Cearta cu tristetea...

Nu m-a ocolit nici astazi tristetzea...

A venit si m-a cuprins in bratzele-i reci pentru cateva ore cand ma asteptam mai putzin…

Am certat-o ca vine asa inopinant,ca nici macar nu bate la usa sufletului meu inainte.

Mi-a zambit si nu a spus nimic,ma strangea doar in bratze, fara sa scoata o vorba...

I-am spus sa plece pentru ca sufletul meu nu e acasa si nu cred ca va mai fi vreodata,acum e fericit si sper sa ramana asa mult timp de acum incolo…

A vrut sa puna stapanire pe inima mea,dar i-am explicat ca nu e la mine... S-a uitat ciudat la mine si m-a intrebat cine mi-a luat'o...

Nu i-am raspuns...A plecat, suparata…Oare tristetzea nu isi ia niciodata concediu?