joi, 26 noiembrie 2009

...Simtiri...


Mă gândesc uneori că nu voi mai avea timp să trăiesc niciodată aşa cum am sperat. Că vor trece anii fără să mă bucur de tot ce e în jur. Mi-am promis odată că nu voi mai lăsa pe nimeni să mă oprească din drumul meu, că voi trăi tot ce nu am trăit niciodată. Nu mi-am dorit poate nimic ieşit din comun...N-am avut niciodată TIMP să contemplu tot ce mi-aş fi dorit. Am fost întotdeauna prea ocupată pentru a trăi toate astea. Şi timpul a trecut...Mă tem că e prea târziu acum. Aş vrea doar să mă opresc din iureşul vieţii şi să mă întreb dacă aşa aş vrea să fie restul vieţii mele. Dar nu reuşesc niciodată. Pentru că uneori nici nu mai ştiu ce vreau...Mi-am spus mereu, de când mă ştiu, că trebuie sa lupt. Poate fi banal dar n-am ştiut decât că trebuie să lupt pentru orice lucru mărunt din viaţa căci n-am obţinut niciodată, nimic gratis. Cum aş putea să învăţ să trăiesc şi să simt cu adevărat dacă tot ceea ce am trăit a fost o luptă, dacă anii au trecut pe lângă mine ...
Aş vrea să mă desprind de entuziasme facile, de iluzii, pentru că doar asta mă poate salva. Ştiu că nu va fi uşor, că pentru a nu ştiu câta oară în viaţa mea voi lupta din nou şi ştiu că voi supravieţui. Deja am căpătat experienţă în a-mi reprima sentimente care apar atunci când nu e momentul potrivit. Îmi dau seama că n-am fost niciodată o persoană slabă. Am muncit mult ca să ajung unde sunt, am fost întotdeauna prea lucidă, nu am făcut compromisuri, am ţinut întotdeauna la onestitate, sentimente şi prietenie. Şi rezultatul n-a întârziat să apară, am fost răsplătită în modul cel mai dureros cu putinţă: suferinţă. Oare cât trebuie să mai aştept oameni care să mai creadă în aceleaşi valori, în principii, adevăr şi onestitate? Poate că am obosit deja . Aş vrea să cred că mai am timp să trăiesc, că tot ceea ce am amânat cândva pot trăi acum. Aş vrea să uit uneori de mine, să-mi las inima să zboare şi să simt că viaţa întoarce spre mine, măcar o singură dată, faţa ei prietenoasă. Dar mi-e frică să mai sper, nu vreau să mă mai hrănesc cu iluzii...

2 comentarii:

Dana spunea...

Nu-ti mai reprima sentimentele atunci cand apar la momentul aparent nepotrivit. Ele te trag de maneca spre viata aceea adevarata de care fugi, din teama. Nu ai impresia ca anumite lucruri se repeta oarecum ciclic? Cercul poate fi spart prin invingerea fricii si asumarea a ceea ce simti, oricat ar fi de grea simirea. Nu cred ca am reusit sa fiu prea coerenta, iarta-ma.

nicol spunea...

Ai dreptate...frica este o bariera in calea fericirii. Nu sunt perfecta...insa incerc sa fiu o invingatoare. Multumesc.