miercuri, 11 martie 2009

Increderea...


Cuvant banalizat de multi, folosit fara noima, pe care il intalnim mai des decat intalnim vestitul “deci". Lumea actuala se caracterizeaza printr-o lipsa de incredere cronica. De ce? Poate pentru ca suntem bombardati din toate partile de informatii, nu stim ce sa mai credem si ce sa nu, si atunci preferam atitudinea rezervata. Intr-o oarecare masura e bine sa facem asta.
Dar sa ajungem sa nu mai avem incredere nici in cei de langa noi, poate chiar nici in noi... asta e realitatea trista in care ne zbatem. Si atunci ajungem sa ne bazam doar pe realitatea pe care o vedem cu ochii nostrii, care de multe ori nu e decat aparenta. Nu ne mai bazam pe nimeni, decat pe noi. Ne e frica ca s-ar putea sa ne lovim. Si daca tot e sa ne lovim, macar sa ne lovim din cauza propriilor greseli. In principiu e corect, dar totusi oamenii de langa noi din cauza asta exista. Sa fie langa noi.sa ne iubeasca.Si sa le dam posibilitatea ca atunci cand ni se pare ca au gresit sa poata explica de ce si cum de au facut acea greseala...sau poate ca nici nu e greseala...poate ca lipsa noastra de incredere ne face sa vedem monstrii acolo unde nici macar nu exista... Din moment ce ne e frica sa interactionam cu ei mai mult decat superficial, atunci oamenii de langa noi nu sunt cu nimic mai presus decat vecina de la 4, de care ne lovim mereu la lift sau la intrarea in bloc. Are cateva informatii superficiale despre noi, si crede ca stie tot.
Parerea mea ca a caracteriza pe cineva dupa stratul aparent, superficial, dupa stratul social, este irelevant si de cele mai multe ori fara legatura cu realitatea. Si probabil pentru ca pentru ca ne place sa ne cream o imagine si doar pe aceea sa o promovam in mediul in care ne balacim ajungem sa ne ascundem propriul eu. Si uite asa ajungem sa nu mai avem incredere in noi,in ceea ce simtim. Daramite in cei din jur…
Si cica mai suntem fiinte sociale.. pentru ce? Doar pentru a discuta banalitati si a face misto pana la orizont si inapoi?

1 comentarii:

O inima... spunea...

Cei mai multi, nu privesc cu mintea si cu sufletul, ci cu ochii...iar daca mintea si sufletul este gol, ei vor privi fara sa vada nimic. De aceea e bine sa ne rezervam increderea acordata...de aceea suntem loviti...de aceea suferim.
Sufletul lipseste tot mai mult din trupurile celor din jur...si nu cred ca exista o scuza ptr asta!!