EU si MINE

TOTUL incepea intr-o zi absolut perfecta. Cerul era senin ca lacrima, nici un nor nu se oglindea la orizont, vantul nici nu se simtea, existenta lui parca nici nu a fost cunoscuta de trecatorii care reprezentau niste factori importanti la crearea acestui cadru incantator si parca imaginar.
Doi prieteni buni si de nedespartit, pe nume Eu si Mine, se plimbau linistiti in aceasta ambiata creata de starile sufletesti ale oamenilor, cand, intr-un moment de totala liniste, se auzi un rasunator "De ce?" de undeva din launtrul celor doi prieteni... In acea clipa ecoul acestei intrebari nemaiauzita pana atunci se raspandi peste tot ca o molima ce arde totul in urma ei. Ambianta si cadrul perfect au disparut, perfectul in sine a disparut. In urma acestei intrebari, au aparut altele si altele, parca se catarau una peste alta, iar acest fapt anunta un nou inceput. Caci de multe ori nerozia e cauza bunatatii, iar frica da nastere devotamentului si disperarea curajului.
Eu si Mine s-au obisnuit uimitor de repede in aceasta lume abstracta pentru ei. Au inceput sa mediteze si sa inteleaga tainele lumii. Au reusit sa ajunga la un nivel la care nu isi imaginau vreodata ca vor ajunge. Au ajuns la concluzia ca viata e un teanc de surprize adunate laolalta intr-un mod haotic, pe masa de lucru a fiecarui individ si exista un moment cand te atrage o surpriza de la mijlocul teancului, si-n acel moment toate cad si nu poti face altceva decat sa-ncepi sa le aranjezi in ordine alfabetica, cu toate ca ai fi vrut sa faci acest lucru de mult timp dar asteptai un motiv, o cauza pentru care sa incepi.
Simtind nevoia de a sti mai mult, caci aveau in ei o sete nebuna de a afla, de a analiza si concluziona, au decis sa porneasca in cautarea 'adevarului'. Voiau sa cunoasca si sa evolueze. Pornind cu pasi repezi intr-o lume lenta, au intalnit oameni care priveau numai in jos, oameni care treceau in fiecare zi pe langa niste lucruri cu totul minunate, neacordandu-le nici o atentie. Tot intalninde-se cu acest fenomen bizar, s-au hotarat sa faca un experiment. Au decis ca timp de trei zile sa mearga pe un camd intins cat vezi cu ochii legati la ochi cu o esarfa. In urma experimentului s-au intrebat: "De ce?" De ce trebuie sa traiesti in intuneric cand, ce trebuie sa faci este sa iti dai jos esarfa de la ochi? De ce trebuie sa ma folosesc de un bat ca sa ocolesc bolovanii, buruienile si alte capcane cand pot deschide ochii si-mi va fi mai usor? De ce trebuie sa ma doara ochii dupa atata intuneric cand dau de lumina? O perioada destul de lunga de timp s-au izbit de aceasta problema, au incercat sa gasesca o solutie si sa-i ajute pe oamenii aflati in cauza, dar fara nici un rezultat. Oamenii nu colaborau, nu doreau sa fie ajutati, le placea bezna fara sclipire si voiau sa ramana in ea. Eu si Mine si-au dat seama ca degeaba incerci sa pui pe cineva pe drumul cel bun, el spre drumul cel rau o sa aiba inclinatie. Ce e recomandat de facut este sa-ncerci sa-i deschizi mintea. Dar totul era inutil. Asa ca s-au decis sa-si continue drumul, parca cu un elan mai puternic ca inainte si mai hotarat ca niciodata. Un esec i-a facut sa realizeze ca erau doar la inceput, ca stiau prea putin, i-a facut sa-si dea seama cat de mici sunt in fata acestui Univers urias, care este plin de intrebari si solutii.
Cand vrei sa arati tot ce este mai rau in tine ce simplu e, gandeau ei, toata furia, supararea, rautatea, ti le poti exterioriza spargand, trantind, sau chiar lovind pe cineva. In cele din urma iti pare rau dar faptul e consumat iar eu este descarcat. Dar cand vrei sa arati tot ce-i mai bun in tine, mai pur, mai nevinovat, cum faci? Poti zambi, dar poti zambi si cand esti mahnit, si atunci ce am rezolvat? In concluzie nu poti ramana pur si nevinovat ca un copil plin de energie si entuziasm. Toata partile negative din tine se aduna si-ti 'innegresc' sufletul. In momentul in care te uiti la un copil de cinci ani, il vezi cat de preocupat e, de exmplu, sa se joace cu mingea sau sa goneasca porumbeii, el e adevaratul filosof. E pacat ca atunci cand creste se transforma in asa numitul adult. In adultul plin de griji si incoltit de probleme care par sa-l acapareze cu totul si sa-i fure ce are mai de pret si anume liberatea pentru care lupta intr-o cusca, cand cheia atarna de gatul lui. Ce ciudat... intr-adevar acest paradox des intalnit pare a fi in libertatea ca un virus. Dar copii ramanem cu totii, nu la fel de profunzi, dar ramanem, si asta conteaza mult. O sclipire iti trebuie ca sa creezi o capodopera, o scanteie iti trebuie ca sa izbucnesti un incendiu.
Cei doi prieteni privind soarele intr-o zi, li s-a parut de-a dreptul perfect si in acel moment tot acest episod din viata lor s-a inchis ca un paragraf etichetat fara rost, si au ajuns in mirajul lor perfect adica de unde au plecat, fiindca ei de fapt au fugit de tot ce considerau ca era perfect, datorita unei scantei si, 'nealimentand' scanteia ca sa produca incediul, ea s-a stins si au ramas intr-o bezna sclipitoare.
In lumea lor perfecta au incercat sa fie asa cum s-au descoperit ca sunt in realitatea, ei spuneau totul pe fata si erau plini de intrebari si acest lucru nu a fost pe placul oamenilor care se ascundeau in spatele unei masti tot timpul. Si au inceput sa fie ignorati si dati la o parte de toti. Si asta din cauza unei simple afirmatii
"Ce perfect este azi soarele!!"
Ce urmeaza sa se intample cu ei? Numai ei stiu. Ce le rezerva viata in continuare? Numai ea stie...