinţe groteşti, care se numesc obsesii, boli psihice, renunţări, blazări, angoase, etc, însă chirurgul numit raţiune le operează prin voinţă şi pragmatism, pe unele le vindecă, pe altele, incurabile, le aruncă în gunoiul existenţial.
Dacă am avea puterea de a vedea înlăuntrul oamenilor, ne-am îngrozi de ce-am descoperi: simptome ciudate erodând emoţiile, variaţii bizare ale stărilor sufleteşti, o conversaţie unică între sine, egoism şi lăcomie.
Printre bolile sociale contemporane, un loc aparte îl ocupă invidia.Invidia este egoismul celui care se crede nedreptăţit, când starea lui materială reflectă obiectiv potenţialul şi capacitatea lui de a-i depăşi pe alţii sau de a fi întrecut.
Invidia este o plăcere sadică a celui infectat de această plagă lăuntrică, de a-şi calomnia prietenul, de a bârfi calităţile cunoştinţelor şi de a defăima iubita altuia, insinuând că este infidelă.
Omul invidios se încarcă cu energie negativă şi cu efervescenţe ale urii, cu care îşi hrăneşte sufletul funebru.Îşi găseşte în egoism un aliat cu care atacă cu perfidie cinstea în omul integru.Prin calomnie falsă creşte un ideal negru, iar omul bolnav de invidie decade într-un vârtej de bârfă şi răutate, răscolind ambiţiile nejustificate.
Omul invidios este o fire mărginită care are cu prostia o relaţie specială şi dispreţuieşte omul superior, cu care intră într-o emulaţie ridicolă.
Spre deosebire de oamenii buni care percep realitatea ca o armonie cu sine înşişi şi cu ceilalţi şi care transformă existenţa disonantă în eufonii senzoriale, oamenii invidioşi sunt străbătuţi de dezarmonii şi stridenţe interioare, de strigăte asurzitoare de ură şi de grimase sinistre de răzbunări.
Oamenii invidioşi îşi spală minciuna în întuneric, o îmbracă în umbre şi o trimit în oamenii deschişi deghizată în cuvinte onctuoase.
Dacă am putea pătrunde în sufletele răscolite de invidie, ne-am înspăimânta de mormintele imense în care au fost îngropate calităţile, de spaţiul infernal în care arde iubirea şi de ura colosală care tronează înlăuntru.
Fiecare ne luptăm cu fantome existenţiale, unii reuşesc să le dizolve prin raţiune, alţii se lasă posedaţi iremediabil de ură şi invidie.

2 comentarii:

Mihai spunea...

Just! Din invidie, te aprob! - Un blogger micut.

nicol spunea...

LA MULTI ANI!Multumesc pentru comment si te mai astept sa ma vizitezi.