duminică, 7 decembrie 2008

Decizii

Spune maestrul: O răscruce este un loc sfînt. Acolo călătorul trebuie să hotărască. Iată de ce de obicei zeii dorm şi mănîncă la răscruci. Unde străzile se bifurcă, sînt concentrate două mari forţe calea care va fi aleasă şi calea care va fi ignorată. Amîndouă se transformă într-o singură cale, dar numai pentru puţină vreme. Călătorul se poate odihni, poate să doarmă puţin, şi chiar să-i consulte pe zeii care dorm la răscruce. Dar nimeni nu poate rămîne acolo pentru totdeauna: o dată făcută alegerea, trebuie mers înainte, fără să ne gîndim niciodată la strada pe care am refuzat-o. Altfel, răscrucea va deveni un blestem.

0 comentarii: