vineri, 30 ianuarie 2009


Atat de taaaare am obosit!
De tristetea mea, de tristetea celorlalti, de nebunia si rautatea aceastei lumi, de gandurile negandite si vorbele nerostite...
Am obosit de dor de mine, cea care putea sa rada cu lacrimi de fericire. Mi-e dor de copilul nesabuit care studia ore intregi o frunza proptita-nspre soare si-i rostea descantece cu zane si fluturi.
Mi-e dor de ceva ce n-am trait niciodata. Si am obosit de-atat dor.
Mi-e dor de liniste si nemiscare...
Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor.
Am obosit de mine insami, oameni buni!
As dormi o vesnicie, dar se pare ca mai e ceva pana la apus.

1 comentarii:

angel spunea...

...nu esti singura careia ii este DOR...:)