Mai sunt..?

Inca nu am imbatranit, inca ma mai bucur cu toata fiinta de tot ceea ce traiesc... De ce sunt momente cand descopar ca Viata inca imi mai pregateste "teste"... de rabdare, de iubire, de toleranta, de durere, de asteptare? Inca nu a ajuns sa ma cunoasca?... Chiar are impresia , falsa-de altfel- ca nu mi-au ajuns pana acum?... Oare, cum i-as putea da de inteles ca e timpul sa se opreasca?... Oare, de ce se face ca nu observa cat de bine mi-am insusit toate lectiile astea?...
Parca sta la panda si nu rateaza nici cea mai mica ocazie sa-mi demonstreze ca vrea mai mult, mai bine, mai ...de tot!!!... Nu ii este mila, nu se gandeste ca am obosit sau ca nu mai suport sau ca - pur si simplu-refuz sa mai trec vreun test!...Uneori, strig -cu toata puterea ce mi-a mai ramas-"OPRITI LUMEA, CA VREAU SA COBOR!!!"... Ce-i drept, strigatul se pierde in singuratatea de la marginea fiintei mele si nu primeste, in schimb, decat tacerea sublima a Indiferentei ...
Cu resemnare,ba inca simtindu-ma vinovata, ca un copil care tocmai a mai facut o boacana dintr-o necuviincioasa indrazneala, ma mai trezesc inca o zi, o iau de la capat, incerc sa fac totul asa cum ar trebui sa fie, imi dau "testele" si, in timp ce intreb asa, aiurea, retoric: "Mai sunt...?", imi vin in minte versurile poetului, pe cat de pesimiste, pe atat de obiective si, de ce nu?, incurajatoare:
"Personne n-aime personne,
Personne n-aide personne;
Chaq'un est seul,
Seul dans la vie!..."