Am fost intrebata de curand cum imi vad propria viata.
Dupa cateva clipe de gandire am raspuns: ca pe o gradina plina de flori.
Noi suntem florile din aceasta gradina. Uneori ploua sau vine furtuna, alteori iese soarele. Suntem flori frumoase, pline de viata si singura noastra menire este sa vedem si sa descoperim aceasta frumusete. Daca nu ne vedem asa este pentru ca incepem sa ne comparam si sa ne gasim imperfectiuni in raport cu ceilalti. Daca ploaia ne supara este pentru ca simtim doar bataia stropilor fara sa vedem multumirea pamantului in care stam. Daca soarele se ascunde dupa nori este pentru ca gandurile noastre negre acopera cerul vietii. Timpul trece peste gradina vietii noastre si noi ne luptam cu el, ne luptam sa devenim asemeni celorlalte flori, ne luptam sa adunam, sa fim altfel decat niste flori frumoase.
Suferintele pe care le-am avut sunt tot in gradina.
Sunt ingrasamantul care m-a ajutat sa cresc, sunt vantul care mi-a suflat petalele, sunt picaturile care m-au udat pana la piele, sunt lectiile care m-au ajutat sa vad gradina din jurul meu.
Cand uit ca sunt o floare privesc in gradina, cand furtuna este puternica privesc in gradina, cand soarele straluceste privesc in gradina.
Poate te intrebi unde-i aceasta gradina pentru ca nu o poti gasi.
Cauta adanc in sufletul tau si vei simti minunatia care esti.
Cauta in privirea celui de langa tine, dincolo de aparente, si vei observa frumusetea care exista.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu