Zi fara culoare..., doar cu un vant rece... si frig,...parca prea mult...
Cum sa schimb starea asta de lucruri....???...poate doar daca "mi-as face rost de un soare ...desenat...
As vrea sa fiu din nou copil..., sa ma joc cu culorile, sa traiesc magia clipelor de a face din orice lucru marunt, - ratacit sub pasii celor prea grabiti si adusi pe stada mea de destin, - o minunatie de joc si sa redescopar ca in orice joc se afla miezul adevarului serios, iar bucuria este cu atat mai mare, cu cat in hora jocului tau se prind si cei mari, care au uitat de mult zambetul fara griji si pacea sufleteasca, purtate pe aripile jocului...
Mi-ar placea sa fiu ajutata sa desenez...o stea sau ...o albina si sa mi se spuna, doar pornind de la aceste desene, ca viata raspandeste o stralucire aparte si poate da glas unor sunete numai de ea plasmuite... Si eu sa nu inteleg mare lucru si sa rad, doar bucurandu-ma de desenele facute si fiind cuprinsa de mirajul formelor si al culorilor...
Iar daca vad ca liniile se pierd, se curbeaza si desenul nu-mi iese cum as vrea, sa mi se spuna, cu aceeasi voce calda si plina de ingaduinta, ca intotdeauna, ca pot sterge, ca nu sunt lasata singura tocmai acum ,cand dispare o intreaga lume..., sa mi se explice de ce , cateodata, chiar e bine sa o iei de la capat, sa lasi in urma ce a fost si sa crezi din tot sufletul in ceea ce va urma... Si, din mai multa atentie, cu migala unui bijutier, pot aparea, ca prin minune, alte linii, alte rotocoale, alte colturi. .
Si tot din curiozitatea unui copil, sa cer sa mi se arate cum pot desena iubirea, doar asa , din joaca...
Cu creionul pe hartia neintinata, precum iubirea, cu mana (ocrotitoare si atotpriceputa a mamei) peste mana mea (nesigura si tremuranda), in timp ce linii line prind fiinta sub privirea mea mirata, aceeasi voce iubita sa-mi explice ca este un sentiment sublim, singurul in mainile caruia orice lucru de pe pamant, fie floare, fie buburuza sau un om dobandeste viata, culoare si da bucuria de atrai mai departe...
Si, fiindca desenul nu ne reuseste, chiar daca la el lucreaza doua persoane, asa cum si trebuie, este pentru ca multora dintre noi ne lipseste talentul, un dar de la Dumnezeu lasat doar pentru cativa, astfel incat toti sa invatam sa ne apreciem unii pe altii, sa ne iubim si sa-i pastram pe cei dragi pana dincolo de hotarele vietii. Iar noua, celorlalti, Doamne-Doamne ne-a lasat un dar la fel de pretois ca talentul : un inger care sa ne sopteasca, cand cei dragi nu sunt prin preajma, ca in noi exista puterea de a reface desenul inca o data si inca o data, doar alaturi de persoana care vrea sa desenam impreuna.
Sunt insa si persoane pe care nu le intereseaza astfel de desene , care nu stiu cand sa deseneze, carora nu le pasa de cum va fi desenul sau de persoana care abia asteapta sa-l primeasca... Si, cand incep sa deseneze, il fac destul de colturos ;tot din nepasare, nu-i adauga niciun strop colorat sau, ceea ce este mai rau, abandoneaza si lasa totul vraiste: sevalet, culori, persoane...
Si daca un gand poznas ma pune sa intreb cum pot desena rautatea, sigur mi s-ar raspunde ca nu-i nimic complicat, dar nici acest desen nu iese oricui, si as fi lasata sa-l conturez singura, pana cand m-ar bate gandul sa renunt
Obosita, plictisita, mi-as gasi altceva de facut...sau ...nu...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu