Exista o mare iubire si in spatele a ceea ce este intunecat. Asa cum recunoastem ca sunt vital si sfant necesare bucuriile, tot le fel, omul lucid si intelept intelege ca si suferinta are, pana la un anumit nivel al evolutiei, rolul ei. Chiar daca ea este traita uneori extrem de acut, aceasta nu inseamna ca de acolo, din cer, Dumnezeu si-a retras iubirea. Iubirea Sa are o existenta permanenta - in cel sfant si in cel pacatos, in lumina ca si in intuneric.
In strafundurile cele mai abrupte ale tenebrelor se intuieste fiorul neclintit al divinei iubiri care cheama spre fericire. Nimic nu este uitat sau parasit, asa cum nimic nu s-ar putea naste fara iubire.
Suferinta construieste o alta viata, arzandu-se pe ea insasi in focul purificator. De multe ori ea este primul invatator pe care oamenii incep sa il asculte.
Impulsul fundamental al durerii este acela de inaltare. Nu poti ramane pentru eternitate in suferinta, dar poti tari in eternitate fericirea.
Exista o scara a transformarii pentru tot ceea ce exista. Desi uneori se mai coboara trepte, scara ne duce catre in sus. Din momentul in care am inceput viata, ne-a fost data si aceasta scara a inaltarii. Suferinta, boala, prostia, ignoranta le intalnim doar pe primele trepte. Mai sus, soarele intelepciunii este atat de puternic, incat nu mai exista decat fericiri. Ramane doar sa vrem sa urcam. Gasim chemarea iubirii la toate nivelurile si totodata forta de a face inca un pas.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu