miercuri, 7 ianuarie 2009

Ne risipim visele
precum nisipul spulberat de furtună.
De ce să ţinem
sufletul şi mintea
legate într-o cunună,
când armonia nu ne e stăpână?
Nu auzim
nici strigătul pescăruşului,
nici clocotul sângelui în vene,
vanitatea ne soarbe
respiraţia
ca pe o şampanie înspumată;
ne ameţim cu bule de vorbe
deşarte
şi călcăm pe sentimente
strivindu-le
cum strivim sub talpă
frunzele moarte.
Iubim ce nu are preţ
şi a inimii măsură
de cele mai multe ori
o privim cu dispreţ
pentru că este lipsită
de strălucirea
de pe chipurile
frumoase şi amăgitoare
ce minţile le fură
fără regrete
şi nicio ezitare.
Ne rătăcim
în noaptea căutărilor,
se stinge lumina din noi,
cine ne mai aprinde
felinarul
să nu rămânem
împotmoliţi
în propriul noroi?

0 comentarii: