Anunt

Mi-am schimbat "fata" si numele blogului...ma gasiti.... Raza de lumina...va multumesc pentru interesul acordat si iertare pt lipsa mea :)

Autoconstientizare

Viata ma face sa constientizez lucruri pe care le stiam. Zilele acestea am realizat ca ne schimbam cu fiecare clipa care trece pe langa noi. De aceea atunci cand spunem ca il stim pe omul de langa noi ne inselam amarnic. Nu ai cum sa te cunosti decat pe tine. De multe ori chiar si tu ramai un mister pentru tine insuti. Ce sa mai spun de ceilalti pe care ii vezi din cand in cand si care dintr-o data iti par altfel decat erau. M-am schimbat eu? S-au schimbat ei? Raspunsul este afirmativ la ambele intrebari.


Interactionam cu oamenii din jurul nostru, cunoscuti sau necunoscuti si credem ca-i cunoastem si cel mai important credem ca ne cunoastem. Oare este adevarat? De unde stim daca ne cunoastem sau nu? Exista situatii in care stii deja cum vei reactiona si apar unele noi in care raspunsurile tale sunt neasteptate si pentru tine si pentru ceilalti.


Vorbim de valori, de credinte, de Sine, de autocunoastere. Noi ne schimbam cu fiecare clipa traita si toate acestea se schimba odata cu noi. Valorile de astazi nu corespund cu cele de ieri, credintele de maine sunt diferite de cele de acum un an. Maine intampini o situatie care-ti rastoarna intregul sistem de valori si altele apar in loc. Exista ceva stabil intr-adevar in noi si in jurul nostru? Nici macar stanca nu ramane la fel. Noi oamenii cum am putea?


Emitem judecati de valoare despre noi si ceilalti in functie de diferite contexte. Contextul se modifica, noi nu mai suntem aceeiasi si judecata facuta in conditiile anterioare revine cu putere. Daca o persoana s-a dovedit inferior tie intr-un anumit context sigur data viitoare cat o vei intalni iti vei aminti de aceea judecata. Omul acela s-a schimbat in timp, sigur a invatat ceva nou, sigur stie ceva care-l poate face superior tie (poate era si inainte). Punem etichete fara sa incercam sa vedem si sa simtim dincolo de aparente.


Este bine sau nu? Eu stiu raspunsul meu. Tu il cunosti pe al tau?

De ce mintim?

De ce mintim? De la ce varsta incepem sa mintim? Ce mecanisme sunt in spatele minciuni?

Aceste intrebari revin in mintea mea cu putere atunci cand in jurul meu si in mine apar semne de minciuna. Urasc minciuna!!! Judec oamenii care mint si pe mine cand recurg la acest mecanism de aparare.
De ce apelez la minciuna? In spatele ei stau diferite temeri a caror unic scop este sa ne limiteze, sa ne arunce intr-o lume a fricii. Am experimentat minciuna si la o analiza profunda asupra motivelor pentru care am mintit am descoperit ca-mi era frica de respingere. Ceea ce ascundeam era diferit de tiparele cu care eram obisnuita. Doream sa fiu acceptata si de aceea am ascuns anumite aspecte. M-am judecat aspru pentru ceea ce facusem si mult mai tarziu am inteles ca nevoia mea de sinceritate se naste din fuga de minciuna. Uneori echilibrul isi cere drepturile si intervin diferite situatii in care am de ales. De mine depinde pe ce drum merg, al sinceritatii sau al minciunii.
Copil fiind, am mintit adeseori ca sa nu fiu pedepsita. Frica de pedeapsa si-a pus amprenta asupra adultului de mai tarziu care s-a luptat in permanenta cu minciunile care zaceau latente in el. Am ingropat sub un morman de convingeri aceasta nevoie de a minti, de a ascunde anumite aspecte ale vietii mele. Astazi am ajuns sa realizez ca frica este cea care imi sopteste in ce directie sa o iau. Fie ca este minciuna sau sinceritate, frica tine un echilibru fragil intre cele doua. Mint de frica, sunt sincera tot de frica. Ce este bine? Raspunsul la aceasta intrebare ar fi o generalizare limitativa pentru ca fiecare situatie este atat de unica si suntem singurii care putem sa alegem ce este bine sau rau.
La ce varsta incepem sa mintim? Despre mine nu-mi amintesc cand anume am inceput sa folosesc acest sistem de aparare. Am descoperit frica din spatele minciunii la doi copii, frati. Temeri diferite: de respingere si de pedeapsa duc la acelasi rezultat: minciuna. Daca unul dintre ei alege sa minta pentru a nu fi respins de persoanele iubite, celalalt minte pentru a nu fi pedepsit tot de aceleasi persoane.
Minciuna si sinceritatea fac parte din viata noastra si experienta generata de aceste sisteme de aparare ne determina sa alegem drumul pe care stam. Ceea ce este nevoie sa stim este ca la noi este capacitatea de a schimba imaginea pe care o avem despre noi. Fie ca minti sau esti sincer cu ceilalti de tine cel mai importat este cum te privesti.

EU

Exista uneori in noi o usa pe care nu o deschidem. Ne este teama de ce anume vom descoperi in spatele ei. In istorie au fost oameni care si-au deschis propria usa si au spus ca dincolo este pacea, linistea si implinirea. Unii au spus ca dincolo este vidul, ca nu are o forma pe care sa o intelegem. Avem nevoie sa facem acest pas singuri.
Viata ne face sa uitam de aceasta usa. Suntem atat de ocupati cu ce se petrece in jurul nostru ca uitam de noi. Cand nu avem o preocupare, un scop, un tel pentru care sa traim ne temem pentru noi. Simtim cum lumea se indeparteaza si suntem singuri, fiecare in fata propriei usi.
De ce-ti spun de aceasta usa? Pentru ca astazi m-am aflat in fata ei. Lumea disparuse, era atata liniste si nu am avut curajul sa o deschid. Mi-a fost teama de reactia mea la ceea ce voi gasi acolo. Am fost in cel mai bun moment pentru a deschide usa si nu am facut-o.
Suntem invatati de mici sa cautam compania altora, sa traim in grup, sa formam o familie. Ne pierdem in multime, ne luptam sa pastram aparentele in fata celor cu care traim. Mama vrea sa realizezi ceva, tata vrea altceva, prietenii vor diferite manifestari, familia altele. Si fiecare pretentie ne face sa ne indepartam cat mai mult de noi. Fiecare cerere exterioara mai adauga o masca si simti cum te indepartezi de tine.
Astazi am realizat ca eu sunt altfel decat credeam. Ca pot fi altfel decat doresc ceilalti. Ca pot fi EU. Ca pot sa traiesc asa cum vreau si ca asta imi aduce liniste si pace in suflet si in minte. Sunt aproape de mine. Cred ca atunci cand voi deschide aceea usa ma voi descoperi cu adevarat. Atunci voi fi eu in fata mea si ma voi privi asa cum nu am facut-o niciodata.
Am realizat astazi ca sunt libera sa aleg pe cine vreau in jurul meu oferindu-le libertatea de care au nevoie. Am invatat ca linistea pe care ne-o dorim fiecare consta in detasare. Detasarea de lucruri, de obiecte, de fiinte. Dorintele noastre ne inlantuie si ne frang zborul catre noi. Astazi sunt libera si in echilibru cu mine.
Este inceputul unui drum catre mine. Catre aceea usa din mine. Lupta s-a incheiat. Sunt. Exist. Si ma bucur de fiecare clipa a vietii mele.

Spiridusul din mine

M-am gandit si... razgandit si prin multitudinea de ganduri zilnice am descoperit povestea spiridusului din mine.

Intr-o dimineata insorita de vara tarzie, mi-a aparut ca scanteia unei stele indepartate. Am vazut in el acele lucruri pe care le cautam de atata timp. Mi-a amintit de mine, de cine sunt si ce reprezint. Din acel moment viata mea a devenit calatoria spiridusului, am renuntat la mine pentru a trai cea mai minunata calatorie. Daca-l cauti stiu sigur ca te intrebi cine este.
Uneori apare ca un foc plin de viata, alteori este o frunza plutind in bataia vantului. Cel mai adesea ii vezi zambetul dimineata cand te saluta si stralucirea privirii seara cand se lupta cu oboseala. Experimenteaza tot ce-i ofera viata, de la bucurie la tristete, de la fericire la durere. Canta si danseaza, rade si vorbeste zgomotos bucurandu-se de compania oamenilor. Se intristeaza cand ceva nu merge cum isi doreste sau plange consumand aceea durere apasatoare. Viseaza si povesteste, se implica si ajuta. Iubeste asa cum doar el o poate face. Iubeste viata si oamenii, iubeste natura si animalele. Uraste raul din oameni si-l accepta pentru ca face parte din ei si din lumea lor. Lupta alaturi de oameni si pentru oameni. Este ranit adeseori de cei apropiati si isi pastreaza increderea in oameni. Viseaza, planifica, alege, renunta, reactioneaza, intr-un cuvant traieste si se bucura de fiecare moment. Si ceea ce-i mai important se iubeste pe sine si crede cu tarie in el si in capacitatea de a trai asa cum doreste.
Intalnirea cu el a adus in viata mea intelegere, autocunoastere, magie si bucurie. Privind viata prin ochii lui am ajuns sa inteleg cine sunt si de ce traiesc. Am descoperit impreuna cu el puterea. Puterea de a alege drumul pe care doresc sa merg, puterea de a fi eu dincolo de toate conditionarile sociale. Puterea de a vedea dincolo de aparente si de a descoperi in ceilalti minunea care sunt.
Atunci cand sunt trista spiridusul apare cu o vorba buna, cu o gluma sau cu un prieten care-mi ofera sprijin. Imi aduce o raza de soare, mangaierea unei ploi de vara, zambetul unui copil sau imbratisarea iubirii de mama. A adus in viata mea sansa de a iubi si de a fi iubita. A adus in drumul meu oameni care mi-au devenit dragi si care-mi ofera ceea ce au ei mai bun.
Daca te afli in cautarea lui nu te uita prea departe. Priveste in locurile in care te refugiezi cand viata ta este intunecata, striga-l in momentele cand te simti singur si trist. Il vei simti, daca nu ai facut-o pana acum, exact in clipele cele mai importante ale vietii tale. Cand esti fericit si multumit cauta-l. Cand il vei gasi, vei intelege...

Teama vs Curaj

Teama ne cuprinde de la nastere. Ne temem de singuratate si de lipsa de iubire. Plangem! Ne temem de intunericul ce se joaca cu noi. Strigam! Ne temem de gandaci si de paienjeni si viermii ne-nfioara. Tipam! Ne temem de cuvantul NU si de singuratate. Plangem! Ne temem pentru cel de langa noi si de neputinta noastra. Injuram! Ne temem de moarte si de lumea de dincolo. Plecam!

Traim in teama toata viata si nu ne dam seama ca ne-a fost data pentru a pretui curajul si eroismul. Curajul nou nascutului de a ramane noaptea singur in odaie. Curajul copilului de a nu striga si plange in intuneric. Curajul adolescentului de a se indragosti. Curajul parintilor de a permite copilului sa plece. Curajul celui care ramane cand celalalt se duce.
Suntem adevarati eroi si avem nevoie de dovezi ale curajului nostru. Ne temem de Dumnezeu care ne-a dat teama ca sa ne descoperim curajul. Multumim!

Sperantele

Sperantele...de unde vin ele? Speram intr-o viata mai buna, speram ca visele noastre se vor implini, speram atat de multe si... speranta moare odata cu noi. Sperantele se nasc din dorinta. Speranta este energia care conduce dorinta. Iti doresti si speri ca visele tale vor deveni realitate. Poate dorinta ta se schimba, se transforma, dar speranta ramane constanta. Speranta tine in viata o dorinta care pare imposibil de realizat. Constient stii ca este dificil de atins si continui sa speri. Constient iti spui ca este imposibil si speri in continuare.

Dorintele apar si dispar. Speranta este cea care le uneste, le confera un scop si o utilitate. Gandeste-te...de ce ai aceste dorinte? Poate speri ca aceasta dorinta sa iti imbunatateste viata sau poate speri sa scapi de ceva negativ din viata ta. Oricum ai privi speranta este acolo.
Uneori credem ca sperantele noastre sunt desarte si credem ca renuntand la speranta este mai bine pentru noi. Oare chiar renuntam la speranta sau este doar o pacalire de moment? Cand viata noastra intra pe fagasul dorit revenim la sperantele facute si ne miram cum de am putut renunta la ele.
Este dificil sa-ti pastrezi sperantele cand viata te incearca. Este greu sa speri cand constati ca totul este altfel decat ai sperat. Ce poti sa faci in aceasta situatie? Experienta mi-a demonstrat ca renuntarea la speranta este doar o un joc pentru a ma simti mai bine. Am constat ca detasarea de rezultatul dorintei, pastrarea sperantei si rabdarea sunt elementele care aduc in calea mea oportunitati.

Lectia mea este sa sper in continuare si sa cred in visele mele.

Asculta mai multe audio Muzica

Si inger si demon

Nascuti in aceeasi clipa.

Unul zambeste cald, iubeste viata si oamenii, celalalt se ascunde in spatele unui zambet fals. Primul glasuieste cu calm si blandete. Te adaposteste sub aripa-i ocrotitoare, iar cuvintele sunt pline de incurajari si intelegere. Privirea-i te invaluie si cauta in intunericul din tine. Te accepta asa cum esti. Pentru el egalitatea exista dincolo de forme, dincolo de fapte si reactii. Stie ca toate fiintele sunt binecuvantate si le iubeste asa cum sunt.

Celalalt vine pentru a-l completa pe primul, pentru a demonstra ce nu este. Rautate, invidie, manie, neincredere toate se aduna intr-un simplu zambet. Uneori este atat de frumos, alteori intrezaresti in spatele lui ascutisul cutitului care te injunghie. Uneori iti apare ca un inger, alteori demonul isi arata prezenta. Poarta diferite nume, aceeasi masca. Este oprimat, aruncat, negat.

Inger si demon, uniti prin aceeasi misiune, au ales drumuri diferite. Traiesc in acelasi corp, facandu-si simtita pe rand prezenta in diferite contexte. Unul iubit, celalalt neinteles. Unul acceptat, celalalt respins. Primim lumina ingerului, respingand intunericul demonului. Judecam lumea prin prisma celor doua perspective, alegand una dintre ele. Experimentam viata si alegem de care parte suntem.

Si daca totul este un intreg? Si daca ingerul si demonul formeaza o singura fiinta si doar noi ii despartim? Si daca acceptand intunericul din noi pasim spre lumina? Si daca moartea unuia reprezinta uciderea celuilalat?

Esti intreg doar cand ii accepti si odata cu ei te accepti pe tine.

P.S O sa iau o pauza in a scrie...am nevoie de un refresh dat vietii. Pana atunci povestiti-mi despre voi.

Imi doresc...

Imi doresc sa ma arunc in oceanul gandurilor si sa-mi spal trupul lipicios in apa agitata a mintii mele. Imi doresc sa dispar printre valuri privind cum tarmurile raman in urma si zarile asculta in tacere. Imi doresc sa ma pierd in furtuna emotiilor mele si sa uit ca traiesc. Imi doresc sa fug prin ploaia lacrimilor de bucurie. Imi doresc sa ard in flacara dorintei mele si sa renasc din cenusa neputintei de a renunta. Imi doresc sa abandonez tarmul inimii mele si sa plec pe marea uitarii de mine.
Si totusi...
Inca sunt ancorata in mintea mea si privesc cu nesat spre norii ce lumineaza zarile. Inca simt si traiesc precum simt. Inca zambesc la mangaierea privirilor stralucitoare. Inca sunt uimita de jocurile vietii si de minunea de a fi. Inca plang sub lacrimile suferintei si sper. Da, sper ca intr-o zi voi reusi sa renunt la mine.

PRIMAVARA!!!

O PRIMAVARA SENINA TUTUROR!!

Razbunarea...

Am citit de curand o povestioara care m-a impresionat foarte mult. Totul s-a intamplat pe vremea zidului din Berlin. Intr-o zi locuitorii din Berlinul de Est au hotarat sa le trimita adversarilor lor din Berlinul Occidental un mic "cadou". Au incarcat intr-un camion gunoi, caramizi sparte, pietre, materiale de constructii si alte reziduri. Au obtinut permis de trecere a granitei si au aruncat tot gunoiul pe partea Berlinului Occidental.

Primul impuls al locuitorilor din Berlinul Occidental a fost "sa le plateasca cu aceeasi moneda". Din fericire, cineva a venit cu o alta idee. Asadar, au incarcat un camion de gunoi cu alimente (greu de gasit in Berlinul de Est), haine, medimecamente (cel mai greu de gasit) si alte lucruri utile. Au dus camionul la granita, au descarcat totul cu grija si au lasat o pancarda pe care scria: "Fiecare da ceea ce poate."
Intr-o lume in care fiecare doreste sa se razbune si sa fie chit, astfel de intamplari ne aduc aminte ca o fapta buna omoara raul si te ajuta sa-ti transformi dusmanii in prieteni. O sa spui ca oamenii sunt rai si nu vor aprecia felul in care reactionezi la razbunarea lor. O sa-ti amintesc ca oamenii sunt oameni si cel care pare dusmanul tau, este prietenul altcuiva. Nu inseamna ca vei reusi intotdeauna sau ca toti vor aprecia ceea ce faci. Vor exista si oameni care te vor huidui sau care vor lovi a doua oara. Este alegerea lor, asa cum este si alegerea ta de a raspunde sau de reactiona. Razbunarea este la indemana oricui.

"Nu voi permite nimanui sa-mi micsoreze si sa-mi degradeze sufletul, facandu-ma sa-l urasc."

Booker T. Washington

Gradina cu flori

Am fost intrebata de curand cum imi vad propria viata.

Dupa cateva clipe de gandire am raspuns: ca pe o gradina plina de flori.

Noi suntem florile din aceasta gradina. Uneori ploua sau vine furtuna, alteori iese soarele. Suntem flori frumoase, pline de viata si singura noastra menire este sa vedem si sa descoperim aceasta frumusete. Daca nu ne vedem asa este pentru ca incepem sa ne comparam si sa ne gasim imperfectiuni in raport cu ceilalti. Daca ploaia ne supara este pentru ca simtim doar bataia stropilor fara sa vedem multumirea pamantului in care stam. Daca soarele se ascunde dupa nori este pentru ca gandurile noastre negre acopera cerul vietii. Timpul trece peste gradina vietii noastre si noi ne luptam cu el, ne luptam sa devenim asemeni celorlalte flori, ne luptam sa adunam, sa fim altfel decat niste flori frumoase.

Suferintele pe care le-am avut sunt tot in gradina.

Sunt ingrasamantul care m-a ajutat sa cresc, sunt vantul care mi-a suflat petalele, sunt picaturile care m-au udat pana la piele, sunt lectiile care m-au ajutat sa vad gradina din jurul meu.

Cand uit ca sunt o floare privesc in gradina, cand furtuna este puternica privesc in gradina, cand soarele straluceste privesc in gradina.

Poate te intrebi unde-i aceasta gradina pentru ca nu o poti gasi.

Cauta adanc in sufletul tau si vei simti minunatia care esti.

Cauta in privirea celui de langa tine, dincolo de aparente, si vei observa frumusetea care exista.

Viata...ca o plimbare...

In ultima perioada imi vad viata ca o plimbare cu bicicleta. Pedalez in viteza, energic, dornica sa alerg repede, tot mai repede de-a lungul strazilor. Obosesc cand dealul este prea inclinat sau prea mult de urcat. Obosesc cand depasesc perioada cu care ma obisnuisem pana atunci. Obosesc cand mai am putin si ajung acasa.

Aceste perioade de oboseala alterneaza cu momentele cand relaxarea isi face simtita prezenta. Momente cand dupa fiecare urcare urmeaza o coborare. Momente cand energia mea pare inepuizabila. Momente cand ma opresc la un stop sau doar pentru a privi peisajul.
Urcare - coborare, oboseala - odihna, stres - relaxare, deal - vale...calatorie, aventura, viata. Cu fiecare urcare ajungi intr-un alt varf pentru a zari urmatoarea destinatie. La fiecare coborare dealul din fata ta pare mai mare si mai greu de urcat. Ai nevoie de rabdare, putere si vointa.
Uneori renuntarea este o dulce alinare in drumul anevoios. Uneori ceea ce pare a fi un stop este de fapt o inaintare. Uneori schimbarea vitezei este benefica. Uneori o intoarcere este o noua cale. Uneori o alegere intr-o intersectie aduce surprize placute. Uneori un zambet iti creste energia si dorinta de a merge mai departe. Uneori o raza de soare sau o picatura de ploaie schimba ceva in drumul tau. Uneori urcarea este buna si coborarea se transforma intr-o lectie grea. Uneori varful este diferit de ceea ce ai presupus. Uneori valea iti aduce linistea de care ai nevoie si crezi ca este mai bine sa ramai. Doar putin...de fapt nici nu realizezi cand incepi sa urci.
Conteaza unde esti? Conteaza daca este urcare sau coborare? Conteaza daca stai sau mergi?
Conteaza cum te simti. Si daca nu te simti bine incerca sa gasesti in tine capacitatea de a privi partea pozitiva a calatoriei. Intotdeauna va exista ceva pentru care sa fii recunoscator. Intodeauna va exista ceva care sa te faca sa zambesti. Intotdeauna va exista ceva care sa te faca sa mergi mai departe. Totul e sa ai incredere in tine. Nu sunt teori sunt simtiri. AI INCREDERE IN TINE!

Drumul spre mine

S-a instalat in viata mea un vartej care ma poarta dincolo de limitele suportabilitatii. Adaptarea este un cuvant la ordinea zilei pentru mine. Adaptarea la schimbarile din interiorul meu. Adaptarea la ceea ce se intampla in realitatea mea. I-am spus cuiva acum cateva luni ca sunt ca o frunza care pluteste in bataia vantului. Cand voi ateriza si unde este greu de precizat. Deocamdata sunt implicata in aceasta furtuna produsa de propriile mele alegeri, de propriile mele cautari.
Am invatat in aceasta perioada foarte multe lucruri noi despre mine. Am invatat ca increderea de sine este foarte importanta. Am invatat ce inseamna responsabilitatea propriei vieti. Am invatat ca poti sa fii tu insuti si atunci cand totul pare impotriva ta si, mai ales in acele clipe este nevoie de puterea de a fi tu. Am invatat ca implicarea si detasarea pot deveni prietene daca stii sa pastrezi un echilibru. Am invatat ca dincolo de toate normele si regulile societatii exista doar viata ta pe care o traiesti asa cum crezi ca este cel mai bine pastrand in acelasi timp ecologia alegerilor tale. Am invatat ca renuntarea este de fapt doar alegerea unei noi directii si vinovatia renuntarii exista doar daca ai ales impotriva vointei tale. Am invatat ca imi pot pastra independenta prin comunicare si intelegere.
Atat de multe lucruri pe care credeam ca le cunosc au venit in drumul meu pentru a-mi deschide o noua poarta spre mine. Credeam ca ma cunosc indeajuns de bine si ca surprizele vor fi mai putin surprinzatoare. Mi-am demonstrat ca propria transformare depaseste uneori propria putere de intelegere.

Atasament...

Atasamentul...il intalnim sub multe forme, sub multe masti. Ranile trecutului sunt chipul cel mai cunoscut sub care atasamentul isi face simtita prezenta. Devenim prizonierii ranilor, inchisi in povestea noastra retraim intern acelasi pasaj de nenumarate ori.

Durerea curge prin venele mintii nostre si simtim ca existam.

Cicatricile facute de altii sangereaza la o simpla aducere aminte. Dorim sa scapam din capcana atasamentului. Putem ierta? Putem uita? Putem trece mai departe? Simtim nevoia sa aruncam totul in coltul cel mai indepartat al mintii. Preferam sa indepartam persoana care a provocat rana. Uneori solutia aleasa este lovirea celuilalt. Credem ca rana lui vindeca rana noastra. Reusim sa creem noi povesti victorioase de aceasta data despre superioritatea noastra in fata dusmanului.

Povestea ranilor noastre, a obstacolelor pe care le-am depasit este cea cu care ne identificam. Definitia noastra ca fiinte este data de durerea regasita in ranile trecutului. Orgoliul este satisfacut de suferintele indurate si ne este atat de greu sa renuntam la ele. Oare ce am deveni fara trecut? Ce poveste am prezenta celorlalti? Ce poveste ne-am repeta mereu, in special in momentele dificile?

Atasamentul...de oameni, de obiecte, de povesti, de sentimente, de "eu". Traim iluzia calatoriei noastre tinand cu dintii de ranile trecutului. Iertarea devine marfa pe taraba vietii.

Iubirea este jucata la bursa relatiilor. Compasiunea doarme prafuita sub tejghea.

Este aproape imposibil sa lepezi haina resentimentelor. Este dificil sa treci prin durerea provocata de celalalt. Este umilitor sa faci primul pas spre impacare. Unde ai ajunge?

Uneori reusim. Important este sa o facem in adancul nostru, cu sinceritate, fara a transforma totul intr-o noua poveste. Minunea iertarii si a iubirii este ascunsa spectacolului cotidian.

Tacerea coboara peste povestea ranilor noastre eliberandu-ne de atasament.

Frica

Pandeste in fiecare clipa traita, respira in fiecare noua experienta, murmura in fiecare vorba rostita. Umbra i-o zaresc in lumina. Curiozitatea este puternica. Curajul exista acolo unde pasesti in intuneric cu credinta ca esti in siguranta.

O simt cum isi roteste aripile-i in jurul meu. O simt cum imi urmareste atenta fiecare gand. O simt cum isi invaluie faptura in jurul inimii. O simt in oamenii de langa mine si din ce in ce mai des in mine.
O vad in pasii plini de prudenta. O vad in dansul luminii si al vietii. O vad scrisa in cuvintele rostite de mine si de tine. O vad in ochii celorlalti, in gesturile lor. O vad printre randurile scrise in miez de noapte. O vad printre ramuri.
Uneori glasul ei se aude puternic in inima mea. Imi coordonez pasii cu dansul ei nebunatic si patrund din ce in ce mai adanc in realitate ei. Noutatea este cea care atrage ca un magnet si necunoscutul imi pune sangele in miscare. Jocul ei imi aminteste de alte clipe asemanatoare si de faptul ca totul devine cunoscut. Imi aminteste de clipele cand m-am lasat coondusa si am descoperit lucruri minunate in spatele ei. Imi aminteste ca este normal sa existe.
Are mai multe nume si ai intalnit-o in diferite contexte. Este prezenta in viata ta asa cum este si in a mea. Este in toti si poate sa dispara doar dupa ce ii constientizezi prezenta. Am descoperit ca a venit momentul sa-i fac jocul si sa o las sa conduca pentru a putea trece mai departe. A sosit momentul sa-i zic pe nume si sa o privesc in ochi pentru a trece mai departe.

FRICA, te provoc sa dansam in lumina!

Iubirea

In timp...

In timp ai invatat:

• sa-ti acoperi ranile din ce in ce mai bine;
• sa inlocuiesti durerea cu preocuparea continua pentru altceva;
• ca in toate exista limite;
• sa ignori frica crezand ca acesta este un act de curaj;
•  ca indiferenta ucide;
• ca oamenii vin si pleaca din viata ta;
• sa-ti uiti trecutul;
•  sa fugi atunci cand totul este prea mult decat poti suporta.

In timp iti vei aminti:

• ca ranile sunt experiente de care ai ramas atasat;
•  ca durerea se dizolva odata ce este traita;
• ca limitele sunt doar acolo unde le vezi tu;
• ca frica este umbra iubirii si curajul inseamna sa-ti deschizi inima;
• ca indiferenta este doar un joc;
• ca suntem legati unii de altii prin fire invizibile mintii;
• ca prezentul este mereu aici;
• ca fuga este buna pentru o perioada scurta.

In timp echilibrul revine. Il regasesti acolo unde a fost mereu, in tine. Il redescoperi in inima. Il respiri cu fiecare noua experienta.

In timp linistea revine. A stat tacuta si a privit zbuciumul din tine. O regasesti ascunsa sub stratul de frica in care ti-ai invelit sufletul.

Traieste-ti viata, depaseste-ti frica, uita-ti mintea, treci prin durere, aminteste-ti de tine, redescopera-ti inima si simte iubirea.

In timp...

Dreams

Pe parcurs am fost invatati sa ne limitam visele. Ni s-a spus mereu sa fim cu picioarele pe pamant si cu capul pe umeri, sa fim realisti. Am crescut crezand ca ceea ce visam sunt doar vise si posibilitatea de a le indeplini este departe de noi. Am ajuns sa credem ca trebuie sa fim la fel ca ceilalti pentru a fi acceptati si iubiti. Ne-am limitat actiunile, atitudinea, visele si sperantele. Asteptam aprobarea si confirmarea celorlalti.

Vine un moment in viata fiecaruia in care drumul se intersecteaza cu cineva sau ceva care ne trezeste. Poate fi o carte, un film, o persoana, o intamplare, un gand. Si aflam ca...

Visele nostre pot deveni realitate.

Uneori ne place sa credem ca totul este o pacaleala. Uneori cautam si gasim cele mai plauzibile scuze pentru a ramane unde suntem. Alteori ne lovim de obstacole si ne miscoram visele. Alteori credem mai mult in altii decat in noi. De cele mai multe ori frica apasa pe frana.

Exista oameni care stiu ca au nevoie sa viseze mare, sa creada in visele lor si sa actioneze invatand din fiecare obstacol, din fiecare greseala, descoperind pas cu pas drumul spre visul. I-ai intalnit de multe ori, i-ai vazut traindu-si visul, le-ai simtit bucuria de a trai si ai fost inspirat de vietile lor. Aminteste-ti visul si traieste-l.

Increderea

Increderea pe care o acord celorlalti reprezinta pentru mine un test de rabdare si de autocunoastere. Cata incredere poti sa ai in cel de langa tine? Cat de mult lasi sa afle despre tine si despre viata ta? Si ce faci daca aceasta incredere iti este inselata?
Spunem ca avem incredere in celalalt si exista momente cand suspiciunea intervine in viata noastra si primim semnale ca asteptarile noastre ne-au fost inselate. Oare exista increderea totala? Daca uneori supraveghezi discret si verifici pe celalalt aceasta este o dovada de mai putina incredere sau de iubire? Unde este granita intre incredere si indiferenta?
Exista o vorba care spune ca oameni actioneaza asa cum te astepti tu sa o faca. Realitatea si experienta mi-au demonstrat ca increderea acordata se castiga in timp si prin consecventa. La fel de bine ceea ce ai castigat intr-un timp indelungat poti sa pierzi definitiv intr-o clipa. La fel de mult depinde si contextul in care acorzi aceasta incredere. Am intalnit oameni care in mediul profesional folosesc increderea in ceilalti ca un instrument de motivare. Este adevarat ca acestia sunt putini si rari pentru ca frica domina in cele mai multe cazuri. Frica de a pierde locul de munca, frica de tradare, frica de a pierde controlul. In mediul personal am intalnit astfel de persoane si mai rar. Cu cat ne apropiem mai mult de intimitate cu atat increderea este acordata cu mai mare precautie. Aici teama este mai mare si invers proportionala cu gradul de incredere acordat. Timpul petrecut impreuna si intamplari care intervin in viata fiecaruia determina cresterea sau scaderea increderii in celalalt.
M-am intrebat adeseori ce faci cand asteptarile sunt inselate de nenumarate ori, acorzi in continuare incredere sau devii mai precaut?