sâmbătă, 13 decembrie 2008

Lumina ochilor : Povestioară cu tâlc

Odata, o fată a rămas fără vedere, iar şocul trăit a îndepărtat-o de tot ceea ce ştia, ajungând singuratică. Numai un băiat s-a apropiat de ea şi a reuşit să îi câştige atenţia şi inima. Cei doi îşi petreceau alături cea mai mare parte din timp. Intr-o zi, tânăra îi spuse celui drag:

- Tot ce-mi doresc mai mult pe lumea asta e să pot vedea iar soarele, luna, natura, oamenii. Vreau sa văd chipul tău… Nu stiam ce dar minunat ne-a dat Cel de Sus când ne-a hărăzit miracolul privirii…

După o vreme, băiatul îndrăgostit se hotărî să ceară mâna iubitei.

- Vrei sa te căsătoreşti cu mine?

Tăcerea era apăsătoare, iar tristeţea plutea în aer. Cu tremur în glas, fata îi răspunse:

- Nu mă voi căsători dacă nu pot vedea… Nu mă voi putea descurca pentru amândoi şi nu vreau să îţi devin povară…

La ceva timp, doctorul o chemă la spital pentr a-i da vestea cea bună. Transplantul de cornee se putea face foarte curând. Apăruse un donator. Fericirea a fost imensă si, după operaţie, primul care a vrut să o vadă a fost iubitul său. Dar acesta era si el … nevăzător. Scuturându-se parcă de o povară, ea spuse:

- Nu mă pot căsători cu un orb.

Tânăra s-a întors să plece. Înainte să dispară sunetul paşilor ei, băiatul i-a şoptit:

- Să ai grijă, te rog de ochii mei!

O lectie de suflet despre omenie si lipsa acesteia..
luati aminte..oameni buni!

0 comentarii: