duminică, 11 ianuarie 2009

Se spune din batrani ca stelele cazatoare sunt intaile calauze blande ale sufletului care se desprind de lumea pamanteana pasind in lumina si totodata balsam durerii celor ramasi in urma. Cand cade o stea se urca un suflet la cer, si totusi, noapte de noapte cate o stea poate fi vazuta cazand mereu si mereu in acelasi loc al cerului. Profetie, semn, chemare? Cine s-ar duce sa dezlege aceasta taina ar descoperi in oricare din aceste locuri cate un mormant uitat, napadit de buruieni. Mai trist decat faptul ca oamenii mor este ca sunt dati uitarii, caci nu atunci cand parasesti aceasta lume un om moare cu adevarat, ci atunci cand inceteaza sa mai traiasca in amintirea celorlalti. De aceea, in lungile nopti de singuratate ale eternitatii celor dusi, peste mormintele lipsite de lumina oricarei flori, cerul plange cu stele cazatoare...
PS: Tatal meu mereu vei continua sa traiesti in amintirea mea...chiar si acum dupa 13 ani de cand ai plecat in lumea celor drepti....eu nu te voi uita niciodata.

1 comentarii:

Vilhelm man spunea...

Sincere condoleante nicol, chiar si dupa atatia ani imaginea tatalui ti-a ramas vie, iar acest lucru nu poate decat sa ne aminteasca si noua celorlalti care avem parintii in viata sa-i pretuim mai mult.

Cred ca numai asa ii vom putea pastra in inima si-n gand atunci cand nu vor mai fi printre noi.

M-ai pus pe ganduri!