azi am observat ca poti spune multe lucruri printr-o simpla privire ...asa ca de ce sa spunem atatea vorbe in vant!....de ce atata zgomot ! ....priveste in jur si te asigur ca vei vedea o lume minunata ...opreste-te 1 min .....si ignora zgomotul din jururl tau , doar priveste in jur , vei vedea ca poti gasi lucruri frumoase unde nu te-ai fi asteptat ....opreste-te o clipa din aceasta cursa spre ...nicaieri..asa pierzi ce-i mai frumos in viata .
Oamenilor mari le plac cifrele. Cand le vorbiti despre un nou prieten, ei niciodata nu va pun intrebari asupra lucrurilor cu adevarat insemnate. Nu va intreaba niciodata: " Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri ii plac mai mult? Face colectie de fluturi?" Ci intreaba: "Cati ani are? Cati frati are? Cate kilograme cantareste? Cat castiga tatal lui?" Numai atunci ei cred ca va cunosc. Daca le spui oamenilor mari: "Am vazut o casa frumoasa, din caramizi trandafirii, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis"... si nu sint in stare sa-si inchipuie cum arata o asemenea casa. Lor trebuie sa le spui: "Am vazut o casa care costa o suta de mii de franci". "Ce frumoasa e!" vor exclama atunci. Tot asa, daca le spui: "Drept marturie ca micul print a existat intr-adevar sta si faptul ca era o fiinta incantatoare, ca radea si ca-si dorea o oaie. Cand cineva isi doreste o oaie, e o marturie ca exista", ei vor ridica din umeri si vor socoti ca nu esti decat un copil! Dar daca le spui: "Planeta de pe care venea micul print e asteroidul B-612", atunci va vor crede si va vor lasa in pace cu intrebarile lor. Asa sint ei. Nu trebuie sa le-o luati in nume de rau. Copiii se cuvine sa fie foarte ingaduitori cu oamenii mari. Fireste insa ca noua, celor care stiu ce-nseamna viata, putin ne pasa de cifre! Mi-ar fi placut si mie sa incep aceasta povestire in felul basmelor. Mi-ar fi placut sa spun asa: "A fost odata un mic print, care traia pe o planeta doar cu putin mai mare decat ei si care simtea nevoia unui prieten..." Astfel, acelora ce stiu ce-nseamna viata, totul le-ar fi aparut cu mult mai plin de adevar.
" In epistola către Corinteni, Sfîntul Pavel ne spune că blîndeţea este una din caracteristicile iubirii. Să nu o uităm niciodată: iubirea este blîndeţe. Un suflet rigid nu permite mîinii lui Dumnezeu să-l modeleze după dorinţele Sale. Călătorul era pe o stradă îngustă din Spania, cînd văzu un om întins pe un pat de flori.Nu strici florile acelea? întrebă călătorul. Nu,răspunse omul.Încerc să iau un pic din delicateţea lor. "
Esti ca un rasarit Ce cu putere divină în ochi îmi luceşti Însoţită de aştrii născuţi în capete de vise Pătrunzi din amintiri în cărţi încă nescrise. Tu zdrobeşti durerea trecutului apus Farmec şi culoare îmi torni in suflet, Mi-aduci veselia,ma incanti cu zambetul tau. Ai pătruns în sufletul meu Şi rămâi să creşti în el... Dulce ca mierea ţi-e obrazul de aur, În părul tău se joacă-n voie lumina, Tu esti tineretea ce-mi reaminteste ce e fericirea!
Ne risipim visele precum nisipul spulberat de furtună. De ce să ţinem sufletul şi mintea legate într-o cunună, când armonia nu ne e stăpână? Nu auzim nici strigătul pescăruşului, nici clocotul sângelui în vene, vanitatea ne soarbe respiraţia ca pe o şampanie înspumată; ne ameţim cu bule de vorbe deşarte şi călcăm pe sentimente strivindu-le cum strivim sub talpă frunzele moarte. Iubim ce nu are preţ şi a inimii măsură de cele mai multe ori o privim cu dispreţ pentru că este lipsită de strălucirea de pe chipurile frumoase şi amăgitoare ce minţile le fură fără regrete şi nicio ezitare. Ne rătăcim în noaptea căutărilor, se stinge lumina din noi, cine ne mai aprinde felinarul să nu rămânem împotmoliţi în propriul noroi?
Fiecare muritor în suflet poartă o nevăzută cruce dată de cel căruia i se închină şi dă tuturor o meritată soartă; cu ea venim în această lume înveşmântaţi în lumină, pe ea ne este înscris un nume pe care îl purtăm cu inimă senină coborând în prăpastie sau urcând spre culme, cu ea în mână luptăm împotriva suferinţelor şi tot de ea ne agăţăm coşul plin al iluziilor; pe ea ne ducem când ceasul timpului sună răstigniţi de propiile noastre păcate şi fără cunună, ori pironiţi şi cu speranţele legate, aduşi ca jertfă unor zeităţi întunecate de cei care în suflete au izvoarele iubirii secate şi minţile goale, de trufie şi nepăsare cu rîvnă curăţate.
"Iubirea, credinta, speranta/
De- a pururi in suflet sa-ti fie!/
Caci fara de ele viata/
E vesnic trista si pustie!/
Daca vreodata în lume/
Ai sa te-ntrebi de ce traiesti/
Un tainic glas îti va raspunde:/
Sa lupti, sa speri, si ...sa iubesti! " -
Tudor Arghezi
