Revenire?...

Stau în faţa monitorului şi mă uit în gol. Degetele mi se înmoaie în tastatură, iar sângele-mi îngheaţă, încet, în vene.
IAR mă copleşesc amintirile.Nimic nu are sens în labirintul ăsta gol. Nu mai găsesc ieşirea. Nu reuşesc să scap…Revenirea se lasă aşteptată; vălul greu o învăluie şi o prăbuşeşte greoi, la pământ şi tot pământul capătă nuanţa înfricoşătoare, ce aduce a lupte crâncene. Toată lumea se sperie şi fuge care încotro, le e frică de confruntarea cu adevărul. După toată fuga ceaţa se instalează.Şi chiar dacă nu mai am nicio armă, braţele-mi sunt puternice.Nu-mi pasă că m-am schimbat, vreau doar să ies din ceaţă… Urc incet, treapta cu treapta, pas cu pas. Las in urma un haos, privind in fata. Nu-mi mai pasa de nimic. Candva eram fericita si puternica, dar vroiam doar binele tuturor…Totul devine sec. Nici cuvintele mele nu au valoare. S-au golit de sens.. am devenit de piatra..am fost prea naiva si am crezut in cei de langa mine orbeste. Acum nu mai vad sclipirea de la capatul tunelului. Ma afund in intuneric tot mai mult pana ce ma sufoc...Zambetul din coltul gurii imi piere. Era ultima mea speranta. Plec capul si simt o picatura rece pe picior. Imi pare rau!!! Vreau sa fug. Departe de tot haosul asta..